22 noiembrie 2019, 16:15 Rubrica vizitatorilor-autori 5624

Cavaler fără frică și mustrare

Dedicație tatălui meu, Muntean Anatolie Arhipovici

Poate o persoană care s-a trădat măcar o dată pe sine însăși, și-a trădat conștiința, să fie independentă, să vorbească despre independență și cu atît mai mult să construiască un stat independent? Răspunsul este absolut negativ. Istoria este făcută de oameni. De aceea, relațiile dintre oameni, întreprinderea unor acțiuni cu literă mare, imparțialitatea, onestitatea determină rezultatul.

Cine își poate permite independența? Cine va stăpîni această cale dificilă și nu va renunța?

Tocmai pentru că perioada noastră, ca un tsunami șterge un strat de istorie de pe suprafața pămîntului, făcînd loc unei „noi vieți" și unei noi generații, eu am decis să răspund la aceste întrebări, amintindu-mi de viața tatălui meu, care s-a născut în Moldova, și-a iubit fidel patria, a trăit o viață lungă și interesantă, fiind ghidat de conștiința sa, a trecut cu îndrăzneală peste greutăți fără a se ascunde în spatele altora.

Am vrut să le amintesc de tatăl meu celor care l-a cunoscut și să le povestesc celor care ar putea să ia viața lui ca exemplu și ștafetă pentru a menține focul. Pentru că „Tradiția este păstrarea focului, nu închinarea la cenușă".

Principalul lucru pentru el a fost să trăiască cinstit, sincer și să nu-și trădeze principiile vieții. El deținea principala virtute creștină - iubea oamenii, nu a mustra niciodată pe nimeni și nu a permis altora să facă acest lucru, cel puțin în prezența sa.

Anatolie Arhipovici a fost un adevărat prieten în sensul biblic al cuvîntului, cel care stă mereu în spatele ușii, așteptînd în orice clipă să sară în ajutor, să viziteze o persoană bolnavă, un deținut, să ajute o persoană săracă să-și cumpere un apartament și multe altele, în măsura posibilităților. Multor persoane el le-a deschis calea spre linia vieții.

Poate tocmai din această cauză el a avut o viață atît de interesantă, în care interesele sale personale nu au fost niciodată mai importante decît interesele altor oameni. El a fost respectat și apreciat de cei mai mari și cu un statut mai mare, părerea sa era apreciată de colegi, subalterni și toată lumea voia să discute cu el, să primească un sfat cinstit, obiectiv, pe care tatăl îl dădea mereu. Aceasta a fost misiunea lui.

La 26 de ani, tînărul specialist, inginer-energetic, care a absolvit Institutul Politehnic din Odessa, a devenit poate unicul director al unei fabrici de zahăr din istoria industriei zahărului din URSS și Moldova care era atît de tînăr. Este vorba despre fabrica de zahăr din Fălești, unde a lucrat cu succes șase ani și a făcut cîteva invenții.

El avea rarul dar înnăscut de a conduce cu oamenii. Cu toate că era un profesionist de nivel înalt, o persoană extrem de erudită, el era un director modest, accesibil oricărui muncitor, devenind apoi șeful sediului central al Moldsaharprom. Ca profesionist și lider talentat, el a fost mereu înaintea timpul, vedea perspectivele, era capabil să evalueze situația și să ia o decizie neobișnuită.

Aproape întreaga sa viață el a actrivat în industria zahărului din Moldova. Conducînd industria în perioada sa de dezvoltare rapidă, el a participat activ la proiectarea și construcția a trei fabrici de zahăr: din Glodeni, Gîrbova și Briceni, precum și a fabricii de producere a acidului citric la combinatul din Gîrbova și fabrica de producere a alcoolului etilic din Bălți.

În calitate de inginer, el cunoștea foarte bine toate fabricile, se ocupa mereu de modernizarea acestora, de îmbunătățirea calității produselor, colabora strîns cu organizațiile științifice din Moldova și Ucraina.

În anii 60-80, combinatele de zahăr aveau statutul de întreprinderi urbanistice, în jurul cărora se dezvolta zootehnia, producția de conserve de fructe și legume. Acestea erau direcții însoțitoare, în crearea cărora Anatolie Arhipovici a participat activ, ca una dintre direcțiile strategice pentru dezvoltarea întregului complex agro-industrial al republicii. Una dintre noile direcții a fost lansarea la fabricile de zahăr a liniei de fabricare a produselor pentru cosmonauți. El îi cunoștea pe cosmonauții Grigorie Greciko și Alexei Leonov.

El era responsabil de viețile a mii de oameni din industria zahărului cu problemele și destinele lor, în care Anatolie Arhipovici participa mereu activ. El făcea tot posibilul să ajute oamenii în rezolvarea problemelor lor simple de zi cu zi.

Tata îi cunoștea după numele patronimic pe toți cei cu care lucra de la muncitor la conducător. Aprecia foarte mult calitățile profesionale ale oamenilor cu care lucra, susținînd linia familială în rîndul lucrătorilor fabricii de zahăr, cînd experiența de la tată trecea la fiu. Aceasta și era păstrarea focului, bazată pe dragoste și respect pentru oameni.

A condus industria care se afla în ascensiune și care producea aproape 400 de mii de tone de zahăr pe an, ca să nu mai vorbim de restul produselor, îndeplinea planurile, se confrunta cu condițiile meteorologice ale producției și depozitării sfeclei de zahăr pe cînd avea puțin peste 30 de ani. Pentru afaceri, tatăl mereu își făcea timp. În perioada construcției noilor uzine, pleca săptămînal în deplasări, rezolvînd toate problemele complicate la fața locului. A fost o școală a conducătorilor, în care a urmat exemplul mai multor oameni demni, precum Șkorupeev Ivan Semenovici, ministrul Industriei Alimentare din Moldova, care a făcut multe pentru dezvoltarea complexului agroindustrial al republicii, fiind inclusiv fondatorul fabricii de bomboane "Bucuria".

În anii 90 ai haosului, Anatolie Arhipovici a fost primul din spațiul post-sovietic care a propus o formă de protecție a industriei zahărului de faliment total, organizînd în 1995 Asociația "Zahărul", care mai apoi a fost reorganizată în Uniunea Producătorilor de Zahăr din Moldova, după care Moldova a aderat la Organizația Internațională a Zahărului în care a devenit un membru activ. Apoi, acest model a fost aplicat cu succes în Rusia, Ucraina, Belarus, precum și în alte sectoare ale economiei din Moldovei.

Încercînd să protejeze industria zahărului de prăbușire, el a trebuit să reziste atacurilor diferitor structuri apărute pe piață, să formuleze și să desfășoare o politică eficientă de lobby pentru protejarea industriei, reducerea împrumuturilor bancare, stabilizarea prețurilor zahărului, protejarea împotriva importurilor, precum și dezvoltarea producției de sfeclă de zahăr în Moldova prin construire unei fabrici de semințe și înființarea unor laboratoare de producție acreditate. Cel mai important lucru este că au fost păstrați specialiștii, lucrătorii și personalul de ingineri. Specialiștii Asociației și ai Uniunii au făcut multe în timpul conducerii sale. În primul rînd, cu excepția fabricii de zahăr din Briceni, nu a mai fost închisă nicio fabrică.

Doar o singură dată linia vieții l-a îndepărtat de industria zahărului cînd a ajuns în Consiliul republican al sindicatelor, unde a deținut responsabila funcție de șef al departamentului de protecție a muncii (inspector tehnic șef al republicii). Aceștia au fost niște ani interesanți din viață, o experiență profesională nouă, muncă cu specialiști de înaltă calificare, munca într-o echipă bună, cu care nu a pierdut legătura pînă în ultima clipă. Anatolie Arhipovici a lucrat la Consiliul republican al sindicatelor din 1983 pînă în 1990 și datorită onestității și atitudinii sale amabile față de oameni, a condus comitetul local, făcînd multe fapte bune pentru oameni, luînd uneori decizii dificile, fără a renunța la principii.

Ca persoană modestă, care nu recunoaște ipocrizia și toate laudele, cred că nu ar fi aprobat această poveste a vieții sale, considerînd-o inutilă și neinteresantă. Am vrut să reamintesc tuturor celor care l-au cunoscut pe Anatolie Arhipovici, precum și celor care vor citi această scurtă istorie și vor dori să ducă o viață decentă, la fel ca și contemporanul lor, care s-a născut pe acest pămînt, că el a iubit oamenii, viața în toate manifestările sale, juca fotbal, citea poezii, se întîlnea cu multe persoane interesante, era un adevărat prieten onest. În tinerețe a jucat fotbal cu Ho Chi Minh, s-a întîlnit cu strămoșul campaniei de porumb din perioada lui Hrușciov, milionarul Roswell Garst.

Dacă există loc pentru acte eroice în viața noastră, atunci viața tatălui meu a fost un fel de act eroic pentru binele țării și al oamenilor săi.

A fost singurul „Cavaler fără frică și mustrare" din viața mea, care a fost capabil să păstreze independența și s-o ofere tuturor celor care l-au înconjurat, pentru că el a trăit după „vocea conștiinței", care dezvăluie omului legea libertății interioare.

După cum este scris într-una din poeziile sale preferate de M. Lvov.

Чтоб стать мужчиной, мало им родиться.
Как стать металлом, мало быть рудой.
Ты должен переплавиться, разбиться,
И, как руда, пожертвовать собой.

Готовность к смерти тоже ведь оружье.
И ты его однажды примени.
Мужчины умирают, когда нужно,
И потому в веках живут они.

Anatolie Arhipovici Muntean a părăsit această lume pe 20 ianuarie 2019 în cel de-al 81-lea an al vieții sale la Moscova. Sper ca Domnul să-i dăruiască în Împărăția cerurilor iubire sinceră căreia i-a dedicat întreaga viață.

Elena Muntean