|
Un cerb nobil, împușcat la Strășeni: A fost inițiat un dosar penal
Un cerb nobil a fost împușcat pe teritoriul administrativ al raionului Strășeni.
Conform unor surse neoficiale, persoanele care au comis această faptă ar beneficia de protecție din partea noului inspector de mediu, numit recent în funcție.
Cu toate acestea, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului a negat acest lucru, menționînd că niciun inspector de mediu nu este implicat în acest caz.
Totul s-a întîmplat la data de 12 octombrie curent. anunță Noi.md cu referire la stiri.md
Cazul a atras imediat atenția autorităților, avînd în vedere că cerbul nobil este o specie protejată în Republica Moldova, iar vînătoarea ilegală constituie o infracțiune severă conform legislației privind protecția mediului.
Poliția s-a autosesizat rapid pe caz și a deschis o anchetă pentru a identifica făptașii și a clarifica circumstanțele în care a avut loc incidentul. În acest moment, autoritățile desfășoară investigații detaliate, adunînd probe pentru a putea trage la răspundere persoanele implicate.
„Pe fonul acestui incident grav, în spațiul public au început să circule zvonuri îngrijorătoare care pun sub semnul întrebării imparțialitatea autorităților locale. Conform unor surse neoficiale, persoanele care au comis această faptă ar beneficia de protecție din partea noului inspector de mediu, numit recent în funcție, este acuzat de unii locuitori că ar avea legături cu grupuri de braconieri și că ar închide ochii la activitățile ilegale, oferindu-le protecție împotriva legii.
Aceste acuzații grave vin în contextul în care inspectorul de mediu are un rol esențial în prevenirea și combaterea braconajului. Este acuzat că ar fi un susținător al braconierilor, protejîndu-i în schimbul unor favoruri, lucru care pune în pericol eforturile de conservare a faunei sălbatice din regiune. Conform unor surse anonime, acesta ar fi cunoscut pentru relațiile sale apropiate cu anumite grupuri implicate în vînătoarea ilegală, facilitînd astfel activitățile acestora”, menționează sursa.
Contactat de Știri.md, directorul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga a declarat că:
„Niciun inspector de mediu nu este implicat în acest caz. Din contra, noi, împreună cu Poliția Națională, ne străduim să facem totul conform legislației. După ce am primit informații privind acest caz, am discutat cu șeful IGP Viorel Cernăuțeanu. Pe caz a fost deschis un dosar penal și au fost întreprinse măsuri de identificare a celor vinovați. Potrivit legislației, infractorul riscă pînă la trei ani de închisoare”.
Sursa:
- Guvernul organizează Tîrgul locurilor de muncă
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Au fost făcut publice detaliile operațiunii de evacuare a cetățenilor moldoveni din Liban
- Anunț important al Ambasadei Republicii Moldova în Israel
- Update: Cîți moldoveni au cerut să fie evacuați din Liban
- Planeta a început să trăiască într-o altă dimensiune
- Această plantă face parte din rândul celor mai remarcabile ierburi tămăduitoare!
- Minunea arhitecturală a Indiei — vechiul puț Rani-ki-vav (+Foto)
- Cel mai înfricoșător lucru pentru un om este să devină un adormit cu ochii deschiși – Suhomlinski
- În Norvegia, numărul mașinilor electrice a depășit pentru prima dată numărul autoturismelor pe benzi…
- Stejarul de 900 de ani se află în parcul Fredville din Marea Britanie
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1774
- Populația:
- 1986 locuitori
Bozieni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Dubovca și Bozieni. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Hîncești și la 50 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 1986 de oameni. Satul Bozieni a fost menționat documentar în anul 1774.
Comentarii
(0)