Deci socotim că nu va mai fi de trebuinţă să facem vreo adeverinţă de mărturie împotriva lui Enea Silvie, care zice: că Moldova a fost numai un loc de ocrotire pentru Romanii cei isgoniţi, pentru că nici odinioară mărturiea unui istoric carele a fost pe vremile acelea, nu poate să se socotească mai puţin decît închi­puirile şi presupunerile cele de sine ale altuea, carele a fost cu o mie de ani mai tîrziu.

Iară chipul cu care s'a sădit înainte şi s'a ţinut în Dacia viţa Romană aşa multe sute de ani, de la Traian, pînă în vremile noastre; nu ne este voea ca să-l descoperim aşa pre larg^[25] ci numai singur adevărul acesta îl punem îm­potriva celor ce sunt cu îndoeală, adecă: limba Moldovenească care mai mult decît toate alte limbi se asemenează cu limba Romană, ne în­dreptează la spiţa neamului nostru destul de luminat, încît nimenea nu poate să mai stea împotrivă cu nimic.

Însă noi cu toate acestea, tot nu îndrăznim a zice cu încredinţare, cumcă neamurile boie­reşti cele mai de frunte care sunt acum vestite în Moldova, a întrecut cu slava pre neamul acesta şi mai înainte, supt stăpînirea Romanilor cînd locuia în Daciea; căci prefacerea pămîn­tului nostru ne este cunoscută îndestul şi ştim prea bine, că Dragoş descălecătorul Moldovei, n'a dat boierii mai mari celor ce avea nume de neam, ci acelor carii întrecea pe alţii cu vi­tejia şi cu credinţa, puindu-i în dregătoriile cele politice şi în cele ostăşeşti şi mai ştim încă, că ei prin satele cele ce era pustiite de năvă­lirile Tătarilor, au aşezat ţărani goniţi de prin ţara Leşască; şi ori că punea numile sale sate­lor acelora, mai ales care erau făcute de dînşii; sau după cum se vede a fi mai adevărat, li se da lor satele ca un semn pentru că s'au boierit.

Şi prea ştiut este, că în vremile cele mai dincoace, prin puterea turcească răsăpindu-să crăiea Serbilor şi crăiea Bulgarilor, împreună şi scaunul Grecilor căzînd sub stăpînire streină, multe neamuri boiereşti din cele mai de frunte ale popoarelor acestora, s'au tras la Moldova ca la locul cel de obştie pentru scăpare de pe vremea aceea şi prin purtările lor cele cu cre­dinţă, au dobîndit slavă şi boierie.

Aseminea s'a întîmplat şi cu vreo cîteva neamuri boiereşti de ale Tătarilor, care, sau c'au căzut în robie prin răsboaele cele necontenite ce avea Schiţii cu Moldovenii, sau şi pentru neunirile care cumva se întîmpla între dînşii, se pleca de bună-voe Domnilor Moldovei şi creştini făcîndu-se se punea la slujbele ţării, atît la cele politice cît şi la cele de oaste.

Însă după aceea mai ales în veacul cest trecut, începîndu-se a se trimete de la Ţarigrad Domni în Moldova şi aceştia pînă cînd era ţarigradeni, îşi cumpăra robi Cerchezeşti şi Avaseşti şi după ce'i slujea pe dînşii robii aceştia multă vreme cu credinţă îi punea pe la dregătoriile curţii Domneşti şi după aceea încă şi în starea boierească.

Şi Domnii au mai primit în slujbele boiereşti şi vreo cîteva neamuri Leşeşti, mai ales care era plecate asupra ţării, dupre cum şi din Moldoveni, mulţi au primit boerii Leşeşti.

Într'acest chip, înmulţindu-se prea tare nu­mărul boierilor, au socotit Domnii şi au deo­sebit boieriile în trei stări. În stare cea dintîi au aşezat pe aceia, carii sau că au fost puşi însuşi de Domni prin dregătoriile cele mai mari ale ţării, sau că era născuţi dintr'acelaşi neam, ei au asemenea protie înaintea celor mai mici ca şi boierii cei mari în Rusia^[26].

În starea a doua, sunt curtenii, sau oamenii cei din curte, carii au dobîndit un sat şi altul prin moştenire.

În starea a treia sunt Călăraşii, carii pentru folosul moşiilor ce le sunt lor dăruite de Domni totdeauna merg la război cu cheltuiala lor.

Cei mai de pe urmă sunt rezeşii, cari se ase­menează cu odnodvorţii Ruseşti şi n'au vecini, ci locuesc cîte mulţi în sate şi îşi lucrează mo­şiile lor însuşi ei, sau cu slugile ce le au năimite.

Neamurile boierilor pe cari le arată dintru început istoriea Moldovenească, sunt încă şi pînă acum toate şi este de minune, că nici un neam boieresc din cele vechi, nu s'au stins de tot fără numai singur neamul lui Vasilie Albanitul, Domnul Moldovei, carele era mai mult la nu­măr decît toate celelalte; iar acum s'au stins de tot şi măcar că oarecare neamuri au scăpătat la atîta sărăcie încît, din cîte cinci mii de case ce avea mai fiecare supt stăpînire, deabia au rămas cîte cu cinci, însă tot a rămas măcar neamul.

Deci noi voim ca să arătăm aicea neamurile acestea fiecarele pe numele lor şi fiindcă toate sunt deopotrivă încît pentru vrednicie, pentru aceea le-am pus după rînduiala alfabetică, adecă^[27]:

Abazeştii
Arbureştii
Azanii^[28]
Arăpeşti
Bantoşeştii
Başoteşti
Balşeştii, (două neamuri)
Bogdăneştii
Bouleştii
Buhuşeştii
Burgheleştii
Buţurenii
Vîrlăneştii
Ganeştii
Ghengeştii
Goeneşti
Darieştii
Doniceştii
Durăceştii sau Doneştii
Dragoşeştii
Joreştii
Zorileştii
Isaceştii
Cantacuzenii^[29]
Cantimireşti^[30]
Carabaşeştii
Carpeştii
Catargieştii
Clucereştii
Costăcheşti, sau Gavriliţeştii
Costineştii, Serbi
Crupenţscheştii, Leşi
Chiriaceştii
Micleştii
Mileştii
Mireştii
Mihuleştii
Movileştii^[31]
Moţoceştii
Murguleştii
Naculeştii
Niculeştii, Greci
Paladeştii, Grecii
Petralifii, Greci
Pilateştii,
Pisoscheştii Leşi
Prăjeştii
Razii, Greci
Racoviţeştii
Ropceneştii
Roseteştii, Greci Sturzeştii
Stăvăreştii
Stărceştii
Talpeştii
Tanschii
Totoeştii
Tudureştii, Greci
Turculeţeştii
Tălăbeştii
Tămăşeştii
Tăutuleştii
Urecheştii
Frăticeştii
Hinceştii
Hăbăşeştii
Hăzareştii
Hrisorvergi^[32]
Ţibăneştii
Ţifeştii
Cerchezeştii, Cerchezi
Ciogoleştii
Şepteliceştii
Şipoteneştii
Şoldăneştii.

Moldovenii avea[u] mai înainte obiceiu care prin lungimea vremei, s'a fost făcut ea şi o lege de nu da boierie oamenilor celor tineri, măcar de era şi din neamul cel mai de frunte, pînă cînd nu îşi arăta ei credinţa la alte slujbe mai proaste şi se făcea iscusiţi prin deprinderi, pentru aceea boierii cei mai mici, îşi da pe copii lor îndată după ce trecea anii copilăriei, de slujea pe la boierii cei mari; însă nu'i punea la altă slujbă fără numai cît slujea la masă şi avea privighere pentru stăpănul lor într'altă casă mai aproape şi după ce 'nvăţa ei pînă 'n trei ani, obiceiu­rile curţii şi năravuri împodobite, atuncea stă­pînul lor îi punea înaintea Domnului şi prin rugămintea lui îi aşeza între slugile divanului celui mare şi după un an îi schimba în diva­nul cel mic şi de acolea în spătărie şi după ce da vreunul acolea probe de cugete bune şi de năravuri cinstite, încît putea să aibă cineva vreo nădejde, atuncea să primea între slugile cămării celei mari şi mai trecînd vreo cîţiva ani, se făcea Postelnicel, prin rugămintea altor boieri, pentru că socotea lucru necinstit să vorbească însuşi părinţii cu Domnul pentru fii săi. De aceşti Postelnicei sunt 12 şi toţi poartă în mîini înaintea Domnului toege albe supţiri, de mă­sura statului lor.

Şi după ce îşi arăta ei către Domnul şi în slujba aceasta credinţa şi iscusinţa sa, apoi îl punea şi la alte dregătorii ale curţii, încă şi'n slujbile cele de taină; şi aşa după ce îşi petrecea tinereţile sale, îl ridica mai întîi în starea III-a a boieriei şi mai pe urmă la starea cea dintîi, iară cînd cunoştea Domnul la vreunul o minte prea deosebită şi înţeleaptă, atuncea în puţini ani putea să-l ridice la boieriea cea mai mare, măcar de ar fi fost şi din starea cea mai proastă.

Însă în vremea de acum adăogîndu-se mîn­driea şi sărăciea, socotesc boierii, că îşi vor ne­cinsti starea lor, dacă vor sluji pre alţi boieri mai mari; şi fiindcă nici lăcomia cinstii nu le dă voe să trăească prosteşte, ci socotesc numai cu ce chipuri ar putea face prin mijlocirile rude­niilor sale ca să intre în rîndul boierilor celor dinlăuntru ce se zic boiernaşi şi să iasă deodată.

Şi pentrucă starea aceasta, este ca şi o ră­sadniţă a ocîrmuirei, din care obicinueşte a să plini numărul boierilor celor mari, pentru aceia nici se poate spune ce fel de neoameni ajung la cele mai înalte trepte ale boieriei, şi aceasta este pricina pentrucare de multe ori se află între boierii cei mari oameni trufaşi, sumeţi şi mînioşi; şi nu numai fără de nici o ştiinţă pentru ocîrmuirea trebilor obştiei ci încă cu totul fără de năravuri bune şi fără de vieţuire cinstită, la carii nimic nu se găseşte vrednic de laudă, fără numai acel fel de bunătate, ce este la vreunul dăruită din fire, care n'are ajutor pe dinafară nici c'un fel de creştere.

La această întîmplare socotesc că nu va fi rău ca să povestesc, în ce chip dau Domnii boierii pe la boierii Moldovei. La sfîrşitul lui Decemvrie ce este ziua înaintea praznicului sfîntului Vasile, toţi boierii din porunca Spă­tarului celui mare îşi lasă semnele boieriilor sale în spătărie; sau în postelnicie, a doua zi, adecă ziua cea dintîi a lunei lui Ianuarie, cu trei sau patru ceasuri mai înainte de răvărsarea zilii se adună la curte toţi boierii, atît cei ce sunt în slujbă, cît şi cei fără de slujbă şi merg cu Domnul la biserică fără de semnele boieriei asemenea ca cînd ar fi scoşi de prin dregătorii; şi săvîr­şindu-să utrenea es din biserică şi se întorc la curte şi Domnul se aşează în scaunul său în spătărie, iară boierii toţi rămîn stînd afară în divanul cel mic, după aceea Domnul prin că­măraşul cel de taină, chiamă la sineşi pe Pos­telnicul cel mare, dacă voeşte să-l mai lase în dregătorie; iară dacă nu, apoi chiamă pe acela pe carele a socotit să-l pue în locul lui şi in­trînd el înlăuntru, îi vorbeşte Domnul, făcîndu-i aducere aminte pentru slujbile care a făcut ţării, însuşi el sau părinţii lui, arătîndu-i pricina pentru care voeşte să-l pue într'această dregă­torie, sau să-l înoească întru dînsa şi-l sfătueşte să fie cu credinţă, dîndu-i bune făgăduinţi şi împreună lăudîndu-se; şi spuindu-i ce are să urmeze; îi dă un toeag de argint, pe care luîn­du-l el, sărută mîna Domnului şi poala hainei lui; şi păşind înapoi puţin, îl îmbracă Cămă­raşul cel mare cu un caftan.

Postelnicul cel mare primeşte întîi semnele dregătoriei, nu pentru că el se protimiseşte doară înaintea celorlalţi, căci el este al cincilea după rînd, precum am arătat mai sus; ci pentru că el are datorie să chieme înlăuntru pe ceilalţi boieri, pentru aceea fiind el întărit desăvîrşit, îndată chiamă înlăuntru, din porunca Domnului, pe acela pe care voeşte Domniea să-l cinstească cu dregătoriea Logofeţiei cei mari, acestuea după puţină sfătuire, îi dă Domnul un toeag aurit; iară Postelnicul cel mare îi pune caftan peste umere şi luîndu-l cu blîndeţe de subsiori, îl apropie către Domn ca să-i sărute mîna şi poala, asemenea slujbă face Postelnicul cel mare şi celorlalţi sfetnici şi boierii de starea întîi.

Iară pe boierii de starea a doua, îi chiamă înlăuntru Postelnicul II-a şi îi îmbracă cu caftan, iară pe cei din starea III-a, îi slujeşte la aceasta Postelnicul III-a, însă pe aceşti de pe urmă nu îi îmbracă cu caftan; ci din porunca Dom­nească se întăresc numai prin dregătoriile lor. Şi după ce se isprăveşte aceasta, merg toţi cu Domnul iarăşi înapoi la biserică, ca să as­culte liturghia şi boierii cei noi, se aşează în biserică pe la locurile celor scoşi din dregătorie, iară aceştia rămîn în tinda bisericii, cu ceilalţi boieri.

După săvîrşirea liturghiei, chiamă Domnul la masă pe care voeşte el; iară mai de către seară, trimite dar fieştecăruia sfetnic şi boier de starea I-a, cîte două pahare de argint cari cuprind mai două oca.

Iară boierilor celor din starea II-a, fieştecăruia numai cîte un pahar; şi apoi toţi le bea pline cu vin înaintea Domnului. Cucoanele boierilor celor mari, încă se dăruesc de către Doamnă, cîte c'un pahar oareşce mai mic.

A doua zi iarăşi se adună boierii la curte şi mulţămesc Domnului pentru facerea de bine care i-a întîmpinat, aducîndu-i fieştecarele dar prin Postelnicul cel mare, cîte un cal de mult preţ, sau alt lucru frumos ce are, asemenea cinste arată şi Doamnei, cucoanele boierilor întru aceiaşi zi în sala cea mare (Ginechion) adecă a haremului.

În cealaltă vreme a anului, prea rar obişnuesc Domnii să facă schimbare boierilor, măcar că nimic nu poate să-i împedice, ca ori şi în care vreme cînd vor voi să schimbe pe boierii cei vechi şi să pue pre alţii noi. Însă pentru că s'au fost obişnuit ca să schimbe şi să prefacă boieriile numai la începutul anului, pentru aceia poate că şi ei urmînd obiceiului celui vechiu, au ales pentru aceste ţeremonii vremea aceia a anului, care obişnuiau şi ceilalţi Domni mai înainte de dînşii, a o socoti bună pentru treaba aceasta.

CAP. XVI. Despre ceilalţi locuitori ai Moldovei

Eu nu cred că mai este altă ţară de potriva Moldovei, intru care să se afle locuind aşa multe feluri de noroade, căci osebit de Moldoveni, ai cărora moşi s'au întors din Maramureş, mai lo­cuesc întru dînsa şi Grecii, Albaniţi, Sîrbi, Bul­gari, Leşi, Cazaci, Ruşi, Unguri, Nemţi, Ar­meni, Evrei şi Tiganii cei plodoşi.

Grecii, Albaniţii, Sîrbii şi Bulgarii trăiesc întru dînsa slobozi şi alţii se îndeletnicesc cu neguţătoria, iar alţii slujesc cu leafă la Dom­nie. Nemţi, Leşi şi Cazacii sunt puţini şi unii sunt ostaşi, eară alţii slujesc în curte, însă din Leşi s'au ridicat vreo cîţiva şi în starea boie­riei. Iar Armenii sunt supuşi ca şi ceilalţi ne­guţători şi tîrgoveţi şi sunt prin oraşele Mol­dovei şi plătesc asemenea bir la Domnie şi bi­sericile lor sunt ca şi ale papistaşilor şi nici sunt mai mici nici mai puţin împodobite decît ale pravoslavnicilor şi sunt slobozi de a-şi păzi le­gea lor. Evreii încă sunt supuşi şi plătesc pre an mai mare bir decît cel de obşte şi cu alt nu se îndeletnicesc, decît numai cu neguţătoria şi cu cîrciumăritul şi unde voesc acolo pot să-şi facă sinagogă însă numai de lemn, eară de piatră n'au voe. Ruşi şi Ungurii totdeauna au fost ţă­rani boiereşti ai Moldovei. Ţiganii sunt împrăş­tieţi prin toată Moldova şi nici un boier nu este carele să nu aibă robi vreo cîteva salaşe de dînşii. Iară de unde şi cînd a venit acest neam în Moldova, nici ei singuri nu ştiu şi nici în hronicile noastre nu se găseşte nimic pentru dînşi, şi toţi vorbesc un grai amestecat cu multe cuvinte greceşti şi persieneşti şi nimic alta nu lucrează decît meşteşugul zlătăriei şi al fe­răriei şi asemenea sunt închipuiţi ca şi ceilalţi ţigani de prin alte ţări, au asemenea năravuri ca şi aceia; şi faptele lor cele mai mari şi sem­nele cele pentru deosebire, le este trîndăvirea şi furtişagul.

Se mai zăbovesc pentru neguţătorie şi Turci mulţi în Iaşi şi prin alte tîrguri, însă nu le este slobod să-şi cumpere moşii nici într'un loc, cu cît mai puţin măcar să-şi facă casă la tîrg sau la vreun sat, sau să-şi zidească moschee adecă casă de rugăciune, sau să-şi facă la vedere ru­găciunile şi închinăciunile. Măcar că nici Poarta n'a silit ca să li se dea voe nici la unile de acestea şi măcar de ar da Dumnezeu, ca să aibă pentru acest lucru tăcere deapururea.

Cei ce sunt adevăraţi Moldoveni, osebit de stările boiereşti, pentru care am pomenit mai sus, unii sunt tîrgoveţi, eară alţii ţărani; tîrgoveţii sunt aceia, carii se află cu locuinţa prin oraşe şi prin tîrguri, iară ţăranii sunt aceia cari lo­cuesc prin sate; cei de pe la tîrguri, nu sunt supuşi nimărui fără numai Domniei la care îşi plătesc dăjdiile lor şi se îndeletnicesc la toate lu­crurile, iară neguţătorii sunt prea puţini din Moldoveni; pentrucă Moldovanului din fire este născută mîndriea, sau să zic mai bine lenea, căci ei ori ce neguţătorie, socotesc că este lucru de ruşine, osebit numai de neguţătoria cu pîinea care o fac ei pe moşiile lor. Şi eu socotesc, că aceasta este pricina cea mai mare, de se găsesc prea puţini din Moldoveni tîrgoveţi bogaţi şi căci este în ţară necontenit lipsă de bani, măcar de şi se trec preste hotar afară mai multe lucruri, decît cele ce se aduc în lăuntru, căci negu­ţătorii, cei streini, Turci, Jidovi, Armeni şi Greci, carii se zic ţeleni, au apucat în mîini toată ne­guţătoria Moldovei, din pricina lenevirei patrio­ţilor noştri şi turme întregi de dobitoace mici şi mari, pre care le cumpără din Moldova cu puţin preţ, le duc pe la Stambul şi pre la alte cetăţi şi acolo le vînd cu preţ îndoit şi întreit. Însă fiindcă aceştia sunt cei mai bogaţi, nu au voie să fie cu moşii şi cu case statorniciţi în Moldova, pentru aceasta banii cei mai mulţi se petrec afară din ţară, iară preste Dunăre înapoi vin prea puţini şi de abia sunt cu îndestulare pentru plătirea birului şi ale altor cheltueli Turceşti.

Ţăranii nici nu sunt drepţi Moldoveni, ci aceia cari se află ţărani, se trag sau din Ruşi, sau din Ardeleni cărora le zic Moldovenii Ungureni şi adevărat că în veacul cel dintîi după descă­lecarea Moldovei, cu totul a împărţit Dragoş celor ce venise cu dînsul, toată ţara cea nouă care a fost găsită golită de locuitori. Iară mai pre urmă văzînd ei că nu este bine ca să lu­creze şi să muncească boieri la boieri, pentru că toţi care era din neamul Romanilor se so­coteau că sunt boieri şi pentrucă neamul acesta fiind deprins numai cu armele, se socotea a fi mai vrednic, decît a se pune tocma să lucreze pămîntul; pentru aceia următorii lui Dragoş, au fost siliţi să-şi caute cu învoeala Domnilor, prin alte ţări de prin prejur şi să-şi aducă oa­menii carii era deprinşi cu munca şi să-i aşeze pre la moşiile lor.

Adevărul la pricina aceasta îl întăreşte sin­gur numele ţăranului, care se zice la Moldoveni vecin, pentru adeverinţă, precum că aceia au fost întîi ţăranii, carii au fost siliţi la această muncă de armele cele cu noroc ale Moldovenilor. Şi pentru aceia în ţara de sus, unde a în­ceput Dragoşeşti[i] a locui, sunt mai multe sate ţărăneşti, iară în ţara de jos, unde au locuit ei mai în urmă, nu sunt alţi ţărani, fără nu­mai aceia, pre carii i'au cumpărat cu bani boierii dela cei din ţara de sus şi i'au pus pe la mo­şiile lor, sau aceia pre carii i'au cumpărat ei dintre răzeşii aceia, carii pentru sărăcie ş'au vîndut moşiile lor cele părinteşti şi i'au silit cu strîmbătate ca să primească jugul supunerei.

Pentru aceea cînd trage un boier pre vre unul ca să-l supue cu judecată, lesne se poate veadea din ce stare este, căci dacă poate jă­luitorul să adevereze, cum că neamul său ar fi stăpînit vreo moşie, (măcar de au şi pier­dut-o apoi din pricina sărăciei, sau a vremilor celor turburate), sau că ar fi fost în ciata căIă­raşilor, sau a curtenilor, sau a aprozilor, atuncea îndată îl hotărăşte judecata a fi slobod. Pentrucă la slujbele acestea, nimenea nu poate să încapă, fără numai oamenii cei slobozi. Iară dacă n'are cu ce să adevereze aceasta, apoi unul ca acela rămîne subt stăpînirea boierului.

Cei ce au fost aduşi din ţara Leşească şi au fost aşezaţi în mijlocul Moldovei, ş'au uitat limba lor, pentru îndelungarea vremii şi au deprins pe această Moldovenească. Iară Ungurii, pentru c'au rămas nesmintiţi în legea lor cea papistăşească, îşi ţin împreună şi limba lor, măcar că şi pre această Moldovenească toţi o înţeleg.

Aceşti ţărani toţi ori şi din ce limbă ar fi, sunt foarte aspru asupriţi, cu munca stăpînilor lor. Căci lucrul nu le este lor aşezat cu ho­tărîre, ci numai singur în voia stăpînului stă cîte zile să-i lucreze ei. Iară banii sau dobitoacele lor, nu poate el să le ieie cu sila şi agonisin­du-şi ţăranul cît de multă bogăţie, stăpînul său nu poate să ieie nici o parte dintr'însa; iară luînd-o el cu sila, atuncea judecata îl sileşte ca să i-o dea înapoi. Însă voind el să-i facă strîm­bătate, îl bate atîta de mult, pînă cînd ţăra­nul de bună voia sa îi dă ceeace cere el, iară ca să'l omoare, îl opreşte legea şi întîmplăn­du-se cu vre un chip ca să-l omoare, atuncea nu numai că stăpînul acela să judecă la moarte, ci încă şi femeia şi copii celui ucis se slobod cu pace. Pentrucă nici nu are putere asupra vieţii sau a morţii unui Moldovean, fără nu­mai singură Domnia. Iară să vînză vreun boier pre ţăranul său, are voie, însă nu afară din satul întru care s'a născut şi dacă voeşte să-şi vînză toată moşia împreună cu ţăranii, i să dă voie.

Mărimea birului lor eate la voia Domniei şi n'are nici nume, nici vreme hotărîtă şi într'a­devăr zic, că eu aşi socoti pre ţăranii Moldo­veneşti, că sunt cei mai bicisnici decît toţi lo­cuitorii de sub soare, dacă împotriva voinţei lor, nu i-ar scoate din sărăcie rodirea pămîntu­lui şi săcerişurile cele bogate. Căci ei sunt foarte leneşi şi trîndavi pentru lucru, ară puţin, sa­mănă puţin şi totuşi seceră mult şi nu se ne­voesc ca să-şi agonisească cu munca, aceea ce ar putea ei să aibă, şi se mulţumesc ca să adune în jătniţele lor, numai atîta cît socotesc că le va fi deajuns într'un an pentru hrana lor, sau pînă la pîinea cea nouă, dupre cum obişnuesc să şi zică. Pentru aceea cînd se în­tîmplă vreun an neroditor, sau cînd îi împe­dică dela seceriş vre-o năpădire a protivnici­lor, sunt în primejdie să moară de foame, şi dacă au vreo vacă sau două, socotesc că le este destul pentru hrana lor şi a copiilor, pentru că unele dintre dînsele dau pe zi cîte 40 sau cel mai puţin 24 oca^[33] de lapte şi dacă are unul 20 de stupi prea lesne poate din venitul lor să-şi plătească birul pe tot anul. Căci cînd este şi timpul dupre pofta prisăcarilor, atuncea fieşte care stup dă pre an cîte şeapte roi. Apoi socoteşte, că la retezat din toţi se scoate cîte două sau şi mai multe oca de miere şi ocaua se vinde cîte o rublă.

Cei ce locuesc la munte, au oi, miere şi poame cu îndestulare şi cei dela cîmp au pîine, boi şi cai. Iară la cei ce sunt megieşi cu Tatarii, le merge mai rău decît la toţi. Căci Tătarii nu numai că fură dela dînşii toate cele ce pot să apuce, ci cu chip că merg cu războiu asu­pra Leşilor, răzbat în Moldova şi fac prăzile cele mai mari, prind pre toţi locuitorii de prin sate şi ducîndu-i cu dînşii, îi vînd la Ţari­grad cu chip că sunt Ruşi, măcar că acest fel de năpădire de mult s'a oprit de multe ori prin poruncile împărăteşti, însă la aceasta cine poate să se păzească aşa bine, de şeretlicurile Tăta­rilor? Şi pre cei ce îi duce întîmplarea la Ţa­rigrad sunt mai norociţi; căci acolo dacă gă­sesc Capuchihaielile Domniei, pre vreun Moldovan robit, unde îl găsesc de acolo îl iau fără de plată şi îl slobozesc cu pace.

Cele ce am pomenit mai sus pentru ţăranii Moldovei, numai cu locuitorii din trei ţinuturi nu se urmează asemenea. Căci ei măcar că nu sunt din starea boierească, însă nu sunt supuşi nici la un boier şi sunt de sine ca o republică, adecă cel dintîiu este: Cîmpul lung în ţinutul Sucevei şi este ocolit cu cele mai înalte vîrfuri de munţi şi sunt într'însul ca vreo cincisprezece sate şi fieştecare au obiceiuri şi judecăţi ale lor deosebite. Uneori primesc şi dela Domnie doi Vornici, însă de multe ori îi şi gonesc afară din ţinut, cînd întărîtă cugetele locuitorilor asupra lor şi se lasă în nădejdea cetăţilor ce au făcute din fire. Ei nu pricep lucrul pămîntului, pentru că nici au ţarini prin munţii lor, ci tot lucrul lor este numai păstoriea oilor şi împreună plătesc şi ei bir pre tot anul, însă nu atîta cît li se cere lor dela Domnie, ci numai cît făgăduesc ei Domnilor la intrarea în scaun şi aşezămîntul acesta totdeauna îl înoesc ei prin trimişii lor, cînd se pune stăpînitor nou în Moldova şi cînd voeşte vre un Domn să urmeze mai aspru cu dînşii şi să le arunce alte sarcini noui, atuncea ei nu stau îndelung la tocmeală, ci cu toţii nu voesc să le primească şi fug prin părţile cele nerăsbătute ale munţilor. Pentru aceasta şi Dom­nii, nici odată n'au cerut dela dînşii mai mult, fără numai atîta cît s'au îndatorit să dee.

Uneori prin îndemnările unor capete răscol­nice, au eşit ei de supt stăpînirea Domnilor şi s'au dat supt paza Leşilor, care întîmplare a şi dat pricină unora din istoricii Leşeşti, de au zis, că Moldova a plătit dajdie la Leşi.