Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
13 aprilie 2023, 12:00 views 1490
Centrul maternal de plasament pentru cuplul mamă-copil urmează să fie deschis la Chișinău
13 aprilie 2023, 12:00 views 1490

Centrul maternal de plasament pentru cuplul mamă-copil urmează să fie deschis la Chișinău

Copiii trebuie să fie în siguranță alături de mamele lor. Reieșind de la această premisă, Primăria municipiului Chișinău, cu suportul UNICEF Moldova, va lansa Serviciul social „Centrul maternal de plasament pentru cuplul mamă-copil cu vîrsta mai mare de 6 ani”.

Viceprimara Capitalei Angela Cutasevici, responsabilă de domeniul social, a spus că scopul creării acestui serviciu este de a preveni abandonul copilului prin oferirea unui mediu de suport cuplului mamă-copil aflat în dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale ale mamei, precum şi medierea relaţiilor cu familia extinsă în vederea (re)integrării în mediul familial, transmite ea.md.

Serviciul social „Centrul maternal de plasament pentru cuplul mamă-copil” urmează a fi deschis în municipiul Chișinău în luna mai.

"În cadrul acestui serviciu vor fi găzduite cupluri mamă-copil pentru a asigura suport, protecție mamelor în dificultate, cuplurilor mame-copii, care sînt victime ale violenței, mame tinere și alte categorii de beneficiare, care vor fi ajutate de angajații centrului pentru a depăși această situație de criză. Scopul Serviciului este formarea, menținerea și întărirea legăturilor familiale ale femeilor cu copiii.

Vîrsta acestora va fi mai mare de 6 ani, pînă la majorat. Posibilitatea de încadrare în centru va fi cu o capacitate de 7 cupluri mamă-copil, respectiv ar fi 7 adulți și 13 copii. Aceasta ar fi capacitatea centrului de găzduire. Centrul va activa 24/24, iar posibilitatea de plasament va fi pentru șase luni, cu ulterioara extindere, la necesitate. Și pe parcursul acestor 6 luni mamele și copiii vor avea toate serviciile conectate pentru integrare comunitară. Dacă copilul va fi de școală, va merge la școală, mama va fi asistată și ajutată să se încadreze în cîmpul muncii. Ar fi un mod obișnuit de viață familială, doar că vor fi și ajutați, și găzduiți în spații sigure", a relatat viceprimarul Angela Cutasevici.

Odată ajunși în acest centru, beneficiarii vor primi tot suportul necesar pentru ca ulterior să fie reintegrați în familie. Intervenția va fi imediată în funcție de necesitate: fie consiliere psihologică, fie în diferite îngrijiri medicale, sigur că găzduirea, suport în alimentare, diferite servicii necesare pentru o familie în situații de risc.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

mama , copii , Chisinau

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
1176 locuitori

Mahala este un sat din cadrul comunei Corjova, raionul Dubăsari. Localitatea se află la distanța de 3 km de orașul Dubăsari și la 53 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1176 de locuitori. Satul Mahala a fost menționat documentar în secolul XX.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.