GEO BOGZA:
BASARABIA
- ŢARĂ DE PAMÎNT
(continuare)
Oraşul Cahul. Surprinde,
frapează aproape ochiul, aşezarea lui atit de precis aliniată, zece străzi paralele, pe care le taie
perpendicular, alte zece străzi paralele. Pare
construit cu rigla şi cu echerul. Şi ce e mai ciudat, e că o şosea care
prelungeşte una din străzile lui afară, peste cîmp, de îndată ce se
îndepărtează cu un kilometru de oraş, începe să se svîrcolească în toate
părţile, să facă ocoluri şi cotituri imense. Oraşul pare o cutie netedă din
care iese un şarpe. In coasta stingă a Cahulului, o baltă verde doarme.
Şi de aici, mai în inima
Basarabiei, pământul se ondulează tot mai mult; face dealuri din ce în ce mai
înalte. Cocoţate pe vîrfuri, dar mai
ales la o întretăiere de văi, se înşiră sate, după sate. Aceleaşi case
pipernicite, de lut, cu acoperişurile galbene de stuf. De pe unul din ele, o
barză subţire, fragilă, îşi ia zborul. Printre ogoare, cîte o şuviţă de pămînt nesemănată, arată drumul care
duce de la un sat la altul, şerpuind peste dealuri. Numai aproape de Chişinău,
drumuleţele acestea, asemeni unor rîuri care au primit afluenţi, se îngroaşe şi pătrund
înăuntrul oraşului, largi, de aceleaşi dimensiuni cu străzile lui imperiale.
Chişinău. În pata neagră a pământului, oază
de culori albe şi verzi, case şi copaci, interferenţe cromatice. Case aliniate, egale, acoperişuri roşii de ţiglă. Şi în partea de Nord a oraşului,
spectacol straniu, cimitirul evreiesc, puzderie de pietre albe, mortuare. E singura pată albă, compactă, din toată Basarabia.
După ce avionul decolează de pe
aerodrom, Basarabia se desfăşoară din nou, sub aripile lui, încă o oră şi
jumătate. Aceleaşi coline nesfirşite, aceleaşi case de lut, şi uneori şuviţe de
apă, între maluri rîpoase, încît pămîntul pare să fie acolo ros de lepră.
Au venit apoi cîteva păduri
imense, întinzîndu-se dintr-o parte în alta. Şi apoi, sus de tot, în Nordul
Basarabiei, după cîteva sute de kilometri, s-a ivit din nou Prutul, încolăcit
mereu, cu o vegetaţie bogată, verde, pe malurile lui pline de povîrnişuri şi de mori de vini,
apariţii fantastice, bătînd neîncetat aerul cu aripile lor negre şi mari.
In aceeaşi zi, spre seară, pe
străzile oraşului Cernăuţi. Tramvaie
lungi şi subţiri, roşii, trec pe linii înguste, între care creşte iarbă, in
libertate. Sînt două numere de tramvai şi amîndouâ, de la gradina publică mai departe,
merg pe aceeaşi linie şi ajung la Prut. Vagonul coboară o coastă repede, şi
oraşul rămîne din ce în ce mai sus, mai spre cer. De pe malul Prutului, se vede înalt, cu
casele plutind în aer, ca un oraş fantastic, de vis şi de legendă. Cîteva case
vechi, medievale, cu turnuri subţiri şi acoperişuri ţuguiate, par
undeva, foarte departe, de neajuns.
Aici, pe malul Prutului, o șosea
petruită iese din oraș și trece apa pe de asupra unui pod metalic, construcție
măreață, definitivă. O santinelăcu baioneta la armă păzeşte.
Dincolo, după ce podul se sfîrşeşte,
începe Basarabia. Poate administrativ,
cu cîţiva kilometri mai departe. Dar hotarul ei natural, aici e. Prutul. La mijlocul podului, mă aflu între Bucovina şi Basarabia
şi rămîn multă vreme să privesc. Pe malul rîului, de partea oraşului, sînt amenajate cîteva ştranduri. La fiecare
din ele, difuzoare electro-dinamice,
plăci de patefon, cîntece sentimentale
şi muzică de dans. Nemţoaice blonde fac baie. Au costume multicolore şi
pungi în care mai caută, lacome, ultimele prăjituri. Cîntecele se opresc o clipă, încep din nou. Salturi
în apă, ţipete, exclamaţii, veselie orăşenească.
Şi încep să trec podul, în partea cealaltă, spre
Basarabia. Şi nu mi-aş fi putut închipui că .am să o
întîlnesc atît de repede, atît de subit. Din spate, se mal auzeau plăcile de patefon cu
inflexiuni melodice de
saxofon. La capul dinspre oraș al podului, era sentinela. Si aici, la capatul celalalt,
care dadea in cimp, spre Basarabia, se aflau patru cerșetori oribili.
Figurile lor n-am să le uit niciodată. Din creştetul
capului le curgeau, pînă pa umeri, nişte plete zoioase, năclăite de murdărie.
Aveau pe ei cîte o cămaşă şi ismene, dar erau mai mult în pielea goală, aşa cum
le desfăcuseră să li se vadă mai bine infirmităţile, plăgile purulente de pe
pîntec, sau cicatricele negre ale unui picior tăiat mai sus de genunchi. Nişte bucăţi de carne omenească, în praful drumului.
Cu cîte o cruce mare, legată cu sfoară de gît.
Aşezaţi fiecare pe o zdreanţă de sac, murdară, infectă, cerşetorii aşteptau să treacă vreun călător. Atunci
începeau. Cerşeau pe ruseşte. Cred că nici o limbă din lume nu e mai proprie
lamentaţiei, văicărelii, ca limba rusă. Cei patru cerşetori vorbeau, vorbeau,
se vâitau, invocau numele lui Isus Christos, plîngeau, se tăvăleau, îşi arătau
infirmităţle îngrozitoare, se băteau cu pumnii în piept, făceau bale la gură. Şi iar începeau să se roage plîngător parcă i-ar fi
bătut cineva, o melodie horcăită, ciudată, stranie," obsedantă, ieşea din
gîtlejurile lor.
Un singur om, un ţăran, care
venea spre oraş cu o pereche de desagi în spinare, s-a oprit şi le-a dat de
pomană. Şi ei i-au mulţumit, şi s-au
tăvălit la picioarele lui, şi au sărutat de cîteva ori pămîntuL Şi iar au
invocat numele lui Isus Christos şi au început să plîngă, să se vaiete, să se
roage. Eram pe primii metri pătraţi ai Basarabiei şi sesizam de la început
întregul ei climat, mizer şi lamentabil. Şi numai la cîteva zeci de metri în partea cealaltă,
se opreau tramvaiele Cernăuţiului, erau ştrandurile moderne cu difuzoare şi
trupuri zvelte în costume de baie. Iar
aici... Ce repede a început Basarabia!
Din oraş, ies peste pod şi se
îndreaptă spre miezul provinciei, şiruri întregi de căruţe. E seară, şi se întorc acasă acei care au fost
aici, în timpul zilei, după treburi. Ei trec tăcuţi, cu feţele mari, arse de
soare, bătute de vînturi, privind încruntaţi înaintea lor. Într-acolo cerul e
negru, ameninţînd a furtună. Într-acolo începe cu adevărat Basarabia.
Mîine am să pornesc şi eu,
într-acolo, spre inima ei de lut.
(va urma)