RĂZVAN

Ce? Căpitanu-i o glumă? Într-o tabără crăiască?

Dar ce fel de lucru-ţi trebui care să te mulţumească?...

Au nu mă-nvăţai tu, Vidro, a merge chiar la duşman,

Câştigând prin viclenie tot cinstea de căpitan?...

Nu-mi spuneai tu dineoare, cu mânie şi mustrare,

Că-ntr-o tabără domnească căpitanu-i lucru mare?...

Lămureşte-mă, iubito, unde vrei tu să m-aduci?

Nu-i de mult de când în codru, cu o ceată de haiduci,

Numele-mi suna prin ţară, ca o seceră ce sună

Când retează buruiana să crească iarba cea bună!

Eu credeam atunci că-n lume nu-i chip să fie pe-aiuri

O zodie mai ferice ca traiul unei păduri,

Unde brazii şi stejarii, uriaşi din vremea veche,

Înfruntând mii de furtune, viteji fără de pereche,

Mi se-nchinau cu răbdare, m-apăra şi m-asculta,

Pân' ce din sânul lor verde nu m-a smuls voinţa ta!...

Te văzui... iubirea şterge tot ce-i place ca să şteargă:

Lăsat-am cărări înguste ş-am ieşit la calea largă,

Uitat-am codrul, Moldova, tot ce-a fost, tot ce-a trecut,

Venit-am în ţări străine, cum ai spus şi cum ai vrut...

Astăzi norocu-mi zâmbeşte: sunt căpitan şi pe cale...

VIDRA

De-a fi boier ca toţi leşii: o boierime de jale!

RĂZVAN

Hatmanul mă socoteşte, de ceilalţi sunt căutat,

Numai tu pe bucuria-mi tragi un văl întunecat,

Pe când c-un ceas mai-nainte erai de-o altă părere...

Nu sunt un copil, de care să-şi bată joc o muiere!

VIDRA

Da! O muiere din neamul acelui groaznic bărbat,

Care numai cu-o-mbrâncire patru domni a răsturnat,

Ş-al căruia falnic sânge clocoteşte cu putere,

Ca talazurile mării, în pieptul meu de muiere!

Ah, ascultă-mă, Răzvane! Şi-ntre firile de jos

Foarte mulţi sunt tari de mână ş-au un suflet inimos,

Dat totuşi rămân ca broasca cea cufundată-ntr-o baltă,

De-unde numai câteodată, ieşind pe uscat, tresaltă,

Priveşte la mândrul soare, se-ntinde pe-un verde strat,