Eleonora Romanescu s-a născut pe 26 aprilie 1926 la Leușeni, județul Orhei. Tatăl său, Dumitru Romanescu, la începutul secolului trecut, locuia la Chişinău, lucra vatman la tramvai şi era căsătorit cu o orăşeancă. După ce participase la primul război mondial şi îşi pierduse o măină (îi fusese amputată într-un lazaret din Sanct Petersburg) el revine la Chişinău şi învaţă la o şcoală de muzică bisericească. A fost repartizat la biserica din satul Leuşeni, dar prima soţie nu a vrut să se strămute cu traiul în sat. El a divorţat şi a venit singur în sat, a întîlnit-o pe mama pictoriţei, Maria Crăciun, ce cînta în corul bisericii. S-au căsătorit, au făcut casă, au crescut 6 copii. Primele lucrări de artă plastică vizionate de pictoriţă au fost nişte tablouri atîrnate pe pereţii casei părinteşti în nişte culori foarte vii, nişte peisaje rurale. Ele aparţineau unui pictor profesionist din Chişinău pe nume Remer. Era fratele primei soţii a tatălui pictoriţei.

Impresiile de neuitat din copilăria sa sînt legate de lucrările agricole din Leuşenii anilor 30-40, ai secolului trecut. Erau, după spusele pictoriţei, nişte munci grele, dar oamenii le transformau în ritual, dîndu-le un aspect sărbătoresc.

Își face studiile la Școala Republicană de Arte Plastice "I. Repin" din Chișinău. Începînd cu anul 1953, timp de 5 ani este profesoara de desen la Școala Pedagogică din Orhei. În perioada 1959-1964 - frecventează cursurile de restaurare-pictură în cadrul Atelierelor Centrale de Stat I. Grabari, Moscova. În aceeași perioadă este restaurator la Muzeul de Artă din Chișinău.

Primele sale tablouri (naturi moarte) au fost prezentate la expoziţia tinerilor artişti plastici din 1954. Din 1958 devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din fosta URSS. Debutează ca pictor în anul 1960 cu tabloul „Şezătoare", după care urmează un şir de tablouri cu naturi statice şi portrete.

A restaurat la Mănăstirea Răciula mai multe icoane, care au fost salvate de săteni din foc, în anii '60, cînd se ducea lupta împotriva religiei.

În 1976 i se decernează Premiul de Stat pentru ciclul "Meleag natal". În 1986 i se conferă titlul de Artist al Poporului din Republica Moldova, în 1996 – Ordinul Republicii, Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova.

A întreprins numeroase călătorii peste hotarele ţării noastre (Armenia, România, Extremul Nord, Mongolia ş.a.) de unde de fiecare dată se înapoia cu schiţe, după care a realizat mai multe tablouri: „Ararat", „În portul Sevastopol", "Munţii Aieverher", "Peizaj siberian"ş.a..

Artista are lucrări aflate în colecții particulare în Republica Moldova, România, Germania, Rusia, Franța, Statele Unite și Canada.

Despre pictorița Eleonora Romanescu, Anatol Ciocanu spunea: "Pictoriţa Eleonora Romanescu a cules culorile cu oglinzile ochilor, cu bătăile inimii, cu dragostea tainică pentru ele, care o poartă mereu în suflet şi ne-a facut-o un al nostru, al tuturora şi nu numai al nostru, ci şi al celor în lume, unde pînzele dumneaei sunt vizionate în numeroase oraşe din: Irak, Japonia, Mongolia, România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Canada şi SUA. Astfel pînzele pictoriţei călătoresc pe meridianele planetei, purtînd ca nişte oglinzi multicolore, sufletul Moldovei, de ieri şi de azi şi de mîine - republica oamenii, belşugul, speranţele."

În anul 2013, pentru realizări în cultură şi artă pictoriței Eleonora Romanescu i-a fost acordat Premiul Național al R. Moldova.

Peisajul ocupă locul principal în creaţia Eleonorei Romanescu.

Pictura Eleonorei Romanescu emană bucurie, energie optimistă în majoritatea creaţiilor, fără a face concesii bucolicului şi nici picturii în stil retro. Ea oferă o mare lecţie de viaţă şi marea lecţie de creaţie. Eleonora Romanescu este un autentic poet al cromaticii, avînd ca valenţe prospeţimea, strălucirea, intensitatea, îndrăzneala asocierii cromatice, principii care îngemănate trezesc în mod natural admiraţia privitorului.

Elonora Romanescu pare să ne sugereze, chiar să ne încredinţeze de existenţa unui belşug de frumuseţe de esenţă supranaturală. Ea a fixat pentru azi şi viitor mirificele peisaje moldave şi portretele conaţionalilor. Astfel trăiește în sufletul acestei mari artiste dragostea de baştină, de Moldova, de oamenii acestui ţinut.

Pe pînzele Eleonorei Romanescu apar dealurile noastre, satele cu pomii lor, copacii marginilor de codru, seria de arhitecturi rurale şi orăşeneşti, bisericile... Dulci şi excepţionale buchetele de flori, nenumăratele studii, portrete şi autoportrete, naturi statice... „Turn medieval din Iaşi", „Biserica Sfântul Nicolae din Iaşi", „Natură statică cu dovleac", „Mama", „Chişinăul tînăr", „Orăşeancă", „Autoportret", „Arhitectură sătească", „Case la Constanţa", „Biserica spitalului din Curtea de Argeş", „Dealuri la Dolna", „Trandafiri" şi „În Noaptea Învierii".

S-a stins din viață la 4 noiembrie 2019.