1 Pronunțat I-u-.

2 Pronunțat Mo-áv.

PSALMUL 60

Mă rog, Dumnezăul mieu, tu să-m socotești Rugămintea ce mă rog și să o priimești. Când strig de la margine, de preste hotari, Tu, Doamne, să mă auz la svântul oltari. Și când sunt în voie rea, tu să nu mă laș, Ce pre stâncă să mă sui la al tău sălaș. Și povață tu să-m fii, cale de scăpat Despre față de pizmaș, razăm și turn nalt, Petrecând în casa ta-ntr-acoperemânt, Supt svânta ta aripă, viață pre pământ. Că tu, Doamne, îmi-asculț rugă ce grăiesc Și mi-ai dat cu svinții tăi parte să trăiesc, În moșie ce le-ai dat pre loc desfătat, Și-mpăratului vei da să stea neschimbat. Preste rod de rod să-i dai să custe lung trai Denaintea Domnului, ce țî l-ai pus crai. Mila ș-adevara lui cine va grăi Să o poată cugeta în veci ce-a trăi? Și numelui tău cel svânt, preste zâle lungi, Ce-am făgăduit voi da cu jărtve, cu rugi.

PSALMUL 61

În ce chip nu s-a pleca cătră Dumnezău Și i să va cuceri biet sufletul mieu? Că de la dânsulu mi-i folos ș-agiutori, Acela mi-i Dumnezău și răzămători.

Cu dânsul mă sprejinesc și nu m-oi clăti, Și-n greu ce mi s-a tâmpla el mă va scuti. Pizmașilor, pănă când veț umbla zăluz,

De veț lega-vă de om, veninaț și cruz?

Și vă puneț de-mproșcaț ca-ntr-un zid plecat,

Gândiț că l-iț1 răsâpi ca un gard stricat.

Și staț de vă sfătuiț prețul să-m schimbaț Și cu sete alergaț cu rău să-m stricaț. Din rost îm zâceț bineț, de mă îmblânzâț, Și din inemă cercaț să mă vicleniț. Ce eu tot mă voi pleca cătră Dumnezău, Și lui să te cucirești, biet sufletul mieu. La dânsulu mi-i să răbd, că mi-i Dumnezău, Spre folos, spre agiutori, nemutat spre rău. De Dumnezău m-oi spăsî, și slavă m-va da, Dumnezău mi-a agiuta, căce-l voi răbda. Deci2 să nedejdiuiț spre dâns, că vă zâc, Tot soborul creștinesc, cu mare cu mic. Și inema cătră dâns toț să vă vărsaț, Că-i a nostru Dumnezău, și să vă rugaț. Iară hiii omenești văz că sunt deșerț, Și-i văz că sunt mincinoș, plini de strâmbătăț. Și cu svatul lor cu tot deșert svătuiesc, Și cuvântul nu le stă de câte grăiesc. Pentr-aceea eu vă zâc să hiț înțălepț Și să nu nedejdiuiț cătră strâmbătăț, Nice cătră apucări să nu lăcomiț, Nice-n bogățâi ce vin să nu vă uimiț.

1 îl veți.

2 Pronunțat De-ci.

Că de-aceasta Dumnezău o dat-au ales, Și de-aceasta de daóri eu am înțăles Că-i puterea și mila a lui Dumnezău, Și va-mpărțî tuturor după lucrul său.

PSALMUL 62

Dumnezăul mieu, Dumnezău svinte*, Ț-am mânecatu-ț dvorbă nainte. Că pentru tine mi să-nsătează Bietul de suflet; vrând să te vază, Cât de ori multe ce te dorește, Trupul, mișelul, să schimosește, Ca-n pustii dese și-nsecetate, Fără de apă și necălcate.

De m-aș vedea-mă-n svânta ta casă,

Mișelul suflet s-ar desfăta-să,

Prăvind de-aproape svânta ta slavă,

Că de-aș vedea-te fără zăbavă.

Că mi-i mai bună-n toată dulceața Mila ta, Doamne, decât și viața. Ce pentr-aceea ti-oi lăuda-te ’N buzele mele de bunătate. Ț-voi ura bine, și-ntr-a mea viață Să văz de-aproape svânta ta față Și cu mâni tinse să stau la rugă, ’N sfântul tău nume, ce-s a ta slugă. Atunce, Doamne, s-ar sătura-să Bietul mieu suflet dintr-a ta masă.

• 5, 5.

Buzele mele te-ar lăuda-te

Cu bucurie de bunătate, Că mie somnul mi să stârnește

Și-n vremea nopțâi, de te chitește. Și cătră rugă de demineață

Gândesc la tine, că-m ești povață. De mă acoperi supt aripi svinte,

Țâindu-mi umbră-n vreme fierbinte, Mișelul suflet lipit să țâne

Preste tot ceasul, Doamne, de tine. N-a putea nime să mă desparță

De-a ta direaptă carea mă-nvață, Iară aceia ce-m cearcă răul,

Fără de veste să-i soarbă tăul. Stârvuri să zacă, căzuț de aramă,

Să nu mai hie nice-ntr-o samă. Hulpile noaptea părț să le facă,

Și zua pasări să nu le treacă. Iară-mpăratul gând depreună

Cu Domnul s-aibă și voaie bună. Și cine este giurat cu Domnul,

Laudă s-aibă de la tot omul. Și să-ș astupe pizmașii gura,

Să să oprească vrajba și ura.

PSALMUL 63

Dumnezău svinte, tu mi-auz glasul*, Ce mă rog ție preste tot ceasul.

• 5, 5.

Și de pizmașii îm derădică Mișelul suflet fără de frică. Și să m-acoperi de ceata strâmbă Ce dau cu mulțâi să-m saie-n gârbă. Că li-i tăioasă limba ca spata, Cu venin iute li-i arcul gata. Fără de veste, cu lancea plină, Vor să săgete cei fără vină. Ne-având de tine, Doamne, sâială, Dau de-l împroașcă toț cu năvală. Ș-au întăritu-ș cuvânt de sfadă, Să-ntinză lațuri, să puie nadă. Zâcând că n-are cine să-i vază, Cearcă-n tot ceasul ce să le cază. Ce ei ș-or pierde toată sărita, Cercând altóra să vază smânta. Ce pentr-aceea, Dumnezău svinte, Ce fac viclenii să-i iei aminte. Și te rădică de le spari ceata, Să le slăbască arc și săgeata. Sâlă să n-aibă să păgubască, Ca și săgeata cea cuconească. Limbile-ntr-înșii să ostenească, Lumea de dânșii să să ciudească. Și să să teamă de cii tot omul, Să pomenească ce-au făcut Domnul. Și ce lucrează toț să-nțăleagă, S-aibă direptul inemă-ntreagă. Și toț direpții le va fi fală, Având pre Domnul de sprejineală.

PSALMUL 64

Ție să cuvine, Doamne svinte*, Lauda-n Sion să țî să cânte. Și ție făgadă să va da-să În Ierusalim1, svânta casă. Să mi-auz și mie de făgadă, Când vei strânge tot omul la radă. Atunci de pârâș fără de lege Și de păgânătăț ne vei șterge. Ferice de cine li-i aleasă De-i vei lua la svânta ta casă, În curțâle cele desfătate, Să să îndulcească-n bunătate, De beserica ta de cea svântă, Ce stă cu minune, ne-având smântă. Ne rugăm și noi, Dumnezău sfinte, Să ne-asculț la ceas de rugăminte. Că svinția-ta ești așezare Pre uscat tuturor și pre mare. Tu sprejinești munțâi în vârtute, Când turburez marea cu vânt iute. De valuri, de urlet să-ntrestează Toț păgânii și să spământează. Și de semne ce văd îi ia teamă, Pre cei de departe, fără samă. Demineață când ieș, tu dai rază, Și de tine cina să-mfrâmșază.