Evident, aceste şi altele bine cunoscute dovezi deosebitoare nu afectează forma literară comună a tipului de vorbire neolatin, pe care moldovenii de vreo 700 de ani o numesc moldovenească, iar valahii au considerat de prin veacul al XlX-lea că e “românească”.
Concluziile lingviştilor N. Corlăteanu, N. Raevskii confirmă constatarea academicianului românesc Iorgu Iordan privitor la limba vie a moldovenilor în care şi-a făurit Letopiseţul Ion Neculce:
“Limba vorbită dincolo şi dincoace de Milcov (hotarul dintre Moldova şi Valahia) prezintă particularităţi caracteristice fiecărei provincii… In ciuda caracterului local pe care îl avea, prin forţa împrejurărilor, graiul moldovenesc îndeplinea, pentru locuitorii provinciei unde se vorbea, rolul de limbă a întregului popor. (în notă I. Iordan precizează că observaţia se referă şi la graiul muntenesc). Graiul moldovenesc avea, prin urmare, o situaţie deosebită şi, aş zice, privilegiată faţă de vorbirea moldovenească de astăzi”. (I. Neculce, 1955. P. 45-46; I. Neculce, 1959. P. LX).
Aşadar, academicianul Iorgu Iordan încă în 1955 confirma statutul “deosebit, privilegiat” al graiului moldovenesc, care “îndeplinea, pentru locuitorii unde se vorbea, rolul de limbă a întregului popor” şi care avea “deosebiri mai mult cantitative decît calitative ce izbesc puternic de la prima vedere”. (I. Neculce, 1959. R LXI).
Limba moldovenească înveşnicită de I. Neculce, de acum în secolul al XVIII-lea avea o situaţie aparte, deosebitoare, privilegiată în virtutea nivelului înalt al culturii scrise făurite de “marii cronicari moldoveni Gr. Ureche, M. Costin, I. Neculce” (G. Călinescu) şi larg răspîndită în Valahia.
Cel mai dotat istoric valah Stolnicul Constantin Cantacuzino mărturisea pe la 1716: “iată citesc letopiseţul moldovenesc, carele fiind eu încă în Moldova, l-am găsit la Ioniţă Racoviţă, carele era comis mare, om de cinste şi de socotinţă, care letopiseţ, zic că iaste făcut de un Ureche vornicul, om învăţat să vede că au fost şi om tocmit de cîte să par că au scris el. Acel dară letopiseţ luîndu-l…” (Cronicari munteni, 1988. P.36-37).
A c e a s t ă c o n c l u z i e j u s t ă d i n toate punctele de vedere I. Iordan a formulat-o în anii, cînd era la zenit creaţia patriarhului literaturii moldoveneşti M. Sadoveanu, cînd intrau în literatură moldovenii Nicolae Labiş, Victor Teleucă, Ion Druţă… în limba moldovenească au scris, proslăvindu-şi ţinutul natal, patria şi poporul, Vasile Pogor, Calistrat Hogaş, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Mihail Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu -”moldoveni care au făcut invazie în istoria literaturii moldoveneşti” (M. Sadoveanu. Drumuri basarabene. P. 23), creatori, care, precum M. Eminescu, “au întrebuinţat formele moldoveneşti, fiind moldoveni”. (G. Ibrăileanu, 1929), făurind opere cu care se mîndresc toţi romanicii răsăriteni, inclusiv cei de pe Olt.
“Dezbătînd problema epocii în care începe literatura română contemporană, Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti a stabilit că, atît sub raportul conţinutului de idei cît şi ca limbă, literatura noastră contemporană începe în prima jumătate a secolului al XlX-lea  cu scriitori grupaţi în jurul revistei “Dacia literară”. în centrul lor se situează M. Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negruzzi… Limba folosită de aceşti scriitori s-a impus ca limbă a literaturii noastre contemporane, fiindcă ea are la bază izvorul viu al graiului popular”. (DLR-LC, 1,1955. P. IX). Al graiului popular din Moldova. Toţi scriitorii pomeniţi, ca şi M. Eminescu, I. Creangă, M. Sadoveanu fiind moldoveni, purtători ai limbii moldoveneşti.
Drept dovezi suplimentare de netăgăduit ale particularităţilor deosebitoare – fonetice, gramaticale, lexicale ale limbii în care vorbesc moldovenii, ale dulcelui grai moldovenesc servesc lungile registre de cuvinte explicate ce însoţesc şi astăzi ediţiile româneşti ale operelor lui I. Creangă, M. Sadoveanu, C. Hogaş, M. Eminescu. Cuvinte, forme lămurite pentru valahi/români. Căci moldovenii le înţeleg, fiind plăsmuite de ei.
Luate în ansamblu, asemenea fenomene – fonetice, gramaticale, lexicale (reproduse şi comentate pînă aici) – ne îngăduie să vorbim despre o perioadă aparte a idiomului moldovenesc.