string(7) "library" string(8) "document"
1639
1466
1832
1410
1504
1385
1359
1822
5500
300
1574
1646
1775

Psaltirea in versuri

24 25 26 27 28 29 30 31 32 33

Cu mine, fără de greață, Preste cei fără de lege

Să oștim pănă-i vom șterge? Că de nu mi-ar părti Domnul,

Puțân spori mi-ar face omul, Și cu inemă amară

M-ar sorbi iadul din țară. Ce când văz că mi să strâmbă

Piciorul, să-m facă scârbă, Mila ta, Doamne, mi-agiută

La durerea mea cea multă. Și-ntr-inemă mângâiere

M-ești, Doamne, fără scădere, Sufletul de-m veselește

Și de jele m-potolește. Scaunul strâmbi ce ți-i greață

Să nu-l cruț în trai de viață, Să-mpletească greu de ură Și să dea rea-nvățătură. Vânătoarea ș-vor întinde Și pre cel dirept vor prinde, Sângele cel fără vină Să-l dea pre mână streină, Cu giudeț de fățărie Să-l verse de mărturie. Ce tu, Doamne, fără smântă Să-m hii sufletului vântă, Și să-m hii și sprejineală, Doamne,-n vreme de năvală. Și le vei da, Doamne, plată Pre fără legea lor faptă, Și dup-á lor viclenie Vei pierde-i, să nu să știe.

Psalomul lui David, 94

Veniț cu toț depreună
    Să ne facem voaie bună,
Să ne bucurăm cu Domnul
    Și să-i strigăm cu tot omul,
Că ni-i Domn și mântuință,
    Și să-l rugăm cu credință.
Să-i tâmpinăm svânta față
    Cu rugă și cu dulceață,
Și cu psalómi de cântare
    Să-i strigăm cu glasuri mare.
Că mare Domn este Domnul
    Și-mpărat preste tot omul,
Și din hotarăle toate
    I să-nchină țări și gloate.
Că-i este lumea pre mână,
    Cu pământ și cu ce-i plină,
Și munțâi cu dealuri nalte
    Supt cuvântu-i sunt plecate.
Și marea cu nalte valuri
    A lui este-n toate laturi.
Și-i de mâna lui lucrată
    Toată laturea uscată.
Veniț să-i cădem cu jele,
    Să ne ierte de greșele.
Naintea lui să ne strângem
    Și-ngenuncheaț să ne plângem,
Că el cu svânta sa mână
    Ne-au făcutu-ne din tină.
Și svinția-sa ni-i Domnul,
    Că-i súntem a lui tot omul,
Și de turmă oi iubite,
    De mâna lui socotite.
Pentr-aceea voi, tot omul,
    De veț auzî pre Domnul
Grăindu-vă cu blândețe,
    Să lăsaț inemi sămețe
Și să nu staț cu mânie,
    Cum aț făcut în pustie.
Când mi-aț făcutu-mi ispită
    Să mi-aflaț hirea cea svântă,
Cu părinții ce vă fece,
    Ispitind la izvor rece.
Ispitiră și văzură,
    Și-n credință nu stătură.
Patruzăci de ai în sâlă
    Le-am arătat a mea milă,
Păn-am urât acea rudă,
    De i-am lăsat să-mble-n trudă,
După inemă sămață,
    Rătăcind fără povață.
Că ei nu vrură să margă
    În calea mea, să-nțăleagă.
Pentr-aceea m-dedi cuvântul
    Și-m voi țânea giurământul:
„Țara mea să nu o vază,
Deaca nu vrură să crează“.

PSALMUL 95

Cântaț Domnului cu cinste Cântec nou, ca de mainte, Și-i cântaț din tot pământul, Să vă margă-n sus cuvântul. Cântaț și-i zâcéț ferice Domnului, și să-i rădice Toț cu cinste svântul nume, Să-l auză preste lume. Să-i strigaț și veste bună, Den zî în zî depreună, De svânta lui mântuire, Și la păgâni să daț știre De slava lui, de ciudese, Să s-auză-n gloate dese, Că mare Domn este Domnul Și lăudat în tot omul. De groznic să stea să-l vază Dumnezăii nu cutează. Păgânii nu-ș scoață-n fală Cu bozâi cei de sminteală, Că dintr-înș le răspund dracii, Cându-ș închină colacii. Iară Domnul i să știe Că-i Dumnezău în vecie, Ceriurile cu cuvântul Le-au făcut, și tot pământul. Denaintea lui cu teamă Dvoresc îngeri fără samă, De-l mărturisesc și-l cântă În frâmsețea lui cea svântă. Păgâni din toate răgúle, Veniț cu daruri destule,

Aduceț Domnului slavă,

Aduceț fără zăbavă.

Să-i slăviț cinstitul nume

Toate neamuri de pre lume. Aduceț colaci grămadă În cinstita lui ogradă Și să vă-nchinaț tot omul În curtea ce șede Domnul. De fața dumnezăiască Pământul să să clătească. Spuneț în păgâni să știe Că Domnul luă crăie, Se șează să-mpărățască Și lumea să o-ntărească, Tuturor pre așezare Să le facă giudecare. Ceriul s-aibă voaie bună, Cu pământul depreună, Și marea giucând să salte Cu unde, cu valuri nalte. Și câmpii încă să-ș facă Bucurie, să le placă. Atunce s-a bucura-să Toată dumbrava cea deasă De fața lui de cea svântă, Ce va veni fără smântă. Fără greș va veni Domnul De va giudeca tot omul, Și cu lege așezată Va giudeca de-a da plată.

Psalomul lui David, 96

Domnul stătu crai în țară,
    Țărâle să bucurară,
Și pământul tot să salte,
    Cu ostrove de departe.
Dimpregiur núor și ceață
    Sprejinesc svânta lui față,
Și direptatea-i tocmește
    Scaunul ce odihnește,
De-l gătează pre giudețe,
    Ne-alegând pre nime-n fețe.
Pre denainte-i foc merge,
    De arde cei fără lege.
Fulgerile lui cu pară
    Ard de să văd preste țară.
Pământul să-mplú de frică,
    Munțâi să topăsc de pică
Și cură ca nește ceară,
    Văzând pre Domnul în țară.
Și de fața lui cea svântă
    Tot pământul să spământă.
Ceriurile grăiesc toate,
    De-i spun dereptatea-n gloate.
Și toț oamenii văzură
    Slava lui de să-ncrezură.
Iară ceia ce-s cu vină
    Pentru idoli ce să-nchină,
Stau cu groază și cu frică,
    Li-i nedejdea-ntr-o nemică.
Închinațî-vă la Domnul,
    Cu toț îngerii, tot omul.
Sionul să-i paie bine,
    Auzând că Domnul vine.
Fetele din jidovie
    Te-aștaptă cu bucurie
Pentru svintele giudețe
    Ce le alegi cu blândețe.
Că tu, Doamne, ne ești Domnul
    Pre pământ preste tot omul,
Și ți-i nalt cinstitul nume
    Preste toț bozâi din lume.
Ceia ce iubiț pre Domnul,
     Să urâț răul, tot omul.
Că Dumnezău îș ferește
    Ceata de svinț ce-l iubește,
Și din mâni fără de lege
    I-a scoate și-i va alege.
Și direptului senină
    Îi va străluci lumină,
Veselie și cunună
    Celor cu inemă bună.
Și vă bucuraț, tot omul
    Ce sunteț direpț, la Domnul,
Mărturisind fără smântă
    De pomana lui cea svântă.

PSALMUL 97

Cântaț Domnului cu cinste Cântec nou, ca de mainte, De minuni ce-au făcut Domnul, Să să minúne tot omul. Că ș-au făcutu-ș scăpare Cu direapta lui cea tare. Și cu brațele lui svinte Ș-au izbândit ca mainte. Și ș-au arătatu-ș Domnul Mântuința spre tot omul, Și-n toată păgânătatea Ș-au ivitu-ș dereptatea. Și ș-au adusu-ș aminte De mila sa de mainte,

Lui Iiacov dându-i țara

Și svânta sa adevară, Lui Izráil ce-ș aleasă,

Cu toț fiii săi din casă. Văzură neamuri și gloate

De prin țărâle din toate Pentru noi cum să oștește

Dumnezău, de ne spăsește. Strigaț lui Dumnezău tare,

Tot pământul, cu cântare, Cântațî-i cu voaie bună,

Cu bucurie-mpreună. Cântaț Domnului în strune,

În cobuz de viersuri bune, Și din ferecate surle

Viersul de psalómi să urle, Cu bucin de corn de búor,

Să răsune pănă-n núor, La-mpăratul denainte,

Că ni-i Domn, ca de mainte. Marea cu unde să salte,

Să rădice valuri nalte. Lăcuitorii din lume

Să-i auză svântul nume. Părauăle-n toate locuri

Să facă hoarbă și giocuri, Și măgurile să salte

’Npreună cu dealuri nalte, Și să-ș facă voaie bună

Cu câmpia depreună, De svânta Domnului față,

Că ne vine cu dulceață, De va giudeca pământul,

Vine cum ș-au dat cuvântul, Să giudece-n dereptate

24 25 26 27 28 29 30 31 32 33