string(7) "library" string(8) "document"
940
1504
1497
1200
1775
1812
300
1391
80
1410
514
82
1476

Descrierea Moldovei

12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

Toţi sfetnicii domneşti şi boierii cei de divan din starea I-a îndată ce se află afară din Iaşi au putere în toată Moldavia să judece şi să hotărască pricinele cele de judecată; însă Vor­nicii cei mari au amîndoi mai multă putere în provinciile lor; căci de judecata lor, nu poate să se ferească nici unul carele este de sub stă­pînirea lor; însă pe ceilalţi boeri nu-i primesc atuncea ca să le fie judecători, ci calcă jude­cata lor şi se întorc la divanul domnesc; dară şi cu judecata Vornicului neîmpăcîndu-se o parte sau alta, are voie ca să dea jalovă la di­vanul domnesc şi apoi acolea nu se mai cerce­tează pricina de al doilea, ci se caută numai să vază, de este judecata curmată drept după legea ţărei, precum scrie în mărturia Vornicului care se dă după obiceiu la partea cea învingă­toare; asemenea numai atuncia se cercetează şi judecata altui boier, cînd nu se mulţumeşte vreo parte cu dînsa şi dă jalovă la divan; iar cînd se află nedreaptă judecata vreunui boer, care se obişnueşte să fie prea de multe ori, atuncea unul ca acela trebue să sufere pedepse grele; iar aflîndu-se la cercetare că s'a judecat drept şi jeluitorul numai pentru gîlceavă a vătămat cu defăimare cinstea boierului, atunci acela se pedepseşte cu bătae, plătind îndoit şi cheltuiala aceluia cu care s'a judecat.

S'a mai îngăduit boerilor din starea I-a ca şi în Iaşi să judece şi să hotărască pricinile; însă dacă voesc amîndouă părţile cele gîlce­vitoare; pentrucă nimeni nu poate să fie oprit dela divanul domnesc. Cînd a hotărît vreun boier în divanul domnesc o pricină de judecată care a fost dată în seama lui, atuncea trebue el ju­decata să împreună cu temeiurile hotărîrei, să o dea la Logofătul cel mare, prin mîna unui Logo­făt de divan, şi văzînd acesta că s'a făcut judecata după legea politicească şi bisericească şi după închipuirea pricinei, atuncia scrie cu mîna sa dedesubt: „S'a cercetat”. Şi o dă Logofătului al III-lea, ca să o întărească cu pecetea diva­nului, făcînd-o prin aceia neschimbătoare; iară dacă cunoaşte el că boerul a făcut judecata ne­dreaptă, atuncea rumpe scrisoarea şi îndrep­tează pe jeluitorul la divanul domnesc; însă afară din curte nu poate Logofătul cel mare, să cerceteze judecata altui boer, sau să o lepede.

Un boier de stare mai mică nici într'un chip nu poate să poticnească judecata unui boier mai mare, iară pentrucă boerii cei mari, trebue să fie la curte mai necontenit neputînd căuta pentru toate pricinile în toată ţara; pentru aceia în fiecare oraş şi tîrg, s'au orînduit osebiţi judecători, ca să judece pe locuitori.

Aceştia în vreo cîteva locuri se chiamă Pîr­călabi, iar într'altele Vornici şi Cămăraşi; Pîr­călabii sunt cîte doi, la Hotin, la Cernăuţi, la Suceava, la Neamţ şi la Soroca; şi pentrucă cetăţile acestea sunt cele mai alese, pentru aceia se şi zic pe numele dregătoriei aceştia ale oblă­duitorilor lor; şi mai sunt cîte doi şi la Ro­man, la Botoşani (Tg. Doamnei), la Orchei, la Chișinău, la Lăpuşna, la Fălcii, la Galaţi, la Tecuciu, la Tutova şi la Putna; iar la celelalte tîrguri mai mici, precum este Bacăul, Tg. Fru­mos, Hîrlăul şi Covurluiul, au numai cîte un Pîrcălab; la Bîrlad sunt doi vornici judecători, în locul Vornicului celui mare de ţara de jos şi asemenea sunt doi şi la Dorohoi, în locul Vor­nicului de ţara de sus; doi la C.-Lung şi unul la Vasluiu; asupra ocnelor sunt osebit doi că­măraşi.

Aceştia toţi, măcar că au putere să caute şi să cerceteze toate pricinile, însă de a le hotărî, n'au voie, fără numai pe acele mai mici; iară pe cele mari, trebuie să le trimită către Vor­nicul cel mare al părţei aceia, sau la divan. La această întîmplare, hotărăsc ei celor cu pricina o zi de vadea, întru care este să iasă amîndoi înaintea Domniei; şi aceasta se face într'acest chip, adică: Pîrcălabul scrie o scrisoare întru care arată, că: „(N) şi (N) avînd gîlceavă unul cu altul pentru această pricină, au dat jalovă şi s'au apucat că se vor afla la divan în cu­tare zi”, asemenea scrisoare se dă de către dînşii la amîndouă părţile; şi cînd nu se arată vre-unul în divan la vadeaoa însemnată, apoi acela trebue să plătească gloabă; un ţăran 25 galbeni, un mazil 100 şi un boier 600; nepu­tînd să facă la aceasta nici o îndreptare, fără numai atuncea cînd poate să arăte c'a fost îm­pedecat de vreo boală sau de vreo slujbă dom­nească, sau cu altă treabă. poruncită de cei mai mari.

CAP. XIII. Despre veniturile cele vechi şi cele deacum ale Moldovei

Cum că Moldova, după descălecarea lui Dra­goş, a fost moşie moştenitoare, numai cîte la un Domn singur, arată destul de luminat atît hronografiile noastre, cît şi hrisoavele Domnilor celor vechi; căci locuitorii cei noi ai Moldaviei, n'au putut să-şi aleagă moşiile anume şi să le ia în stăpînire; ci după vitejia fiecăruia, le-a dat Domnii boierii, dăruindu-le şi sate şi moşii; şi adevărul pricinii aceştia îl întăresc toate hri­soavele neamurilor celor vechi din Moldova, care le au pentru stăpînirea satelor şi ale moşiilor lor; dintru care se vede că sunt numai danii, pentru care au să mulţămească dărniciei Dom­nilor.

Şi pentru ca să se vază mai luminat, iată c'am adăogit a pune aicea şi acest hrisov, pe care l'a dat Ştefan-Voevod cel mare, lui Teodor-Cantemir strămoşului nostru, care se cuprinde în­tr'acest chip:

„Fiindcă Teodor Cantemir Pîrcălabul de la Chilia şi de la Smil, s'a arătat întru apărarea acestor cetăţi ca o slugă credincioasă, şi ca un ostaş viteaz al crucei lui Hs., împotriva năvă­litorilor turceşti şi tătărăşti; însă pe urmă cu voia lui D-zeu, pustiind şi luînd Turcii toate locurile acestea şi el prin puterea lor fiind si­lit ca să-şi părăsească moşiile părinteşti, care au fost dăruite moşului şi strămoşului său, de Domnii care au fost mai înainte de noi, pentru sluj­bele lor cele credincioase; pentru aceia din mila şi din dragostea creştinească dăruim mai sus numitului Teodor Cantemir, trei sate în ţinutul Fălciilor cu toate ale lor, pădure, cîmp, ape şi pescării; şi-l facem mai mare preste tot codrul Tigheciului şi Căpitan mare preste călărimea de Tigheciu; (care era pe atuncea la opt mii de oameni precum arată istoricii)” .

Aşijderea tot asemenea zic şi hrisoavele care sunt date pe la alte familii.

Şi pentru aceasta nici un neam boeresc nu este în Moldova, care să nu'şi aibă numele său împrumutat după numele satului, pe care l-a făcut el întîiu, fiindu-i dăruit de domnie, pre­cum s'a numit şi Cantemir după aceia Siliştean, despre satul lui cel cu aseminea nume; Raco­vitză, de pe Racova; şi Ureche depe Urecheşti.

Iară fiindcă în vremele aceste mai din urmă, s'a îmulţit prea tare numărul boerilor, în cît se părea că aceste danii vor împresura de tot venitul Domniei; pentru aceia Domnii au împăr­ţit în osebită vistierie veniturile cele de trebu­inţă pentru folosul obştei, care era mai înainte pentru cheltuelile Domneşti, cît şi pentru chel­tuelile cele trebuincioase ale obştiei; şi pentru cheltuiala curţii lor, ş'au oprit toate oraşele şi tîrgurile din Moldova, împreună şi 12 sate de pe aproape, încă şi ocnele, vămile, şi zeciuiala sau dajdiea oilor, a rîmătorilor şi a stupilor, de pe la ţărani şi dela mazili; pentrucă boierii tot au rămas slobozi pînă acum de dările aceste. Iară celelalte venituri, pe toate le-au lăsat pentru trebuinţele obştei şi pentru boieri; şi au aşezat cu întărire, ca fiecare casă ţărănească, care se zice fumărit, să dea la vreme de pace, pentru trebuinţa republicei, cîte 80 de aspri; (adecă 1 leu), iară la vremea deschiderei vreunui răz­boiu să dea o rublă adică 120 de aspri, şi la nevoe mai mare cîte un galben 200 de aspri; adică 2 lei şi 20 de parale, iară mărimea su­mei care se făcea dintre aceştia, poate cetitorul s'o cunoască dintru aceasta, căci era cu îndes­tulare pentru cheltuială la 40 de mii de ostaşi Moldoveni şi 14 mii de streini Nemţi, Cazaci, Sîrbi, Bulgari, Albaniţi şi Greci. Iară veniturile domneşti, era pe an preste 900 de mii de lei şi cum că dela C. Lung se aducea cîte 24 de mii de oi, zăciuială, ştim din catasticele cele de socoteală ce se pot vedea.

Iară acuma, vai! întru atîta sărăcie şi tică­loşie s'a acufundat Moldova, încît abia poate să iasă a şeasa parte din veniturile cele mai dinainte, adică: din vămi ese ca la 45 mii de lei, din ocne 15 mii, din oraşe şi din tîrguri pe unde sunt Pîrcălabi 22 de mii şi cinci sute, din zeciuele 15 mii; iară în anul cel dintîiu la inceputul stăpînirei, cînd dau şi boerii ze­ciuială, se cuprinde ca la 30 de mii din ze­ciuiala stupilor şi a rîmătorilor, 37 de mii şi cinci sute, de pe la curteni, sau boieri din starea cea mai mică, 22 de mii şi cinci sute; care so­cotindu-se preste tot, se fac ceva mai mult decît 150 de mii de lei.

Aceste venituri pot Domnii după plăcerea lor să le cheltuiască pentru dînşii şi pentru curtea lor.

Iară veniturile cele pentru obşte, nu sunt aşe­zate după putinţa locuitorilor, ci după măsura lăcomiei turceşti; căci aceia ce cer ei, nu se poate a nu se primi; şi Domnul nu este silit ca să dea şi el din venitul său ajutor locuitorilor pentru uşurarea lor.

Purtarea de grije pentru venitul de obşte, este asupra celor dintîiu şapte boieri de sfat; aceştia toţi au voe ca să intre în vistierie, adică odaia întru care se face sfatul de obşte şi mai şade atuncea între dînşii şi Visternicul cel mare; pentrucă este asupra visteriei şi are şi cheile dela cămara vistieriei.

Cînd vine vreo poruncă dela curtea turcească sau cînd este de trebuinţă pentru alte pricini ale obştei, atuncea porunceşte Domnul prin scrisoare, ca să se adune acolea aceşti şapte boieri şi să facă sfat asupra pricinei aceştia; şi adu­nîndu-se ei în vistierie se sfătuesc, şi trimit înştiinţare la Domni cu Visternicul cel mare, după cum au socotit că cere trebuinţa ca să se ur­meze; şi dacă este plăcut Domnului sfatul lor, porunceşte ca pînă într'atîtea zile să se pue pricina în lucrare.

Atuncea se trimit prin ţinuturi doi, trei sau şi mai mulţi, după cum cere trebuinţa şi aceştia adună banii, sau zahereaua sau şi alta care le este lor poruncit şi le dau în seama Visterni­cului, luînd dela dînsul scrisoare de primire.

Tot acestora şapte boieri de sfat, are Vister­nicul datorie, pe tot cvertul anului să le dea seama pentru primiri şi pentru cheltueli.

La vremile liniştite, se găsesc la cămara Vis­teriei, cîte 45 pînă şi la 60 mii de lei; iară cînd se trimite Domn nouă dela Poartă sau acel vechiu cînd se înoeşte în Domniea sa, cu vreun ferman de înoire; atuncea trebue să se adune ca vreo 75 mii de lei; care se iau de pe la bieţii locuitori, ori cu ce chip, numai ca să potolească nesăţioasa lăcomie de bani a Tur­cilor.

Pentru aceia, trebue să privim înaintea ochilor apunerea cea mai din afară, înmulţindu-se în toate zilele lipsa şi ticăloşia.

CAP. XIV. Despre birul şi darurile ce dă Moldova Portii Otomane

Din vremele întru care s'au ivit armele tur­ceşti la ţărmurile Dunărei şi pînă în zilele lui Ştefan Voevod cel mare, şi-au apărat Moldove­nii tot cu vitejie slobozenia, neplecîndu-şi gru­majii sub jug strein, fără ca să înşele nici prin măguliri nici prin promisiuni mari, dară nici prin pilda megieşilor săi a Muntenilor.

Iară cum că Domnii Moldovei de multe ori au dat bani la Turci, precum arată hronicele Pa­triei noastre, nici noi nu ne dăm în lături; pentrucă Domnii noştri cei înţălepţi, cînd pu­teau să-şi răscumpere cu bani strimtorările şi nevoile lor, mai bucuroşi îşi golea punga, decît să-şi rănească ţara şi pe locuitori; urmînd după pilda Senatului Veneţiei, cel slăvit pentru înţe­lepciunea ocîrmuirei. Însă alt bir care să fi fost necontenit în toată vremea, nu a putut să li s'arunce lor dela nime, pînă după vremea lui Ştefan cel mare; căci atuncea fiul său Bogdan Chiorul, din porunca tatălui său după cum se zice, a închinat ţara sa Turcilor, cu aşezămînt ca să le dea pe an cîte 4 mii de galbeni, 40 de cai şi 24 şoimi, însă nu bir, ci numai ca semn de închină­ciune. Şi cînd va merge însuşi Împăratul la răz­boiu, atuncia să trimeată şi el la oastea turcească 4 mii de Moldoveni, ca să fie pentru deschisul drumurilor şi pentru întocmirea podurilor; şi această tocmeală cu aşezămînt a ţinut mai un an[24] pentru că Turcii fiind mulţumiţi că au pus numai funia în capul boului Moldovenesc n'au cutezat s'o scurteze pînă ce l-au înblînzit.

Iară mai pe urmă după răscoala lui Ioan Armeanul fiind scurse de tot puterile Moldove­nilor, au făcut Turcii început ca să ceară dela Petru Voevod Schiopul, următorul lui Ioan, cîte 12 mii de galbeni ca un bir, sau haraciu şi măcar că boierii s'au învoit la aceasta, iară Petru nu a voit să primiască, pentru ca să nu-şi pricinuiască în urmă defăimare, c'a pri­cinuit el întîiu bir Moldovei; ci părăsindu-şi scau­nul, s'a dus la Ardeal la moşiile sale şi în locul lui au pus Turcii pe Iancul Sasul, un om crud (hain) şi tiran, Sardanapalul Moldovenilor, carele s'a primit şi a învoit Turcilor toate cele ce cerea, numai ca să dobîndească Domnia, căci el nu avea frică că'şi va vătăma numele său cel bun; pentrucă nici l-a avut vreodată.

Iară apoi mai în urmă după aceia, ispitindu-se Domnii de multe ori ca să-şi lepede jugul şi mai ales cînd se întîmpla şi alte tulburări în ţară, au găsit Turcii vreme cu prilej de au mai mă­rit birul acela, în cît acei 12 mii de galbeni, adică 30 de mii de lei s'au suit la 97 de mii şi cinci sute de lei, care se plătesc acum la Visteria curţii turceşti.

Şi pentru ridicarea banilor acestora, cînd nu sunt Turcii încurcaţi în războiu cu alte stăpî­niri din Europa, trimit ei la Moldova pe tot anul, cîte o slugă de taină de a Împăratului, cu nume de Hasne-Agasi. Acesta după ce so­seşte şi intră în oraş cu mare pompă, numără banii aceia ai haraciului şi-i dă iarăşi în seama Domniei ca să-i trimeată la Ţarigrad; şi pentru această osteneală, i se dăruesc 11.250 lei şi o blană de samur şi altele; ori i se dau bani mai mulţi, mai ales cînd se porunceşte în scrisoarea Vizirului, sau cînd este ştiut, că acel Hasne­-Agasi are mare trecere la Împăratul.

Şi după ce plătesc Capuchihaialele Domnului, banii aceia la visteria împărătească; primesc scrisoare la mînă de la Hasne-Agasi şi o dau apoi lui Meden-Calfasi (mai marele băilor) şi acesta le mai dă şi altă scrisoare, întru care zice: „Că s'a plătit haraciul pentru tot anul acesta”. Şi după aceia aduc ei hîrtiile aceste două la Mectubci-Efendi, Logofătul cel întîiu al Vizirului, sau la Logofătul Vizirului cel de taină; şi luînd acesta scrisorile celorlalţi le dă altă scrisoare de la sine, „precum că s'au plătit banii”.

Şi mergînd Capuchihaialele la Vizirul cu scri­soarea aceasta mai de pe urmă, îi îmbracă el cu cîte un caftan şi scrie atît Vizirul, cît şi Tefterdarul, o scrisoare către Domn într'acest chip.

„(După titlu), banii cari aveţi să plătiţi pe tot anul s'au adus şi s'au plătit drept deplin cu trimisul nostru Hasne-Agasi şi prin Chihaia­lele tale, care ne'ncetat slujesc la Poarta Oto­mană, deci foarte bine; să fii preste măsură bine­cuvîntat întru toate lucrurile tale şi să-ţi fie cu pace pînea întru tot prea luminatului nostru Împărat şi Domnului nostru celui sfînt; eu te voiu vedea, urmează tot asemenea şi de acum înainte, cheltuindu-ţi la slujbele Împăratului toată puterea cu poala ridicată şi să te înfricoşezi de a face rău sau a te împotrivi porun­cilor ce ţi se vor trimite, şi umblă în credinţă cu picior statornic. Pace ţie”. Osebit de hara­ciul acesta de peste an, pentru carele am arătat acum, mai dă Moldova încă şi la Baeramul sau paştele turcesti ca un peşcheş Împăratului 8.750 de lei şi două blane una de samur preţ de 3.250 de lei şi alta de rîs; Validei Sultane adecă mumei Împăratului 7.500 de lei şi o blană de rîs; pentru ceară de făclii pentru curtea împărătească 9.000 lei; pentru seu de uns co­răbiile cele de oaste 18.000 de lei; lui Chizlar-­Agasi (mai mare peste fameni) 2.500 de lei şi o blană de samur; Vizirului 7.500 de lei şi o blană de mult preţ, lui Chihaia 3.750 de lei şi o blană de samur, Tefterdarului 500 lei şi o blană de samur, lui Reis-Efendi 750 lei şi o blană de samur. Celelalte daruri cari se îm­părţesc pe la slugile împăratului şi ale Vizi­rului, postavuri, pînzuri de mătase şi blane de samuri mai proaste cari se zic paicea pentru că sunt făcute din picioarele samurilor prea rare ori se coprind în bani mai puţin de 60.000 de lei.

Osebit de acestea cînd se face vre-un ră.z­boi cu Leşii, sau cu Ruşii, mai are ţara da­torie cînd porunceşte Vizirul, să facă pod peste Dunăre, sau să dea cai pentru grajdul împă­rătesc sau pentru trăsurile tunurilor şi să dea zaherea, însă cheltuiala acestora se scade din haraci.

La punerea Domnilor, nu se plăteşte totdeauna sumă potrivită, ci se hotărăşte plata aceia, după lăcomia de bani a Vizirului şi după ambiţia candidatului adică a celui ce voeşte să ia dom­nia; măcar că obiceiul este ca să dea Împăra­tului 37.500 de lei, Validei Sultane 5.700, Vi­zirului 22.500, lui Chihaia 11.250, Tefterda­rului 1.500, lui Reis-Efendi 750 de lei.

Darurile, ce se zic Bairam-peschiş, pentru celelalte slugi ale curţii şi boieri se sue la 60.000 de lei. Lui Sehimne-Agasi, carele aduce pe Domn în scaun, i se dă 10.000 de lei şi prea de multe ori cuprind toate cheltuelile a­ceste încă şi pînă la 300.000 de lei. Numai însă nu le dă Domnul de la camara sa, ci numai ţara are datorie ca să le plătească pe toate.

Încă şi înoirea sau întărirea Domnilor cere cheltuelile sale.

Aceasta este, ori cea mică, sau cea mare, precum am arătat mai sus, cea mică se face numai cu hiuchim ferman care se plăteşte nu­mai cu 37.500 lei sau şi mai puţin, mai ales cînd este Vizirul voitor de bine Domnului a­celuia.

Iară înoirea cea mare, la care se înoeşte hri­sovul Domniei, după trei ani ai stăpînirii, cere aseminea cheltuială ca şi la punerea din nou a unui Domn.

Osebit de aceste cînd se trimite către Domn cu vreo poruncă, vreun Capigi-başa sau altă slugă Împărătească, atuncea nici acela nu poate să rămîe ne dăruit.

CAP. XV. Despre neamul boieresc din Moldova

Cela ce voieşte a cerceta pentru ivirea nea­mului boieresc, nu are trebuinţă după pilda altor popoare, să crează iscodirile cele neade­vărate şi întunecoase. Căci Istoricii Greceşti şi Latineşti carii de toţi învăţaţii lumii sunt cu­noscuţi a fi adevăraţi, ne arată lumina cea mai curată la pricina aceasta şi eu nici nu cred că va tăgădui cineva că n'au fost ostaşi şi cetăţeni Romani popoarele acelea, pe care le-au răsădit Traian în Dacia, după ce a biruit el pe Craiul Decebal, risipind toată Împărăţia Dacilor şi cînd ne-ar lipsi şi mărturiea aceasta, adecă: cum că Adrian după moartea lui Traian, dînd barba­rilor multe ţări din Asia, numai pentru aceia s'a oprit pe sineşi a nu părăsi şi Daciea, pentru că se temea să nu surpe atîtea mii de Romani, ce locuia într'însa; atuncea cetitoriul cel ştiutor de întîmplările vremilor celor vechi, voind ca să se încredinţeze pentru adevărul pricinei a­ceştia, îi va fi din destul ca să-şi aducă aminte numai de obiceiul cel necontenit al Romanilor, după care le era lor oprit a nu primi pe ni­minea în vreun legion de nu va fi din politic şi de neam.

12 13 14 15 16 17 18 19 20 21