string(7) "library" string(8) "document"
1391
940
1466
1812
300
1465
1467
1639
1475
1300
87
1822
1476

Românii şi poezia lor

4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Ţara aceasta este dar, precum vedeţi, domnilor, destul de interesantă a o vizita, şi cuprinde mari sugeturi de studiu pentru filozofi şi pentru artişti. Ea este frumoasă, avută şi bine înzestrată de Providenţă în toate privirile. Dar ceea ce aş dori eu ca să vă fac a înţelege este farmecul ademenitor al acestor părţi ale lumii, care face pe românii din Moldova să zică în iubirea lor de Patrie:

La Moldova cea frumoasă

Viaţa-i dulce şi voioasă!

L-al Moldovei dulce soare

Creşte floare lângă floare!

Şi tainica atragere ce au ele pentru inimile străinilor, încât românii din Valahia zic:

Dâmboviţă, apă dulce,

Cine bea nu se mai duce!

Astfel este România, numită de români gura raiului. Să cercetăm acum poporul care o locuieşte.

Ce este el? De unde vine? Care e limba sa? Care sunt tradiţiile lui? Ce trecut a avut? Ce viitor va avea?

Ce este? El însuşi ne va spune într-o limbă pe care chiar d-voastră, domnilor, o veţi înţelege lesne, căci el ne-a grăi în limba romană veche. Iată-l dinaintea noastră, în costumul său jumătate dac şi jumătate roman: cuşma de oaie a dacilor pe cap, şi opincile romane în picioare. Iată-l cu poza sa antică, cu tipul său roman ce l-a păstrat de 2000 de ani. S[...]ntrebăm acum ce este el, şi să ascultăm răspunsul său:

,,Eu sunt român. Împăratul Traian a venit în vechime cu multă putere de a învins pe daci, locuitorii ţării acestea. Toată averea mea este o casă, un câmp, o fântână, un car, o vacă, doi boi de jug şi un cal. Am o femeie bună, frumoasă şi lucrătoare. Ea nu lasă furca din mâini cât e ziua de lungă, nici nu pierde din ochi fiul ce ne-a dat Dumnezeu... etc., etc."

De ajuns sunt aceste câteva cuvinte ca să vă dovedească, domnilor, că poporul ce grăieşte astfel e de neam latinesc, iar nu slav precum au îndrăznit a o pretinde campionii panslavismului care s-au înşelat a crede că naţionalităţile se pot scamota prin câteva note şi manifesturi diplomatice.

De nu vă veţi mulţumi însă cu atâta, vă propunem să mergem mai departe cu cercetările noastre, spre a descoperi noi dovezi despre romanismul românilor. Aceste dovezi le vom găsi:

1. În obiceiul ospeţiei care s-a păstrat din vechime; în respectul tinerilor pentru bătrâni; în ceremoniile nunţilor şi ale înmormântărilor etc.

2. În credinţele superstiţioase ale ţăranilor.

3. În poveştile poporale ce sunt pline de zeii păgânismului, purtând titlul de sfinţi, precum: Sfânta Vinere (Venus), Sfânta Joe (Jove), Sfânta Miercure (Mercur) etc.

4. În cântecele poporale care pomenesc de împăraţii Traian şi Aurelian.

5. În tradiţiile istorice ale ţării.

6. În nevinovata mândrie cu care poporul dă titlul de români tuturor eroilor, chiar străini de-ar fi.

7. În plecarea firească ce are către dulcele far niente ce caracterizează pe italieni etc., etc., etc.

Îmi pare foarte rău, domnilor, că lipsa de materialuri mă opreşte de a mă întinde, precât aş dori, asupra acestei chestii, spre a vă putea da o idee completă de toată originalitatea obiceiurilor poporului român, de toate comorile de închipuire ce strălucesc în basnele sale, de toată poezia armonioasă ce răsună în cântecele sale şi de adânca cuminţie ce domneşte în proverburile sale.

Fie-mi iertat deocamdată a vă spune câteva notiţe generale asupra ţărilor noastre:

România întreagă se compune din 6 provincii ce cuprind aproape la 9 milioane de oameni de acelaşi sânge, de acelaşi nume, de aceeaşi limbă şi care se numesc fraţi. [...]

Istoria revoluţiei românilor vă este cunoscută prin gazetele ce au publicat actele ei. Nu-mi rămâne mie a vă observa decât ca să nu vă miraţi că glasul patriei voastre a găsit un răsunet atât de grabnic şi de puternic în patria mea, căci dintre toate conchetele Franţei, cea mai frumoasă, cea mai trainică şi mai neştiută de dânsa poate este concheta morală a naţiei române.

(Paris, 1848)

4 5 6 7 8 9 10 11 12 13