Arta plastică a anilor 1945-1960 din RSSM poartă amprentele „realismului socialist", unica „metodă de creaţie" admisă de ideologia sovietică. În perioada imediată, de după război, la Chișinău este fondată Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Sovietică Socialistă din Moldova şi Muzeul de Arte Plastice din Republica Sovietică Socialistă din Moldova (1944), avînd ca modele instituţiile respective din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Arta "angajată" rămîne unica posibilitate de a crea, în consecinţă apărînd opere consacrate liderilor revoluţiei ruse, pionierilor şi eroilor muncii socialiste, revoluţionarilor şi ilegaliştilor, toate păstrînd, de la bun început, amprenta unor şabloane naturaliste, marcate de un patos patriotic exagerat.

În primul deceniu postbelic (1945-1960) în pictură sunt realizate opere, care marchează începuturile transformărilor estetice şi ideologice ale artelor, forma, tratarea şi ideile tematice ale expoziţiilor devenind prioritare. Printre cei, care îşi continuă activitatea la Chișinău figurează M. Grecu, V. Rusu-Ciobanu, V. Ivanov, C. Cobizev, L. Dubinovschi, Z. Siniţa şi G. Sainciuc care se înscriu la Şcoala de Artă de la Chișinău. Tablourile lui D. Sevastianov, M. Gamburd, B. Nesvedov I. Jumati, peisajele lui A. Climaşevschi, S. Ciocolov, trasează deocamdată tendinţele principale, fără a fi axate pronunţat pe filiera ideologică. Anii 1960 se deosebesc de timpurile anterioare, devenind tot mai frecvente abaterile tematice şi de tratare în artă, impuse în perioada postbelică. Procese similare pot fi identificate în operele lui M. Grecu, V. Rusu-Ciobanu, I. Vieru, R. Ocuşco. Pe la mijlocul deceniului apare şi se dezvoltă ca formă plastică tripticul practicat la început doar de M. Grecu şi I. Vieru operele cărora constituie astăzi fondul de aur al artei contemporane. Creaţiile artiştilor plastici din anii 1970 reflectă distinct două tendinţe, care au puţine tangenţe comune: pe de o parte sunt continuate tradiţiile artei figurative, pentru care optează majoritatea pictorilor, iar pe de alta, apar elemente experimentale în pictură, care promovează maniere stilistice proprii, distanţate evident de „realismul socialist”. În anii 90 ai secolului XX în cadrul manifestărilor artistice de la Chișinău îşi face apariţia o nouă generaţie de pictori, care pledează pentru reînnoirea mijloacelor plastice de expresie, urmînd calea lui M. Grecu şi a V. Rusu-Ciobanu, D. Peicev, P. Jireghea, L. Ţoncev, A. Sîrbu, M. Ţăruş, A. Mudrea, Iu. Matei etc.

O situaţie similară avem şi în domeniul graficii. La originile perioadei contemporane (anii 1950-80) maeştri ai graficii de carte şi de şevalet din Moldova pot fi consideraţi V. Ivanov, Gr. Furer, B. Nesvedov, I. Bogdesco, Gh. Vrabie, E. Childescu care au realizat în stampe şi ilustraţiile de carte opere de o autentică valoare artistică.

Arta graficii naţionale de după 1985 se completează cu noi nume de artişti plastici, care îi conferă genului noi subiecte şi noi abordări, implicînd masiv experimentul tehnologiilor mixte. Reprezentanţi importanţi ai acestei generaţii pot fi consideraţi E. Zavtur, I. Severin, S. Zamşa, E. Caracenţev, T. Fabian, V. Zabulică ş.a.

Creaţia sculptorilor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (1945-1960) se datorează generaţiei care s-au format ca artişti în Moldova interbelică. Un rol major în dezvoltarea acestui domeniu al artei naţionale aparţine sculptorilor L. Dubinovschi şi C. Cobizev care au creat, într-o ambianţă specifică a artei angajate, opere de sculptură monumentală şi numeroase portrete. Specificul operelor create în această perioadă de timp, mai ales în sculptura cu caracter monumental, denotă un patos exagerat, ultra-patriotic, moment tipic pentru toată plastica sovietică. Un rol important în dezvoltarea sculpturii autohtone l-a avut inaugurarea Aleii Clasicilor din Parcul Central în 1954, la care şi-au adus aportul L. Dubinovschi, L. Averbuh, N. Gorionîşev, I. Cheptenaru, L. Fitov ş.a. În anii 1970 se rermarcă creaţia sculptorilor M. Spinei, G. Dubrovin, A. Picunov, N. şi B. Epelbaum – Marcenco, Iu. Canaşin, V. Kuzniețov ş.a.

Sculptura din ultimele două decenii (1980-1990), împreună cu plastica tradiţională, abordează mai frecvent formele non-figurative, atestate în portrete sau sculptura monumentală, printre reprezentanţii căreia pot fi numiţi V.  Vîrtosu, I. Zderciuc, T. Cataraga, D. Verdianu, N. Iskimji ş.a.

Ceramica profesionistă în Moldova este unul dintre genurile care-şi face apariţia mult mai tîrziu decît pictura, sculptura sau grafica – în anii 50 ai secolului XX, cînd

În cadrul Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Sovietică Socialistă Moldova, în 1948 se constituie secţia de arte decorative în componenţa căreia au fost incluşi S. Ciocolov, P. Bespoiasnîi, T. Canaş, I. Postolachi, V. Neceiaev şi N.Serova, scopul cărora a fost crearea unor covoare tematice şi obiecte de ceramică, ca modele pentru tirajare. În prima etapă sunt create covoare, care conţin elementele tradiţionale ale covorului popular, transpuse în versiunea profesionistă, unele mostre fiind expuse în cadrul pavilionului moldovenesc al Expoziţiei Realizărilor Economiei Naţionale de la Moscova (1951).

Ceramica decorativă în combinaţie cu forma sculpturală este o particularitate a creaţiei lui N. Sajina, L. Ianţen, în operele cărora decorativismul ceramicii se completează cu formele sculpturale.

Dintre reprezentaţii generaţiei tinere, care au început să practice ceramica la începutul anilor 1980, se evidenţiază prin originalitate operele lui V. Bolboceanu, unul dintre cei mai talentaţi ceramişti din a doua jumătate a secolului XX. Printre alţi autori care au mai profesat ceramica pot fi amintiţi E. Grecu, V. Chiticari, E. Saacov etc.

Tapiseria artistică (goblenul, batic-ul) se constituie la începutul anilor 1960, primii reprezentanţi sînt M. Saca–Răcilă şi E. Rotaru, lucrările suportînd încă tehnologia şi procedeele covorului popular. Goblenurile din a doua jumătate a deceniului demonstrează evident apariţia primelor opere de artă textilă de E. Rotaru, M. Saca-Răcilă, C. Golovinova. La începutul anilor 1970 debutează S. Vrînceanu şi L. Odainic. Între anii 1975-1985 tapiseria devine unul dintre cele mai novatoare domenii ale artelor plastice, experimentîndu-se în procesul tehnologiei, diversificîndu-se atît formele cît şi volumul. Plasticienilor deja cunoscuţi li se alătură L. Goloseeva, E. Şugjda, N. Dobrînina, artişti care reînoiesc domeniul cu opere originale. O adevărată ascensiune în această perioadă cunosc creaţiile S. Vrînceanu, C. Golovinova, E. Rotaru, M. Saca-Răcilă, M. Coţofan. Tendinţe noi în arta tapiseriei se manifestă pregnant în perioada anilor 1990, avînd particularităţi diverse în privinţa tratării (narative, metaforice, abstracte) şi a formei, care tinde spre dimensiuni volumetrice, tendinţe ce se observă în creaţiile lui (A. Klimov, V. şi A. Culicenco, A. Negură, A. Drobaha, L. Şevcenco, O. Arbuz care propun o gamă variată de maniere stilistice.

Un compartiment alăturat ceramicii este sticla artistică, domeniu puţin practicat în Moldova. Dintre plasticieni doar F. Nutovici şi M. Grati au profesat în mod diferit acest domeniu: primul la nivel de piese tradiţionale şi pentru decorul interioarelor din clădirile publice, iar M. Grati a practicat în egală măsură ceramica şi sticla artistică şi a obţinut cele mai originale rezultate.