string(7) "library" string(8) "document"
Знайте и помните своих предков... (Катехизис молдаван, 111)
1574
80
1832
300
1476
1646
514
940
1822
1711
1359
1385
1200

Psaltirea in versuri

18 19 20 21 22 23 24 25 26 27

Că nu li s-a veghea nimăruia. Și pre-aceștia ce fac strâmbătate

Îi vei da să pață răutate. Cu mândria lor îi vei da-n râpă,

Și ș-vor pustii casa, de pripă. Vor pieri cu totul și s-or stânge

Cu fărădelegi cu ce ș-vor strânge. Când s-or deștepta din ce-ș visază,

Bine ce ș-au visat să nu-ș vază. Să le lepez obrazul departe,

Doamne, dintr-a ta svântă cetate. Că-ntru mine inema mă arde

Și căldura din rărunchi îm scade.

De batgiocurit într-acea oară, Ca un dobitoc țî-s de pohoară. Sunt cu tine-n tot ceas pre-ndemână, Și tu mă țâi de direapta mână Pre sfatul tău, de-m ești și povață, Să mî iei în slavă și-n dulceață. Că eu altă pre pământ n-oi cere, Numai ce-m dă-n ceri să te-aib avere. Că de-aceasta mi-i inema sacă, Și trupul, miselul, ce-a să facă? Ești-mi, Doamne, inemă și parte, Și avere strânsă de departe. Carii să de tine depărtează, Îi vor duce de pripă să-i piarză. Vei răspierde pre cine s-abate De la tine, Doamne, spre păcate. Oară eu m-oi lipi lângă tine, Că-m esti, Doamne, nedejde spre bine. Și voi ieși fără de zăbavă, De ț-voi mărturisi svânta slavă, Și hiìca Sionului să vază Hvala ta, din poartă-ș, lăsând rază.

PSALMUL 73

A ce, Doamne, ne-ai urnit departe*, Ne-ai părăsât și nu ne țâi parte? Turmei tale te-ai întors cu scârbă, De o ai lăsat cu rău în gârbă.

  • 5 perechi.

Adu-ț, Doamne, de turmă aminte, Ce ț-ai agonisit de mainte, Cu toiagul ce ți-i de moșie, Ce-ai scumpărat să-ț fie-n vecie, Și muntele ce-ai ales, Sionul, De-ai făcut lăcuință cu omul. Ce să-ț rădici mâna ta cea svântă Pre pizmașii ce vin de fac smântă Cu vicleșug în svânta ta casă, Să-i despoaie veșmânt de mătasă. Că să lăudară-n sărbătoare Să-i puie veșmânt de strecătoare, Să o umple de steaguri, de semne, Să dărâme ca-n dumbravă lemne, Cu săcuri unșorii să-i oboară, Să-i dezbrace aur cu ozoară, Și ușile cele aurate, De ciocane, zac pre gios călcate. Beserica ta, Doamne, cea scumpă, Aprinsără cu foc să o rumpă, Și sălașul svântului tău nume Îl huliră păgânii în lume, Și cu rudele lor să-nvitară Să-ț oprească jărtvele din țară. Că să vorovăsc, Dumnezău svinte, Cu sfat rău, cu deșerte cuvinte: „Să-i oprim de-acmu să nu cuteze ’N țară lui Dumnezău să-i sărbeze, Nice să mai lăsăm să să-ndemne Să să mai rădice-ntr-înșii semne. Proroci încă n-au să le gâcească, Să poată de noi să să păzască“.

Dară pănă când, Doamne, pizmașul Îl vei lăsa de-ț strică sălașul? Și svântul tău nume l-întărâtă Pizmașul cu gura cea urâtă. A ce ț-întorci mâna de la arme, De nu-ț laș direapta să-i destrame?

Ce tu, Doamne svinte și-mpărate,

Dintr-a ta bătrână bunătate

În mijlóc ț-ai pus izbânda-n lume,

De țî să vestește svântul nume. Tu ai închegat marea-n vârtute, Când o ai despărțât cu vânt iute, De ț-ai deșchis oamenilor cale, Și nu s-au udatu-să prin vale. Tu ai bătut zmeii preste moale Cu marea ce-ai lăsat ca din foale. Pre chitul ce goniia să-nghiță I-ai zdrobitu-i capul, să să sâmță, Și l-ai dat tiópii1 să-l mănânce, Să nu poată să să mai rădice. Tu ai dat fântână apătoasă În pustie din piatră vârtoasă. Cându-ț era oștile-nsătate, Le-ai adăpat cu părău de lapte. Tu ai săcat apa Iordanul2, În vremea sa, când varsă la anul, Și ț-ai trecut oamenii cu lesne, De le-au agiuns apa pre la glezne.

1 Pronunțat ti-o-.

2 Pronunțat I-or-.

De la tine zua luminează,

Și noaptea cu stelele dă rază. Tu ai tocmit luna de dă zare,

Și soarelui i-ai dat de răsare. Tu i-ai dat pământului frâmsețe,

De l-întoarce vara-n tinerețe. Primăvara-i de tine făcută,

Să plodească roua roadă multă. Și să-ț aduci aminte de turmă,

Pizmașul să nu i să ia-n urmă, Și să-ț facă numelui ocară

Nebunii ce-s pre-aproape de țară. Nice să dai gadinilor voaie

Să-ț facă oițelor nevoaie. Sufletele cele ovilite

De la tine să nu să uite, Nice să-ț laș, Doamne, giurământul

Ce l-ai făcut să stea cu pământul. Că cetele cele-ntunecate

Casa ș-au umplut de strâmbătate. Și să nu-ț laș smeriții să pață

Rușine și mustrare cu greață, Că mișeii îț vor vesti-n lume

Și-ț vor făli cinstitul tău nume. Pentr-aceea, Doamne, te rădică

Cu giudeț, să-ț aibă toț de frică, Și-ț ado aminte de ocară

Ce brodesc nebunii pănă-n sară. Nu uita de glasul cel de rugă

A mișeii tăi în vreme lungă,

Când pizmașii tăi ce ni-s cu greață

I-ai lăsatu-i în sus de să nalță.

PSALMUL 74

Mărturisi-ne-vom, Doamne svinte*, Denaintea ta cu rugăminte Și vom chema preasvântul tău nume De-l vom vesti tutinderea-n lume. Când voi lua de la tine vreme, A giudeca dirept nu m-oi teme. Că pământul s-au șters de să roade, Și de pre dâns să topăsc năroade. Ce eu l-am întăritu-l de toarte, De-am așezat năroadele toate. Păcătoșii i-am oprit de poarne, Și greșiții să nu scoață coarne : „Nu vă rădicareț coarne búori,

Nice vă rădicaț gura-n núori,

18 19 20 21 22 23 24 25 26 27