GEO  BOGZA:

BASARABIA - ŢARĂ DE PAMÎNT

 (continuare)

 

     Oraşul Cahul. Surprinde, frapează aproape ochiul, aşezarea lui atit de precis aliniată, zece străzi paralele, pe care le taie perpendicular, alte zece străzi paralele. Pare construit cu rigla şi cu echerul. Şi ce e mai ciudat, e că o şosea care prelungeşte una din străzile lui afară, peste cîmp, de îndată ce se îndepărtează cu un kilometru de oraş, începe să se svîrcolească în toate părţile, să facă ocoluri şi cotituri imense. Oraşul pare o cutie netedă din care iese un şarpe. In coasta stingă a Cahulului, o baltă verde doarme.

     Şi de aici, mai în inima Basarabiei, pământul se ondulează tot mai mult; face dealuri din ce în ce mai înalte. Cocoţate pe vîrfuri, dar mai ales la o întretăiere de văi, se înşiră sate, după sate. Aceleaşi case pipernicite, de lut, cu acoperişurile galbene de stuf. De pe unul din ele, o barză subţire, fragilă, îşi ia zborul. Printre ogoare, cîte o şuviţă de pămînt nesemănată, arată drumul care duce de la un sat la altul, şerpuind peste dealuri. Numai aproape de Chişinău, drumuleţele acestea, asemeni unor rîuri care au primit afluenţi, se îngroaşe şi pătrund înăuntrul oraşului, largi, de aceleaşi dimensiuni cu străzile lui imperiale.

      Chişinău. În pata neagră a pământului, oază de culori albe şi verzi, case şi copaci, interferenţe cromatice. Case aliniate, egale, acoperişuri roşii de ţiglă. Şi în partea de Nord a oraşului, spectacol straniu, cimitirul evreiesc, puzderie de pietre albe, mortuare. E singura pată albă, compactă, din toată Basarabia.

     După ce avionul decolează de pe aerodrom, Basarabia se desfăşoară din nou, sub aripile lui, încă o oră şi jumătate. Aceleaşi coline nesfirşite, aceleaşi case de lut, şi uneori şuviţe de apă, între maluri rîpoase, încît pămîntul pare să fie acolo ros de lepră.

     Au venit apoi cîteva păduri imense, întinzîndu-se dintr-o parte în alta. Şi apoi, sus de tot, în Nordul Basarabiei, după cîteva sute de kilometri, s-a ivit din nou Prutul, încolăcit mereu, cu o vegetaţie bogată, verde, pe malurile lui pline de povîrnişuri şi de mori de vini, apariţii fantastice, bătînd neîncetat aerul cu aripile lor negre şi mari.

 

     In aceeaşi zi, spre seară, pe străzile oraşului Cernăuţi. Tramvaie lungi şi subţiri, roşii, trec pe linii înguste, între care creşte iarbă, in libertate. Sînt două numere de tramvai şi amîndouâ, de la gradina publică mai departe, merg pe aceeaşi linie şi ajung la Prut. Vagonul coboară o coastă repede, şi oraşul rămîne din ce în ce mai sus, mai spre cer. De pe malul Prutului, se vede înalt, cu casele plutind în aer, ca un oraş fantastic, de vis şi de legendă. Cîteva case vechi, medievale, cu turnuri subţiri  şi acoperişuri ţuguiate, par undeva, foarte departe, de neajuns.

     Aici, pe malul Prutului, o șosea petruită iese din oraș și trece apa pe de asupra unui pod metalic, construcție măreață, definitivă. O santinelăcu baioneta la armă păzeşte.

      Dincolo, după ce podul se sfîrşeşte, începe Basarabia. Poate administrativ, cu cîţiva kilometri mai departe. Dar hotarul ei natural, aici e. Prutul. La mijlocul podului, mă aflu între Bucovina şi Basarabia şi rămîn  multă vreme să privesc. Pe  malul rîului, de partea oraşului,  sînt amenajate cîteva ştranduri. La fiecare din ele, difuzoare electro-dinamice,  plăci de patefon, cîntece sentimentale  şi muzică de dans. Nemţoaice blonde fac baie. Au costume multicolore şi pungi în care mai caută, lacome, ultimele prăjituri. Cîntecele se opresc o clipă, încep din nou. Salturi în apă, ţipete, exclamaţii, veselie orăşenească.

     Şi încep să trec podul, în partea cealaltă, spre Basarabia. Şi nu mi-aş fi putut închipui că .am să o întîlnesc atît de repede, atît de subit. Din spate, se mal auzeau plăcile de patefon cu inflexiuni melodice de saxofon. La capul dinspre oraș al podului, era sentinela. Si aici, la capatul celalalt, care dadea in cimp, spre Basarabia, se aflau patru cerșetori oribili.

     Figurile lor n-am să le uit niciodată. Din creştetul capului le curgeau, pînă pa umeri, nişte plete zoioase, năclăite de murdărie. Aveau pe ei cîte o cămaşă şi ismene, dar erau mai mult în pielea goală, aşa cum le desfăcuseră să li se vadă mai bine infirmităţile, plăgile purulente de pe pîntec, sau cicatricele negre ale unui picior tăiat mai sus de genunchi. Nişte bucăţi de carne omenească, în praful drumului. Cu cîte o cruce mare, legată cu sfoară de gît.

     Aşezaţi fiecare pe o zdreanţă de sac, murdară, infectă, cerşetorii aşteptau să treacă vreun călător. Atunci începeau. Cerşeau pe ruseşte. Cred că nici o limbă din lume nu e mai proprie lamentaţiei, văicărelii, ca limba rusă. Cei patru cerşetori vorbeau, vorbeau, se vâitau, invocau numele lui Isus Christos, plîngeau, se tăvăleau, îşi arătau infirmităţle îngrozitoare, se băteau cu pumnii în piept, făceau bale la gură. Şi iar începeau să se roage plîngător parcă i-ar fi bătut cineva, o melodie horcăită, ciudată, stranie," obsedantă, ieşea din gîtlejurile lor.

     Un singur om, un ţăran, care venea spre oraş cu o pereche de desagi în spinare, s-a oprit şi le-a dat de pomană. Şi ei i-au mulţumit, şi s-au tăvălit la picioarele lui, şi au sărutat de cîteva ori pămîntuL Şi iar au invocat numele lui Isus Christos şi au început să plîngă, să se vaiete, să se roage. Eram pe primii metri pătraţi ai Basarabiei şi sesizam de la început întregul ei climat, mizer şi lamentabil. Şi numai la cîteva zeci de metri în partea cealaltă, se opreau tramvaiele Cernăuţiului, erau ştrandurile moderne cu difuzoare şi trupuri zvelte în costume de baie. Iar aici...  Ce repede a început Basarabia!

     Din oraş, ies peste pod şi se îndreaptă spre miezul provinciei, şiruri întregi de căruţe. E seară, şi se întorc acasă acei care au fost aici, în timpul zilei, după treburi. Ei trec tăcuţi, cu feţele mari, arse de soare, bătute de vînturi, privind încruntaţi înaintea lor. Într-acolo cerul e negru, ameninţînd a furtună. Într-acolo începe cu adevărat Basarabia.

     Mîine am să pornesc şi eu, într-acolo, spre inima ei de lut.

(va urma)

 

Draga andrei,
   Imi pare rau ca te-am jignit in vreun fel-nu aceasta era intentia mea.Consider ca cel putin aici -pe forum putem discuta in mod civilizat.Sa-ti raspund in acelasi fel "provocarilor" de genul rromani sau tiganii romani ??? Faptul ca eu cred -sunt ferm convins si am numeroase argumente in favoarea acestei opinii ca
                         TOTI MOLDOVENII SUNT ROMANI
 nu pot sa mi-o exprim pentru ca pot sa ma trezesc "cu o caraba peste bot " ??? Ce ai dori acum-ca eu sa-mi arat "muschii" si sa te provoc la o "batuta" ? Sa vedem care e " mai tare" ? Sunt lucruri in opinia mea de copii de scoala elementara.Si Doamne Fereste sa ajungem vreodata la o astfel de situatie ca se poate lasa cu moarte de om !!! Nu am frate-nu am sora-nu am sotie-nu am copil-nu am (nu mai am) mama nu mai am tata !!!  SI AM TRECUT PRIN MULTE !
       FERESTE-MA DOAMNE !!!!!!!! (DEJA IMI CLOCOTESTE SANGELE IN VINE )
  Faptul ca o discutie despre o anumita tema (atentie- nu spun injuraturi sau jigniri intentionate) ar face o persoana ca tine sa reactioneze brusc in mod violent imi denota o parte destul de urata a caracterului tau.
  " dar mi se pare ca ai falsa impresie ca din spatele tastaturii poti sa vorbsti cu mine cum vrei tu..."................nu draga andrei.....daca era asa te-as fi putut injura sau jigni in mod intentionat.........nu o fac pentru ca poate spre diferenta de tine ...incerc sa sustin un dialog  cat se poate de civilizat in cadrul caruia sa se regaseasca respectul reciproc.Iar faptul ca te simti jignit atunci cand eu nu te fac tigan -ci roman adica acelasi  neam de care apartin si eu si de care eu sunt mandru-este clar ca nu este cu sensul de a jigni. Daca cineva din Mozambic ar veni la mine si mi-ar spune :esti frate cu mine ! Esti si tu mozambican ! Poate as surade in sinea mea pentru ca stiu ca nu este adevarat dar i-as multumi pentru faptul ca ma considera "fratele sa intr-u natiune " Si ca astfel imi dovedeste ca imi doreste binele.
   Daca eu doresc sa ma consider japonez si vi la mine si spui ca sunt roman dar eu vreau sa ma consider japonez cu toate ca tu ai argumente si esti ferm convins ca eu sunt roman asta ma indreptateste sa-ti "dau cu caraba peste bot" tie care imi contraargumenteaza opinia ??? Stiu ca exemplul este un pic cam "fortat" dar exprima mai clar ideea mea.
  " te rugam sa faci si ca a treia si anume sa te abtii de la comentarii...identitatea mea nationala nu e subiect de discutie...sper ca ne-am inteles "
  Scuza-ma ...."te rugam" ??? In numele a cator oameni oare iti exprimi de fapt propriile tale idei ???
  Esti cumva administratorul acestui site ??? Am inteles ca aici se poate discuta liber -evident incercand sa se evite jignirile intentionate-respectandu-se regula respectului reciproc.Ceea ce tocmai tu vad ca nu respecti ! Iar atata timp cat nici macar nu sugerez-EU AFIRM CA MOLDOVENII SUNT ROMANI    - aceasta este opinia mea la care am ajuns in urma educatiei mele-si in urma unor ani de studii......Asa ca din pacate din acest punct de vedere nu ne-am inteles.
  Oricum din pacate vazand modul in care reactionezi in urma unor discutii in mod categoric fara intentie de jignire NU ITI VOI MAI RASPUNDE.TE VOI IGNORA.
  ITI UREZ MULT SUCCES IN VIATA !

GEO  BOGZA

BASARABIA ŢARA DE PAMÎNT

(continuare)

     Nămolul fertil al pămîntului dintre Prut şi Nistru, pămînt chinuit de la un capăt la altul, pămînt negru din care au fost plăsmuiţi oamenii aceş­tia, din a căror minte plină de superstiţii şi întuneric a ieşit practica unei atît de ciudate, unei atît de substanţiale înmormîntări.

     Pâmînt  basarabean, oceane  de  grîu, dealuri pustii, întinderi nesfîrşite de ape, care sînt tainele tale ? Un nou călător, care nu e poliţist să te spio­neze, nici negustor să-ţi cumpere grînele sau bra­ţele de muncă, pătrunde înfiorat între dealurile tale; neliniştit că nu-ţi va putea prinde respiraţia lăuntrică, gindurile pe care oamenii tăi le gindesc mai des şi mai amarnic, tot ceea ce e pe dedesupt. în adîncime, şi face ţesătura trainică, de nedezlegat, dintre tine, pămintule    basarabean şi oamenii tăi, aceia care sint atlt de strîns legaţi de tine, încît la moarte trebuie să fie rupţi de pe suprafaţa ta, pă­mintule basarabean dintre Prut şi Nistru, pământ negru şi grosolan, din adincurilc căruia au Ieşit oa­menii înmormîntării din judeţul Hotin. Un nou că­lător vine să treacă printre lanurile tale de   grîu, prin sate şi oraşe, pe drumurile tale de humă. Pă­mintule basarabean, respiră din adincuriie tale pre­istorice, lasă oamenii tăi să gîndească gîndurile lor cele mai amarnice…

      E Basarabia o provincie blestemată, o ţară dam­nată, pe deasupra căreia în fiecare an, cu o regula­ritate astronomică de eclipsă şi de conjuncţie, tre­buie să se abată cîte unul din marile cataclisme ale lumii, aşa cum presa cotidiană ne informează de zece ani de-a rîndul ?

      Reamintiţi-va miliardele de lăcuste care s-au abă­tut în lanurile ei de grîu, reamintiţi-vă inundaţiile care i-au pustiit satele şi oraşele, reamintiţi-vă anii de secetă şi foamea care a bîntuit-o din pricina lor, reamintiţi-vă incendiile care i-au prefăcut în cenuşă tîrgurile mizerabile, reamintiţi-vă tot ce aţi citit în ultimii ani despre Basarabia şi o să vedeţi că oraşele ei sînt oraşele sinuciderii, foamei şi mizeriei, că satele ei sînt satele celor mai mari, mai cumplite nenorociri.

 

     E într-adevăr Busarabia o ţară blestemata ? Oamenii ei. negri şi tăcuţi, umblă din sat in sat, flămînzi, în căutarea unui codru de pîine şi mor caii
în ogrăzi, fiindcă nu au trei fire de paie sa roadă ? Iar acolo, pe fluviul răsăritean, care desparte cele două ţări, sînt nopţi pline de groază, de focuri
de armă şi de ţipete omeneşti ? Cit singe a curs,în ultimii 15 ani, pe malurile calcaroase ale Nistru­lui ? Sînt negustori de vieţi omeneşti, contrabandişti
care ademenesc oamenii să-i treacă apa şi ducîndu-i într-un miez de pădure, ii omoară şi îi jefuiesc ? E într-adevăr Basarabia o ţară blestemată, unde bîn-
tuie toate epidemiile, toate nenorocirile, cele mai mari crime şi mizerii umane?

     Iată la ce mă gîndeam, căutînd parcă să smulg răspunsul, deşi ştiam că nu poate veni pe această cale, din desfăşurarea peisajelor basarabene, cerce­tate îndelung, minuţios, întrebător, din avionul care de un sfert de oră zboară deasupra pămîntului ei. Din avionul care în trei ore avea să taie toată Basarabia, în lungime, de la un capăt la altul. Din atîtea mii de kilometri pătraţi, nu se va lămuri oare nici una din întrebările de la început? Şi Basarabia îşi desfăşoară dedesupt peisajele...

     Trecerea din Moldova, de la Galaţi, e numaidecît sesizată de ochi. Au încetat lanurile de grîu, pentru a începe o serie de bălţi, de terenuri smîrcoase, pline de apă. Mai întîi, fusese Brateşul, ca o pre­vestire. Şi pe urmă Prutul, cu mersul lui plin de sinuozităţi fantastice.

     El este şi în faţa şi în spatele tău, şi la stingă şi la dreapta, în acelaşi timp în toate locurile, de jur-împrejur, încolăcit ca un intestin, ca un şarpe, ca una din acele panglici lungi cu care jonglează saltîmbancii la circ. Cîte un şlep minuscul coboară între malurile lui, urmîndu-le încolăciturile, învîr-tindu-se toată ziua, aproape pe loc, pînă ce ameţeşte.

     Şi de aici încolo, începe sudul Basarabiei. Nu mai sînt lanuri de grîu. Bălţi se înşiră una după alta, ochiuri de apă, smîrcuri, coliere luminoase, ar­gintii, în bătaia de dimineaţă a soarelui. O vegetaţie bogată, excesivă, de un verde puternic, tincturat, creste de jur-împrejurul lor, oceane întregi de stuf. Recolta din anii precedenţi, uscată, înnegrită, legată în snopuri, se află pe casele zecilor de sate dimpre­jur, servind drept acoperiş. Casele sînt mai mici, mai pipernicite, sub aceste glugi imense care le apasă, Ie strivesc. Casele în bună parte nu mai sînt date cu var, ci au rămas de culoarea pămintului cu care au fost lipite, asemeni unor grajduri sau coşare.

     Basarabia începe să se vadă destul de bine şi din avion. Iată de exemplu, ochiul sesizează numaidecît deosebirea dintre drumurile de pînă acum şi acelea de aici. Pînă acum, în Muntenia şi în Mol­dova, drumurile erau o fîşie albă, tăind dintr-o parte în alta, ogoarele de pămînt negru. Aici, nu mal e nici o deosebire de culoare între drum şl res­tul pămintului. Drumul e tot atît de negru ca şi pă-mîntul, e de aceeaşi culoare; pe drum nu mai e aşternut un strat de pietriş, din a cărui măcinare de copitele cailor să iasă culoarea albă a şoselelor din Vechiul Regat. Drumurile Basarabiei nu sînt pie­truite, ele sînt negre, praful lor, şerpuirea lor prin­tre dealuri e neagră, e de pămînt, iar casele nevă­ruite au şi ele aceeaşi culoare cu pămîntul.

     Viaţa începe aici să se apropie, să se amestece tot mai mult cu pămîntul, să fie una cu el, de-a valma, nedespărţită, ca în alte părţi, de născocirile civilizaţiei. Oameni de pămînt, în case de pămînt. pe drumuri de pămînt. Pămînt pur, humă arabilă, materie unică. Pămînt şi numai pămînt. Nici lem­nul, nici fierul, nici piatra n-au venit să se aşeze între el şi oameni, să-i despartă pentru vreo clipă, să creeze un element străin, de civilizaţie. De la un capăt la altul, nu e decît pămîntul, care îşi în­tinde pretutindeni domnia elementară.

     Oamenii sint în contact direct cu el, nedespărţiţi de nimic, înoată in noroaiele lui, te pierd in , lurl imense de pămînt. Nici o insula din altfel  de material nu se vede în acest imens ocean de humă. Pâmîntul invadează oraşele, umple străzile, urcă în construcţia caselor pînă la acoperiş. Nu e oare Basa­rabia patria oamenilor cu cisme enorme pînă mai sus de genunchi ? Aici oamenii trăiesc cu pâmîntul într-un contact de adîncîme, nu numai de supra­faţă ; ei se bălăcesc, înoată în pămînt ca în elemen­tul vieţii lor proprii. Şi pămîntul se întinde de jur-împrejur ca un ocean cotropitor, invadează oraşele, casele, viaţa oamenilor, fără  ca  nimic  să-l  stăvi­lească, Si face să trăiască întotdeauna în strînsă  şi imediată dependenţă de el. Acestea par a fi elemen­tele geografice ale vieţii basarabene, observate în mod destul de categoric, chiar de la o mie de metri înălţime. (va urma)

CUM ÎNCEPE BASARABIA

     In comuna Corjeuţi, din judeţul Hotin, am întilnit o înmormîntarc atît de ciudată, încît, dacă mi-ar fi fost povestită, aş fi pus-o mai curînd în seama cine ştie cărui popor îndepărtat, african, ale cărui obiceiuri de înmormîntare ar păstra încă în ele tot fantasticul ceremoniilor primitive.

     Nu era decît în Basarabia, între Prut şi Nistru, în comuna Corjeuţi din judeţul Hotin.

     Dar dacă drumul geografic dintre Bucureşti şi acest sat se poate face în cincispreze ore, trebuie în schimb un drum de două, trei secole în urmă, sau poate şi mai mult, pentru a ajunge în realitatea vie, în plasma arhaică din care sînt închegaţi oamenii acestor meleaguri, oamenii din a căror minte a putut naşte ritualul atît de ciudatei înmormîntâri.

     Închipuiţi-vă o zi de vară, cu o arşiţă dogoritoare? Drumurile de humă ale Basarabiei, fără o singură piatră pe ele, s-au uscat. Prin unele locuri, un praf subţire şi negru s-a aşezat deasupra ca un strat de pudră ; prin altele mai sînt riduri adîncit de cîte jumătate de metru, bolovănoase, gloduroase, aşa cum s-a zvîntat noroiul, păstrînd încă în al urma căruţelor care îi brăzdase pasta de lut.

     Şi în comuna Corjeuţi, la ora patru după amiază, o înmormîntare. Convoiul urcă şi coboară colinele repetate la fiecare sută de metri, pămînt ondulat cit vezi cu ochii. Convoiul urcă şi coboară. Cîteva zeci de oameni merg în urma mortului. Iar mortul e dus la cimitir cu sania. In miezul lunii iunie, pe o arşiţă dogoritoare, pe drumuri gloduroase de pămînt, o pereche de boi se opintesc tîrşîind, prin praf şi prin uscăciune, sania greoaie, necioplită, în care sa află aşezat mortul.

     Există o pereche de boi cu această destinate. In tot satul sînt numai cai. O singură pereche de boi e păstrată, pentru a trage sania mortuară, nu numai pe zăpadă, ci şi prin cele mai mari noroaie, sau pe pămîntul oricît de arid, oricît de uscat, în miezul verii.

     Acum, pămîntul e uscat. Boii se opintesc, răsuflă din greu şi trag sănia metru cu metru. Drumul pînă la cimitir ţine aproape două ore. Oamenii care formează convoiul nu sînt grăbiţi. Totul se urneşte greoi, grosolan, necioplit. Un vaier, o lamentaţie surdă, un murmur confuz se ridică  spre cer din piepturile scorburoase, pline de păr ale oamenilor. Şiroaie de sudoare le curg pe frunţile descoperite. Şi soarele arde, fierbinte, incandescent, usucă mai tare pămîntul. Boii se opintesc, împing în jug cu toată greutatea lor. Pămîntul ţine de sania, nu o lasă sa alunece. Boii trag mai tare, rup parcă mortul de pe pămînt, centimetru cu centimetru.

     Acesta e cuvîntul potrivit acelei privelişti. Rupt. Mortul e rupt de pe pămînt, cu eforturi, cu şuvoaie de sudoare. El nu e lăsat să alunece cu uşurinţă spre lăcaşul de veci, înainte de a ajunge acolo, pămîntul îl mai ţine strîns ca un cleşte la suprafaţa lui, iar boii trebuie să-l tragă din toate puterile, să-l rupă de pe pămînt şi din viaţă. Şi această rupere, această desfacere anevoioasă, ca de frînghii înnodate de care tragi cu dinţii încleştaţi, pare că nu se petrece numai între pămînt şi lemnul săniei, între pămînt şi omul mort, ci şi între el şi inimile celorlalţi oameni, pe ale căror feţe se vede precis, cum înăuntru lor cîteva funii se întind, se rup, îşi desfac nodurile. Nodurile grosolane,  murdare, pline de pamînt şi de noroi, dintre Viaţă şi Moarte.

    Fiindcă semnul sub care se zbate viaţa în Basarabia e murdăria. Murdăria fertilă a pămînturilor şi a pînteceîor de femeie, murdăria noroaielor şi a apelor pline de nămol, murdăria şuvoaielor de sudoare, izvorînd din trupurile oamenilor care se îcordează şi se istovesc, şi atunci cînd trag brazda cu plugul, şi atunci cînd îşi duc morţii la groapă. Cînd toamna noroaiele se fac mari, mortul primeşte, in drum spre cimitir, o ultimă baie, în nămolul lor fertil, din care s-a iscat şi şi-a scos, atît cît a trăit, piinea neagră a vieţii basarabene. (va urma)

nicoara:


draga  nicoara, observ cu tristete o radicalizare a discursului tau....avind in vedere ca eu sint moldovean din Romania pot sa confirm ca intr-o oarecare masura anumite zone ale Munteniei au fost avantajate in urma unirii si a statului Roman puternic centralizat..dar niciodata statul Roman nu a atentat la identitaea regionala a moldovenilor care si-au pastrat identitatea culturala  si regionala moldovenesca ingemanindu-se perfect cu o identitate nationala romaneasca...Mostenitorul legal al statului moldovean este Moldova unita din proprie vointa cu Muntenia si avind in vedere anomaliile identitare pe care le-am sesizat pe acest site la unii colegi basarabeni   ma ingrozesc, voi ati creat un melanj identitar monstruos un fel de struto-camila ruso-moldoveneasca fara cap si fara coada...stii ce este cel mai dureros pentru mine,in timp ce noi moldovenii din Romania nu am renuntat niciodata la fratii moldoveni de la est de Prut voi in creatile voastre identitare ati renuntat la noi fratii vostrii moldoveni de la vest de Prut acest lucru este dramatic pentru mine faptul ca incercati sa va gasiti un drum fara noi....inchizindu-ne toate usile in nas...