A slugilor tale de prin țară. Suspinile celor din obede

Naintea ta, Doamne, să vor crede. Cu mărirea svinteloru-ț brațe

Cruță fiii celor prinș în lațe, De i-au omorâtu-i fără vină,

Și-i apleacă cu svânta ta mână. Vecinilor să le dai simbrie

De șepte ori în sân cu urgie, Și să li să-ntoarcă cu ocară,

Să le margă vestea preste țară. Să-i cuprinză de toate părț scârbă,

Pentru căce stau de țî să strâmbă. Iară noi ce-ț suntem turm-aleasă

Și poporeni de svânta ta casă, Ne vom ruga ție, Doamne svinte,

Și preste veci îț vom ținea minte. Și vom spune preste rod de rudă

Lauda ta în veci fără trudă.

PSALMUL 79

Cela ce paști pre Izráil, a ta turmă* , De-ndereptez pre Iosif1 într-a ta urmă,

• 4.4,4.

1 Pronunțat Io-sif.

Cela ce șez pre heruvimi, te ivește Denaintea lui Efrem de te oștește. Și Veniamin în frunte să te vază, Cu Manásii, în război cum sloboz rază. Și te scoală cu putere de ne-agiută, Să nu him făr-agiutori în grije multă. Și ne-ntoarce cătră mila ta cea svântă, De-ț ivește fața ta, să te-avem vântă, Că tu, Doamne, cu puterea ta cea mare Baț războaie ca cela ce ești Domn tare. Dară pre noi pănă când vei fi cu scârbă Și pre robii tăi ne laș cu rău în gârbă? Nu ne-asculț în greutate mișea rugă, Ce ne laș cătră pedeapsă-n vreme lungă. Ne-ai hrănitu-ne cu pâine de plânsură Și ne-ai adăpat în lacrămi cu măsură. Laș de súntem megieșilor de pradă Și pizmașilor de price și de svadă. Doamne,-ntoarce cu puterea ta cea svântă, De-ț ivește fața ta, să te-avem vântă. Din Eghipet ț-ai mutat vie buiacă Să rodească vin și strugurii să-ț placă. Curățât-ai denainte-i toț păgânii, Când ai răsădit, ș-ai zmult din cale-i spinii. I-ai lățâtu-i rădăcinele cu jancuri, De s-au plodit prin pământ în toate laturi. Toate dealuri de frunza ei să umbrează Și cu vițele ei chedrii să-nfrâmșază. Cu curpenii păn-în mare să lățește Și pănă-n văi cu mlădițe odrăslește. Dară căce, Doamne, lași gardul să-i cază Și nu caț ce-i fac drumeții și-i lucrează? O scurmară vierâi cei graș de la luncă, Și zâmbrii o pasc și-n coarne o aruncă. Ce te-ntoarce din ceri, Doamne, de-ț vez via, Că-i stricată ș-au umplut sălbătăcia. Să deregi ce-ai pus cu mâna ta cea svântă Și să-ț pui într-însă om fără de smântă. De arsuri să o ferească, de răsâpă, Sloboz, Doamne, groaza ta să-i piarză-n pripă. Dă-ț cu omul tău direapta ta cea mare Și cu fii de om voroavă pre-așezare. Iară noi, Dumnezău svinte, cu dulceață Lângă tine ni-om lipi să ne dai viață. Și ț-vom striga svântul nume-n greutate, Să te-ntorci, Doamne, spre noi cu bunătate. Și să-ț ivești fața ta cea luminată, Să ne fie țara-n pace așezată.

PSALMUL 80

Bucurațî-vă, direpții toț, de Domnul*, Ce agiută lui Iiacov ș-a tot omul. Bateț tâmpăna și zâceț în lăute, Și cântaț cântări frumoase-n viersuri multe. Bucinaț cu veselie-n sărbătoare, ’N lună noauă, să s-auză pre supt soare. Că lui Izrail porunca ce-au dat Domnul Și tocmala lui Iiacov ști tot omul.

• 4. 4, 4.

I-au pus Domnul cu Iósif1 mărturie, Cându-l scotea din Eghipet din șerbie, De la oameni ce nú le știa pre limbă. Și i-au descărcatu-i sarcina din gârbă, Și de coșuri ce lucra de rogojină, Și de scârbă ce ducea-n țară streină. Te-am izbăvit, zâce Domnul, din nevoaie Și ț-am datu-ț să-ț petreci viață pre voaie. Ș-am grăit cu tine-n holbură de pară Și cu apa te-am cercat, de să ști-n țară. Ce să mi-ascultaț voi, oameni, ce voi zâce, Și tu, lzrail, să nu te pui cu price. Să ferești să nu te ia cu-nșelăciune Vrun domn proaspăt, să-i slujești cu-nchinăciune. Că Dumnezău nu ți-i altul fără mine, Eu te-am scos de la Eghipet cătră bine. Cască-ț gura cât ți-i voia, să te saturi, Că te voi umplea, să nu cerci bine-n laturi. Ce oamenii miei nu-m bagă-n samă graiul, Iacov nú va să-i fie cu mine traiul. Pentr-aceea i-am lăsat în volnicie Și să-ș umble-n gândul lor, și-n buiecie, Că de-ar hi vrut oamenii miei să m-asculte, Izráil răzleț să nu-mble-n cărări multe, Iară eu pre toț pizmașii lor cu mâna I-aș smeri, să hie-ntocma gios cu tina. Ce lui Dumnezău pizmașii vor să-i mință, Că le-au dat în vreme lungă să să sâmță, Mâncând mana decât jemna mai frumoasă Și sugând miere din piatra cea vârtoasă.

1 Proniințat I-ó-.

PSALMUL 81

Dumnezău stătu-n zbori mare* De dumnezăi, de domni tare, De-i mustră pentru giudețe, Bănuindu-ș, schimbând fețe, Și le grăiește cu scârbă : „A ce faceț lege strâmbă, În voie căutând vegheată A vinovaț pentru plată? Iacă vă zâc să-nțălegeț Și pre nime să n-alegeț, Să vă părăsâț colacii Și să giudecaț săracii. A mișei să țânéț parte În giudeț cu dereptate, Strâmbilor să nu daț voaie, Și mișeilor nevoaie“. Ce ei nú vor să să sâmță, În giudeț s-aibă știință, Că lumina nú li-i dragă, Și prin tunerec aleargă, Pământul din rădăcină Turburând în zî senină. „Ce să lăsaț buiecia, Să văcăutaț giudecia, Că v-am pus în rând cu mine Dumnezăi, și să știț bine

• 4, 4.

Că de nu mi-ț țânea svatul, Vă s-a-ngreuia păcatul, Și cu moartea cea de pripă Veț muri și veț da-n râpă“. Ce te scoală, Doamne,-n slavă Și să vii fără zăbavă, De ț-vei giudeca pământul Precum ț-ai datu-ț cuvântul, Că ți-i ție de moșie Dată lumea cu vecie.

PSALMUL 82

Dumnezău svinte, cine să-ț fie* Deoprotivă-n trai și-n tărie? Nu tăcea mâlcom, Dumnezău svinte, Nice hii moale-n grai și-n cuvinte. Iacă dau chiot de să răsună Cine-ț vor răul toț depreună. Și toț pizmașii ș-au datu-ș coaste, De-au rădicatu-ș cap preste oaste. Să voroviră să dea năvală ’N svânta ta țară, cu rea tocmală. „Blămaț să-i pierdem, zâsără-n scârbă, Să nu rămâie de dânșii limbă. Și de Izráil de-acmu nainte Să nu să știe, nice aminte“. Cu a lor ceată cu cea zlobivă

• 5, 5.

Toț să giurară să-ț stea-mprotivă. Edóm din șatră abia așteaptă Să vie Zmáil cu oaste lată. Moáv1 și Agar la săhăidace, Ghevál și Amon gătează lance. Amalehiții ferecă pușce, Filistimenii praștii s-arunce. Tirul cu oaste stă și el gata, Asúr cu dânșii vine cu spata. Și stau cu toțâi lui Lot s-agiute,

Svânta ta țară să o strămute.

Ce le dă, Doamne, spaimă să fugă,

Să obosască de goană lungă.

Când le-a veni somnul cel dulce, Ca Madiámul2 rău să-i apuce. Și le fă, Doamne, ca lui Sisara, Să nu să-ntoarcă să-ș vază țara.Și ca lui Ávim să li să facă, ’N părăul lúi Chis, și să nu-i treacă. Ca la Aéndor pologi să zacă, Muștile múșini într-înș să facă.Le fă boierii ca Óriv și Ziv, Zevéi și Sálman, să zacă toț stârv. Carii grăiră să-ț prade-n țară Și-n svânta casă ce ți-i de sfară, Răpezî-i, Doamne, din deal ca roata Și-i prăvălește să-i calce gloata.

Ca măciulia fulgi să le cază

1 Pronunțat Mo-áv.

2 Pronunțat -di-á-.

Și ca pădurea focul să-i arză. Din față vicol sî-i prăvuiască, Din dos pojarul să-i ocolească, Și de deasupra să-i baț cu smidă, Când vor da fuga, să dea-n osândă. Să li s-auză ocara-n lume, Să țâie minte svântul tău nume. Pață rușine și grea ocară, Și să le pieie vestea din țară, Ca să cunoască că tu ești Domnul Și ești deasupra preste tot omul.

PSALMUL 83

Câtu-s de iubite și de drăgălașe Șirurile tale cele de sălașe! O, Dumnezău svinte, că eu nice-n visuri, Nice-n deșteptate nu-ț uít de șiruri, De le duce dorul mișelul mieu suflet, Și curțâle tale nu-m mai ies din cuget. Cândva de-aș vedea-mă să-ț prăvăsc în față, Să-m bucuri și mie sufletul de viață, Inema și trupul să stea-n gânduri bune De Domnul de cél viu, cât să nu poci spune. Ca o vrăbiuță ce să încuibază ’N streșină de casă deaca să-nsărează, Și ca turtureaua de cuib ce-ș gătează, De de-abia așteaptă cu pui să să vază, Așe mi-i de grije să te văz mai tare, O, Dumnezău svinte,-n jărtve la oltare.

Că Dumnezău tu-m ești, și de-mpărățâie Nime nu-i ca tine cuvântul să-ș țâie. Ferice de-acela cine lăcuiește În svânta ta casă de te proslăvește. Ferice de omul ce-i ești sprejineală Și te-are nedejde la ceas de năvală. Acela ș-va face scara-n spițe-ntreagă, De-a sta fără grije cu inemă largă. Când va veni mare valea de plânsoare, Când Domnul va face giudeț și strânsoare, Când va-mpărțî Domnul dar și bunătate, Când va da certare celor cu păcate, Atunce direpții tâlniș bun vor face Între lucori svinte de îngeri cu pace. Și-n Sion atunce Domnul s-a ivi-să, Când va hi nainte-i toată lumea strânsă. Atunci, Doamne svinte, să mi-auz de rugă Și să nu mă lepez, a ta mișea slugă. Ce-ai pus cu Iiacov giurământ de pace, Și cu noi creștinii milă îț vei face. Caută, Doamne svinte, de-ț vez însămnatul Și-i prăvește-n față, precum ț-ai dat svatul. Și-n zua aceea ce este-nsămnată, Carea va sa custe vreme nencetată. Că mai bună este o zî să petreacă În curțâle tale și zâsa să-ț facă, Să să tăvălească în svânta ta casă, Decât mii de zâle-n corturi de mătasă, ’N rând cu păcătoșii sălașul să-i fie. Petrecând cu dânșii viață-n volnicie. Că tu, Doamne svinte, spre milă ești gata Și cu dereptate vei împărțî plata. Și le vei da slavă, dar și bunătate Cine ț-au slujitu-ț, Doamne,-n dereptate Ș-au umblat în cale fără de mânie, Nu le vei opri-le, Doamne, din simbrie. Pentr-aceea, Doamne, ferice de omul Ce ți-i cu nedejde, de nu-l prinde somnul.

PSALMUL 84

Iubitu-ț-ai, Doamne, țara cea dorită*, Ce o părăsâsăș de-ț era urâtă, Și ț-ai întors prada lui Iacov iubitul, De i-ai dat pre mână să-ș țâie pământul. Oamenii tăi, Doamne, le-ai șters de păcate, Din ce ț-au greșitu-ț, să fie iertate. Și ț-ai îmblânzâtu-ț din toată mânia, Ț-ai datu-ț în laturi de pre dânș urgia. Întoarce-ne, Doamne, cătră mântuință, Vez de slăbiciune și de neputință. De-i țânea mânie preste vreme lungă, N-a rămânea rudă cu rod să s-agiungă. Ce te-ntoarce, Doamne, cătră noi cu bine. Să să veselească oamenii de tine. Și mila ta, Doamne, spre noi o ivește, Ne dă și putere de ne mântuiește. Să văz și de mine Domnul ce va zâce, Va grăi de mine Domnul cu ferice.

• 6, 6.

Va zâce de țară că va sta cu pace, Și inemă bună svinții îț vor face. Dă, Doamne, izbândă căror ț-au de teamă, S-aibă de la tine bine fără samă. Și dă-n țara noastră slava ta să crească, Mila ș-adevărul pre toț să tâlnească, Și cu dereptatea pacea-n gloate multe ’N brațe să să strângă și să să sărute. De gios adevara în sus să dea rază, Din ceri dereptatea să caute să vază. Dă, Dumnezău svinte, a ta bunătate. Să ne dea pământul roadă-n dereptate. Nainte-ț să margă dereptatea svântă, Și-ț vei pune-n cale pașii fără smântă.

PSALMUL 85