05 iunie 2019, 12:45 Rubrica vizitatorilor-autori 16813

Despre principialitatea şi obiectivitatea unor istorici de vază

Moldova Suverană, 29 ianuarie 2010

În contextul discuţiilor din ultimii ani despre evenimentele din 1940, despre caracterul războiului României împotriva URSS mai există un aspect care prezintă interes. Este vorba despre „schim­barea la faţă" a unor istorici moldoveni şi nu numai, care la tim­pul respectiv scriau şi argumentau una, iar la începutul anilor '90 peste noapte şi-au schimbat poziţiile la 180. Un exemplu eloc­vent de acest fel îl constituie activitatea ştiinţifică şi obştească a doctorului habilitat în ştiinţe istorice, profesorului A.C. Moşanu, care mulţi ani a ocupat un loc de frunte în rîndurile istoriografiei comuniste moldoveneşti şi în cadrul nomenclaturii de partid, iar apoi a ocupat o poziţie categoric antisovietică şi anticomunistă şi, fiind ales preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, în anii '90 a devenit unul din politicienii proromâni de vază.

În 1984 în una din revistele sovietice istorice de prestigiu el a publicat o recenzie referitor la lucrarea în două volume a lui I.E. Levit consacrată RSSM în anii Marelui Război pentru apărarea Patriei. Este necesar de menţionat că aceasta nu era o simplă re­cenzie, ci o expresie a unei profunde concepţii identice, dacă doriţi – profession de foi, a, pe atunci încă tovarăşului, Moşanu. Păi iată, acest părtaş de azi ai domnilor Petrenco & Buzatu pe patru pagini de revistă nu mai puţin de 12 ori foloseşte sintagma „România fascistă" şi nu mai puţin decît de 13 ori îmbinările de cuvinte de tipul „regimul fascist al lui Antonescu", „regimul fas­cist din România", „statul fascist", „regimul militaro-fascist al lui Antonescu", „clica fascistă a lui Antonescu", „căpetenia fascistă" etc., etc. Adică, pe atunci tovarăşul, Moşanu cu un elan comunist de netăgăduit şi entuziasmat de un patriotism sovietic fără prihană acuza ceia ce astăzi, reuşit să devină domn, Moşanu cu o rîvnă deloc nu mai slabă, dar de astă dată patriotică românească, apără cu o ardoare înflăcărată. Dar să vezi că nici în perioada sovietică şi nici în prezent nimeni nu-i violează de domnii Moşanu & K0 să afirme un lucru sau altul. Aceasta era şi este alegerea lor liberă. În orice caz, dacă aceşti oameni nu gîndeau aşa sau gîndeau altfel, ar fi putut în genere să nu scrie despre asta.

În articolul său conceptual Alexandru Constantinovici înfierează „participarea regimului Antonescu la agresiunea împotriva Uniunii Sovietice", „politica de ocupaţie a dictaturii Antonescu în teritoriile sovietice vremelnic ocupate", acuză „falsificările şi schimonosirile abuzive ale istoricilor burghezi, ideologi ai imperialismului", „care încearcă să reabiliteze politica externă ale guvernanţilor români de odinioară, să îndreptăţească participarea României fasciste la războiul contra URSS prin trimiterile la «pericolul rus», cu necesitatea apărării «intereselor naţionale»".

Totodată autorul sprijină hotărît „Mişcarea de rezistenţă din România", „lupta eroică a oamenilor sovietici contra ocupanţi­lor", fapt care în opina d-lui „mai mărturiseşte odată în plus despre caracterul făţarnic al afirmaţiilor referitor la misiunea «civilizaţională», «de elibereare» a României fasciste pe teritoriul URSS". Recenzentul este de asemenea profound indignat şi de acel fapt că "guvernanţii acestei ţări încercau să «românizeze» şi să colonizeze teritoriile sovietice dintre Prut şi Bug prin metode de violenţă şi teroare, pe calea nimicirii şi deportării a unei părţi a populaţiei locale şi transformarea restului locuitorilor în forţă de muncă ieftină pentru exploatatori". Însă cea mai mare indignare a autorului trezeşte "această politică de lichidare completă a modului socialist de gospodărire şi a proprietăţii obşteşti asupra uneltelor şi mijloacelor de producţie"!

Cît priveşte aprecierea evenimentelor din 1940, dl Moşanu convingător combate "afirmaţiile... precum că trecerea României regale de partea Germaniei fasciste a fost o urmare a notei so­vietice de la 26 iunie 1940", numindu-le "lipsite de orice temei". După cum se ştie, în nota dată Guvernul sovietic a cerut regle­mentarea paşnică imediată a problemei Basarabiei şi Bucovinei de Nord, acaparate de către România burghezo-moşierească în 1918". Să vedeţi, în 1984 despre toate acestea profesorul Moşanu „ştia" foarte bine, iar astăzi „a uitat" cu desăvîrşire!

În scopul confirmării tezei sale îndreptate împotriva „falsifica­torilor occidentali" el afirmă că „de la sfîrşitul lunii mai 1940 re­gimul dictaturii regale decide să treacă de partea Germaniei fas­ciste. Iar la 20 iunie 1940 Tătărescu i-a înmînat ambasadorului ger­man la Bucureşti un memorandum care propunea încheierea unei alianţe militare. Carol al II-lea, iniţiatorul acestei alianţe, s-a gră­bit să finiseze procesul de fascizare a ţării, nceput cu mult înainte: ideologia fascistă a fost declarată temelie spirituală a statului".

Iată cum arguntează recenzentul intrarea Basarabiei în componenţa URSS prin considerente geopolitice şi cu necesitatea consolidării securităţii ei: "Transformarea României regale într-un stat fascist care tindea spre o alianţă anisovietică cu Germania hitleristă, prezenta un pericol serios pentru ţara noastră. Era clar că România se transformă untr-o fortăreaţă de hotar a reichului care se pregătea de război împotriva URSS. În aceste condiţii Ţara sovietică nu se putea împăca cu robirea de mai departe a Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi cu perspectiva ieşirii trupelor hitleriste la Nistru în apropierea nemijlocită a unor centre vitale ale Ucrainei Sovietice. Toate acestea şi au generat apariţia notei nominalizate".

Toate acestea, cu toate că indirect, dar nu mai puţin convin­gător ne demonstrează temeinicia ştiinţifică şi principialitatea româniştilor şi de asemenea veridicitatea concepţiei lor.

Sergiu Nazaria