03 septembrie 2019, 10:30 views 4395
Ambrozia dă bătăi mari de cap locuitorilor capitalei
03 septembrie 2019, 10:30 views 4395

Ambrozia dă bătăi mari de cap locuitorilor capitalei

Alergicii la ambrozie trec prin mari chinuri! Săptămînal, la un singur spital din Chișinău se adresează pînă la 80 de copii cu reacții alergice severe de la această buruiană. Unii adulți ajung să aibă chiar șoc anafilactic.

Deși autoritățile spun că inspectează terenurile și emit prescripții celor care nu distrug ambrozia, buruiana este aproape la orice colț. "Avem atribuții limitate", afirmă ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco.

Săptămînal, la Institutul Mamei și Copilului se adresează multă lume - de la 50 la 80 de părinți, ai căror copii suferă de la polenul de ambrozie. Numărul celor afectați este în creștere, spun medicii.

Buruiana care chinuie atîția oameni poate să le facă zile fripte chiar și celor care anterior nu au avut probleme.

În secția Alergologie a Institutului Mamei și Copilului sînt internați cu reacții alergice severe cîte opt copii săptămînal. Natalia Cobzac-Popov a suportat cea mai severă reacţie alergică, ce poate duce la deces.

Deși ambrozia afectează starea generală de sănătate a populaţiei, Ministerul Sănătății are atribuții limitate pentru a soluționa definitiv problema, spune Ala Nemerenco.

Autoritățile cred că un ordin în acest sens ar putea redresa situația...

Responsabilii de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului spun că dacă ambrozia ar fi distrusă imediat ce apare, nu ar exista o răspîndire atît de largă a plantei nedorite. De acest lucru trebuie să se ocupe stăpînii terenurilor pe care crește buruiana și autoritățile locale, cînd este vorba despre un loc public.

Sursa: jurnal.md

Cuvinte cheie:

Chisinau , Ambrozie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1552
Populația:
713 locuitori

Ciobanca este un sat din cadrul comunei Pănășești, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Strășeni și la 36 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 713 oameni. Satul Ciobanca a fost menționat documentar în anul 1552.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.