07 decembrie 2018, 15:50 Rubrica vizitatorilor-autori 14949

Despre cultivarea urii la copiii noştri

Vom analiza manualul „Istoria românilor. Epoca modernă. Manual pentru clasa a XI-a de liceu. Chişinău, 2002", autorii căruia sînt Ion Varta şi Demir Dragnev care propagă doar ură faţă de ţările vecine și popoarele conlocuitoare. Acest manual este și astăzi valabil în școlile Republicii și nicăieri nu recunoaște identitatea poporului moldovenesc și dreptul lui la existență statală independentă.

Varta şi Dragnev încearcă să convingă elevii că mişcarea Rusiei în sud-estul Europei avea un caracter excepţional agresiv şi expansionist, negînd tendinţa sinceră a poporului rus de a le aduce popoarelor balcanice eliberare de sub jugul otoman. „Trupele ruseşti s-au purtat ca adevăraţi ocupanţi" şi jefuitori ai populaţiei paşnice (p. 54, 55). „Ocupaţia militară rusă... se arătase a fi una feroce, însoţită de nenumărate abuzuri, silnicii, lipsuri, corvezi, rechiziţii, epidemii, epizootii şi chiar foamete" (p. 77). „Populaţia rămasă în Basarabia a continuat să se confrunte cu umilinţe şi greutăţi de tot soiul" (p. 125). Atare interpretări pot trezi doar fobie antirusească.

Atunci apare întrebarea legitimă: datorită cărui fapt în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea situaţia principatelor s-a îmbunătăţit serios, iar în 1877 România şi-a dobîndit independenţa? Oare acestea erau posibile fără Rusia?

Politica marilor puteri în problema orientală la fel este interpretată în context antiromânesc (p. 10): „De această confruntare ţin rapturile teritoriale şi pierderile umane şi materiale suferite de români". Sau formula: „Expansionismul habsburgic şi rus în prima jumătate a sec. XVIII" (p. 54). Trezeşte indignarea autorilor (p. 149) şi faptul că la Congresul de la Berlin (1878) marile puteri au cerut de la România „să procedeze la modificarea art. 7 din Constituţia sa, prin care se înlătura interdicţia obţinerii cetăţeniei de către persoanele de altă religie, decît cea creştină (în speţă evrei şi musulmani)".

La p. 189-190 autorii comunică că „în teritoriile româneşti controlate de autorităţile maghiare se instituie o adevărată teroare... Lagărele şi închisorile din Transilvania erau arhipline cu reprezentanţii etniei române, inclusiv bătrîni, copii, femei... Populaţia românească lipsită de apărare este lăsată la discreţia jandarmului maghiar, ale cărui vexaţiuni nu mai aveau nici o limită... Maltratările românilor din partea autorităţilor maghiare şi a reprezentanţilor şovini ai acestei etnii ating proporţii inimaginabile. Femei, preoţi, bătrîni puşi în lanţuri, sînt purtaţi pe străzile oraşelor pentru a fi maltrataţi de şovinii maghiari". Ce pot trezi asemenea pasaje în sufletele copiilor în afară de ură şi sete de răzbunare?!

O altă problemă este cea a „colonizării teritoriilor înstrăinate cu populaţie alogenă". Astfel, la p. 62 citim că „creşterea numărului populaţiei Basarabiei se datora în mare parte colonizării provinciei cu populaţie alogenă... Oraşele erau populate preponderent de populaţie... alogenă, care profita de toate înlesnirile date de guvernul ţarist". La p. 117 aflăm că „prin această politică se urmărea scopul: ...diminuarea elementului autohton". „Autorităţile ţariste operează colonizări masive de populaţie alogenă în acest teritoriu [Bugeac]: bulgari, găgăuzi, germani, evrei etc.". În opinia noastră acesta este un exemplu clasic de propagandă nazistă.

„Oraşele devin centre atractive pentru populaţia alogenă, venită din Rusia, Polonia ş. a." (p. 122). La p. 151 autorii ne comunică că „printre arendaşi o mare pondere o aveau evreii... Ei controlau marile latifundii". Elevilor, de fapt, li se indică cine erau „exploatatorii ţărănimii române": Aceştia (adică evreii) (p. 152) „dornici să adune venit cît mai mare, într-un răstimp cît mai scurt, tratează cu ţăranii dur, impunîndu-le condiţii extrem de grele". Anume aşa a procedat şi Führerul în „Mein Kampf", „arătîndu-le" nemţilor cine sînt „duşmanii adevăraţi ai poporului german".

Nu uită autorii (p. 40, 56) şi de faptul că: „colonizarea Bucovinei cu populaţie alogenă a fost masivă chiar de la începutul ocupaţiei... Coloniştii proveneau preponderent din Galiţia şi teritoriile germane". O altă problemă care-i preocupă pe autori este „coşmarul deznaţionalizării (rusificării, maghiarizării, germanizării) şi asimilării românilor din teritoriile înstrăinate". Astfel, la p. 174 citim: „Autorităţile maghiare îşi intensifică politica de deznaţionalizare, menită să-i desfiinţeze pe români ca naţiune".

La p. 64-73 are loc un adevărat desfrîu nazist antigrecesc, copiilor încercînd să li se insufle ideea, precum că patrioţii greci erau nişte duşmani ai „neamului românesc". La p. 95 se aduce un citat din Desprez, în care copiilor li se insuflă ideea xenofobă precum că duşmani ai românismului sînt grecii, ruşii şi ungurii. Citîndu-l pe I. Loghinov (p. 117) autorii le zic „tuturor acestor poloni, greci, armeni şi evrei, care au poluat Chişinăul" „adevărate lepădături»! O mai mare jignire a reprezentanţilor minorităţilor naţionale este greu de inventat...

În fine putem concluziona: în tot manualul nici nu se pomenește de existența moldovenilor, nu-i nici un cuvînt pozitiv despre minorităţile conlocuitoare sau popoarele vecine. Este o „operă" total xenofobă, ultranaţionalistă, care „radiază" ură faţă de toate popoarele vecine cu românii şi faţă de minorităţile naţionale.

Grigore Vatav, istoric