|
Așa arată Vama Albița după lucrările de reparație a drumului (FOTO)
La aproximativ o lună de la semnarea protocolului cu Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGRFP) Iași, echipele Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași au finalizat lucrările de reparații în vederea desfasurarii circulației în condiții de siguranță la Vama Albița.
Lucrările au vizat frezări, plombări, reprofilări, aduceri la cotă, reparații cu mixtură asfaltică pe suprafețe întinse și corecții de pantă, acestea fiind executate în sistem de regie, cu oameni și autoutilaje proprii și mixtură produsă la statia de la Vaslui, aflată în administrarea DRDP Iasi.
Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 4 milioane lei, echivalentul asfaltării a peste 7 km de drum național.
„Așa cum am promis la semnarea protocolului cu Finanțele, în aproximativ o lună am finalizat reparațiile cu mixturi asfaltice pe suprafețe extinse, urmînd ca să continuăm cu lucrările de estetică, vopsitul bordurilor, astfel încît spre sfîrșitul săptămînii viitoare să ne pregătim pentru efectuarea marcajelor. Această operațiune mai necesită însă ceva timp pentru închiderea porilor mixturii asfaltice, pentru a putea fi aplicată vopseaua. În orice caz, speram ca la începutul lunii iunie să avem o vamă de nivel european. Este darul pe care drumării ieșeni îl fac celor care tranzitează Vama Albiță spre și dinspre Republica Moldova”, a declarat Ovidiu Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iași.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1909
- Populația:
- 153 locuitori
Grigorăuca este un sat din cadrul comunei Bădiceni, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Soroca și la 176 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 153 de oameni. Satul Grigorăuca a fost întemeiat în anul 1909.
Comentarii
(0)