Un iepure care privea mersul leneș al unei țestoase îi spuse acesteia în gluma:

‒ Vrei sa facem o întrecere, sa vedem cine aleargă mai repede?

Țestoasa încuviință.

A doua zi, dis-de-dimineață, veniră la locul hotărât pentru începerea cursei. Multe animale voiau să privească întrecerea şi așteptau cu nerăbdare.

Domnul Șoarece trase o linie roșie pentru start şi veverița dădu semnalul de plecare cu un fluier.

Iepurele porni val-vîrtej, iar țestoasa încetinel, după cum îi era felul.

Cum o luase cu mult înaintea țestoasei, iepurele se așeză sa mănînce cîţiva morcovi proaspeți.

În timp ce mînca, trecu şi țestoasa, asudată, dar hotărîtă să nu se dea bătută.

Iepurele mai alerga un pic şi, în dreptul unui sat, se așeză sub un copac să se odihnească.

Tîrziu, țestoasa îl ajunse din urmă, dar trecu mai departe fără să se oprească.

Iepurelui i se făcu somn.

Îşi spuse:

‒ Soarele asta e prea fierbinte. Mai bine dorm un pic! Țestoasa e înceata şi voi avea timp s-o întrec!

Cînd se trezi, văzu ca se lăsa noaptea.

Sări ca ars şi porni pe urmele țestoasei.

În depărtare, o văzu cum trece linia de sosire şi cîștiga întrecerea.

Toate animalele au aplaudat-o.

I-au dat apoi o cupă, ca unei mari cîştigătoare.

Iepurele a ajuns tîrziu, obosit şi rușinat, tocmai el, care credea că este cel mai bun alergător.

Aşa a aflat că străduința este un dar neprețuit.