|
Istoria unei frății de haram
E timpul să conştientizăm...
Dacă pornim de la logica lucrurilor că intensitatea activităţii organelor de securitate a oricărui stat este determinată, în mod firesc, de proporţiile şi gravitatea primejdiei ce-l ameninţă din partea altui stat (sau grup de state) şi aplicăm acest principiu crestomatic la opintelile securiste ale "fraţilor" noştri de peste Prut pe linia Bucureşti –Chișinău, apoi nu e lipsită de logică nici întrebarea: să fie oare Republica Moldova duşmanul de moarte al statului vecin România ?!
Că aici nu e o simplă zîzanie antimoldovenească a unor puştani cu minţile crude şi subnasurile ude, îndobitociţi cu dogme din istoria românilor - fie autohtoni sau chiar români aduşi cu autobuzele tocmai de la Bucureşti - ca să mărşăluiască în haite pe străzile Chișinăului, urlînd mai groaznic ca mama dracului: "Noi suntem români! Basarabia - pămînt românesc! Vrem Unire !"
Nu. Categoric, Nu !
E vorba de un adevărat război (la nivel statal!), dezlănţuit de clasa guvernantă bucureşteană împotriva statalităţii şi naţiunii moldoveneşti.
Un război mişelesc nedeclarat, colonizator, etnocid şi de expansiune teritorială, anacronic şi monstruos pentru epoca contemporană, de proporţii chiar greu de închipuit pe vreme de pace.
De fapt e vorba de o recidivă în plină putere a agresiunii, săvîrşită de către România contra Republicii Moldoveneşti la începutul veacului trecut. Ca şi atunci, țara vecină urmărește, în fond, absolut aceleaşi scopuri expansioniste de cotropire teritorială, numai că le realizează prin alte metode, cu alte mijloace.
Dacă la 1918 strategia invazorilor se spriginea pe forţa militară şi a Siguranței, folosind-o fățiș şi brutal pentru a lichida statalitatea Republicii Democratice Moldoveneşti şi a anexa teritoriul acesteia la România, apoi la etapa actuală agresorii au hotărît să-şi schimbe macazul.
În contextul conjucturii politice actuale pe continentul european, autorităţile şi serviciile speciale bucureştene au preferat tehnologii moderne sofisticate de colonizare, activităţi diversioniste camuflate, şerpeşti-tîlhăreşti, acoperite sub un înveliş fariseic şmecheresc, în aparenţă mieros şi drăgăstos.
Vorba ceea, pe din faţă te pupă, iar pe din dos te scuipă...
Credem, nu vom fi departe de adevăr constatînd un fapt, observat şi de vecinii din preajmă: în privinţa făţărniciei, vicleşugului şi şmecherismului, elita politică românească n-are păreche în Univers.
Prin aceste metode conspirative viclene de luptă împotriva Republicii Moldova diriguitorii dîmboviteni nădăjduiesc să-şi păstreze faţa "curată" în Uniunea Europeană, deoarece toată forfota unionistă e trecută pe teritoriul ţării noastre şi-i desfăşurată cu mînile iudelor autohtone, bine plătite din buzunarul contribualului român. "Ţara-mumă", astfel, în aparenţă rămînînd " la toate rece"...
Ţinta finală a bătăliei cumplite contra Moldovei şi moldovenismului e denaţionalizarea (demoldovenizarea) şi românizarea cumplită a neamului moldovenilor, ruinarea şi lichidarea statalităţii Republicii Moldova, scoaterea acestor subiecte (naţional şi statalist) din circuitul istoric şi politic internaţional şi, în cele din urmă, alipirea nelegitimă a pămînturilor străbune moldoveneşti din spaţiul pruto - nistrean la România "mare".
Că acest război criminal etnocid (ucigător de neam) contra moldovenilor se desfăşoară prin metode securiste ascunse de ochii lumii, iar ucigaşii ne vin cu măşti zîmbitoare, cu daruri şi ne pupă "frăţeşte" pe obraz - asta mai puţin contează. Tot atît de puţin sau nu contează deloc nici faptul că în limbajul agresorului omorul e numit eufemestic "unire". Exprimîndu-ne altfel, ucigașul fariseu și viclean, ferindu-se de judecata obștească, ca metodă pentru a ne înăbuși suflarea de neam, a ales "îmbrățișarea frățească"...
În aprecierea gravităţii crimei determinant e rezultatul, urmările, nu metoda. Iar rezultatul e zguduitor. Ce poate fi mai groaznic ca moartea pentru o fiinţă vie, un stat, o naţiune ?!
Cînd e vorba de omor şi ucigaşi, e cazul să ne lepădăm de eufemisme şi să le spunem lucrurilor pe nume. Ce-i a duşmanului, să-i dăm duşmanului. Cu atît mai mult că nu e unul obişnuit, ci un duşman de moarte!
Să nu fim şi noi farisei, întîlnind pe duşmanul de moarte cu "săru-mîna, frate!", îngenunchiați, batîndu-i mătănii şi prefacîndu-ne că leşinăm de dorul întorlocării cu dînsul. Sâ nu-l întărim în crezămîntul iluzoriu cum că am fi un popor de poghibală, jigărît şi prostănac care nu-i vede obrazul după mască, nu-i cunoaşte gîndul şi năbădăile lui, totdeauna ucigaşe faţă de moldoveni.
E timpul să scoatem învăţăminte din trecutul nostru, să conştientizăm un adevăr movilit ca un munte din ţărîna mormintelor buneilor şi străbuneilor noştri, striviţi de mînă ucigaşului "frate" pe parcursul veacurilor, de la "Mioriţa" încoace, la 1600, 1918, 1941...
Adevăr, dovedit de-a fir-a păr de intreaga noastră istorie pe care nu-l văd numai acei care nu vor şi n-au ochi să-l vadă: trădătorii şi iudele din Moldova:
Valaho-românii sînt cei mai vechi, mai statornici şi înverşunaţi, mai vicleni şi perfizi, mai farisei şi şmecheri dintre toţi duşmanii pe care i-a avut neamul moldovenilor de la crăpatul de zori al existenţei sale pînâ în zilele noastre.
Bătălia istorică contra Moldovei şi moldovenismului, renovată şmechereşte după 1990, a tulburat şi betejit toate sferele de activitate statală şi obştească, dar, mai cu samă, viaţa spirituală a naţiunii moldoveneşti: limba, istoria, cultura şi tradiţiile naţionale, învăţămîntul şi educaţia, ştiinţele sociale, tărîmul informaţional, Biserica Ortodoxă...Și a.m.d.
Total şi totul în ţara moldovenilor, după cum au pribluit guvernanţii bucureşteni şi argaţii lor politici de dincoace de Prut, trebuia răscolit, întors pe dos, răsturnat cu fundul în sus şi ... românizat!
Întregul tezaur nesecat etno-spiritiual, plăzmuit de-a lungul veacurilor de geniul popular şi înaintaşii noştri moldoveni, începînd cu Sfîntul Apostol anonim, creator al "Mioriţei" şi botezător al neamului, o adevărată comoară de "pietre rare", de o originalitate şi strălucire neaoşă moldovenească, inconfundabilă pe paleta avuţiei sufleteşti a popoarelor lumii, la fel ca şi toate celelalte virtuţi ale naţiunii moldoveneşti, au fost sechestrate şi trecute la balanţa unui oarecare popor român "de pretutindeni" închipuit. Adică o fantomă de peste tot locul: de pe pămînt, sub pămînt, de la suprafaţa și din fundurile oceanice, de pe Lună şi din povestea cu nouă neveste şi un cal sur... Popor botezat cu un nume aiurea de neam fantomasgoric şi inexistent în istorie. Iar naţiunea moldovenească, născută de Natură şi Dumnezeu, trebuia aruncată cu nemilă sub tăvălugul românizator pentru a fi strivită şi făcută una cu pămîntul !
Numai aşa Republica Moldova putea prinde chipul unui "al doilea stat românesc", bun de dat la cuţit pe mîna măcelarilor dîmbovițeni. Un stat cărui românii i-au impus atribute statale româneşti: tricolorul, stema cu vulturul (simbolul românilor), imnul (iniţial - "Deşteaptă-te, române!" introdus de troika românoida Snegur – Moşanu - Druc); stat, numaidecât populat (în imaginația bolnavă a șamanilor – ideologi bucureșteni!) de "români basarabeni", vorbitori de "limba noastră cea română", cu şcoală şi biserică românească, cu istorie a românilor, cu domnitori robotezați "români" !!!
Chiriaşii Palatului de la Cotroceni vor să ne vadă un stat şi un popor - clon, baistruc fără semne proprii de identitate, lipit la sînul "ţării - mume" şi silit să mimeze toate mişcările şi năbădăile "maicii", începînd cu maimuţăreala vectorului politicii externe, curvăriei militare cu NATO şi terminînd cu ţicnele şi neghiobii mărunte de genul: "î" din "a" sau introducerea unor abateri dialectale olteneşti, cum ar fi, pâine, câine s.a.m.d. Chiar și Ziua Nașterii Domnului (Crăciunul) neocolonizatorii ne impun s-o sărbătorim nu după tradițiile Bisericii Ortodoxe Creștine, cum au sărbătorit-o părinții și buneii noștri, dar pe potriva canoanelor religiei catolice, după care s-au luat și românii.
Românizatorii sînt gata să ne ungă cu dohot pe faţă, numai ca să ne asemănăm cu românii mai dihai ca fraţii gemeni!
E o zicală a zilelor noastre. Nimic exagerat.
Nici în epoca obscurantismului medieval nu s-a observat o gintă colonizatoare atît de sălbatică, care ar fi atentat la identitatea de neam a popoarelor din ţările coloniale, ar fi încercat să-i lipsească pe aborigeni de obiceiurile şi tradiţiile lor naţionale şi care le-ar fi impus standarte atît de absurde pentru a omogeniza orînduiala lor socială şi viaţa sufletească cu cea a colonizatorilor din metropolă, cum fac astăzi românizatorii în Republica Moldova.
Deşi cuibăriţi pe Olimpul societăţii și la cîrma țării după putciul anticonstituțional din 7 aprilie 2009, autodeclarîndu-se şi "apostoli ai neamului", văzuţi la lumina civilizaţiei secolului XXI, îndeosebi la lumina Cartei ONU a drepturilor omului, românizatorii îşi trădează lipsa lor totală de moralitate, apucături şi chirchimosuri primitive şi sălbatice, specifice troglodiţilor de peşteră şi talibanilor islamişti. Iar cel mai înfiorător în comportamentul lor cu moldovenii e faptul că nu suferă diversitatea speciei umane - legitate, întocmită de Dumnezeu la facerea lumii!
Astfel, românizatorii din Republica Moldova sînt nu numai antimoldoveni, dar şi anticrişti, antioameni. Indivizi fără şapte ani de acasă, scăpătaţi moraliceşte, unii avînd şi serioase dereglări psihice; tîlhari şi trădători lacomi care pentru un argint al lui luda, un titlu savanticos, o medală sau un cozonac de pomană ce le vine de la patronii lor bucureşteni, sînt gata s-o spînzure pe mam-sa, să-şi dărîme căsuţa natală. Ei nu-şi pot cîstiga altfel bucăţica de pîne, decît numai făcînd pocloane duşmanilor, trădînd ţara şi neamul.
Cu aceşti antioameni bicisnici guvernanţii români au pornit din interiorul ţării noastre vachanalia antimoldovenismului.
Numai în cele două decenii după ieşirea Moldovei din imperiul sovietic România a chirosit din bugetul ei statal (fondul "Pentru relaţii speciale cu Republica Moldova", controlat de serviciile secrete româneşti) peste 11 miliarde de dolari SUA în activităţi de colonizare (clonare) spirituală românească a ţării noastre. Şi asta e numai partea văzută a aisbergului financiar. Adevăratele lui proporţii cineva îşi poate numai închipui, dacă are imaginaţie atît de bogată. Guvernanţii români au aruncat în susţinerea acestei aventuri neocolonizatoare şi mijloace din fonduri internaţionale (Fondul Soros, de pildă) şi jertfe băneşti ale sponsorilor particulari, iar prin agentura cincicolonistă căţărată la cîrma ţării noastre - colosale sume şi din bugetul statal al Republicii Moldova.
Cunoscîndu-le prea bine năravul românilor, dedesubturile umbrite ale "frăției" lor false față de moldoveni, luînd în samă și unele date preliminare, indicînd în mod sigur că la furtul miliardului au participat indivizi care fac partizanat activ la cauza "unirii", unii experți nu exclud că o bună parte a banilor răpiți ar fi precipitat în "țara-mumă" întru susținerea activităților unioniste în Republica Moldova care s-au intensificat vădit cu prilejul centenarului de la actul criminal al "unirii" din 1918. Vărsînd o rază de lumină asupra acestor dedesubturi, poate ne-am da sama mai bine de "dărnicia" de ultima vreme a românilor, de "ajutoarele umanitare" – niște chițibușuri cu care ei ne ung ochii, făcînd în mod cleios atîta vîlvă propagantistică în mass-media.
Sumele fabuloase de miliarde, direcționate de guvernanții români în Republica Moldova, au cu totul altă destinație decît cea umanitară, purtînd un caracter de-a dreptul subversiv, antistatal, antimoldovenesc. Acest "ajutor", de regulă, nu-i afișat nicăieri.
România a inundat ţara noastră nu numai cu jurnalişti, comentatori politici, învăţători de limbă şi istorie românească, şcoliţi de badaproste în "ţara-mumă", dar şi cu manuale şcolare şi universitare, maculatură de zombaj ideologic, în acelaş rînd şi ediţii vechi de făcătură fascistă.
Iată de ce oligarhiei politice de la Bucureşti i-a trebuit limba română şi grafie latină în Moldova! Altfel carul românizator, trecînd Prutul, în mediul neprielnic etno-spiritual moldovenesc s-ar fi înglodat pînă la butucul roţilor. Da, poate, s-ar fi răsturnat chiar de pe "podul de flori" şi s-ar fi înecat cu tot cu boi în apele tulburi ale Prutului !
Cu granturi lăfăioase pochimonii pretutindenişti românizatori, fără teamă de Dumnezeu, ne-au divizat biserica creştină, au provocat pojarul fratricid pe Nistru, ne-au bucăţit teritoriul ţârii, ne-au făcut şcoli române, ne-au plouat cu gazete, posturi Radio -TV, cu partide şi organizaţii nonguvernamentale unioniste, ne-au mîzgălit gardurile şi clădirile Chişinăului cu chemări vrăjmaşe antimoldovenesti...
Într-o țară a moldovenilor, cu trecut glorios, cu vechi și bogate tradiții culturale și educaționale, hălăciuga colonizatoare n-a lăsat măcar o școală moldovenească, ne-a schimonosit limba maternă și numele ei strămoșesc, a împiedicat tînăra generație să-și cunoască istoria Patriei sale, adevărul curat despre faptele buneilor și străbuneilor noștri, deformat și minciunit astăzi cu străduință de cenzorii sataniști, buluciți în preajma Academiei Române.
Domnilor guvernanţi şi şmechermaisteri colonizatori români! Vă întrebăm mai pă românăştă ca să ne înţelegeţi şi voi: какое ваше свинячье дело cine sîntem noi, de unde ne tragem şi in care limbă grăim ?!
Pentru noi e destul că ne ştim de Moldoveni "de la începătura moşilor" (Gr.Ureche) şi că nicicînd n-am fost, nu sîntem şi nici n-avem de unde să fim "români". De ce ? Pentru că nici voi, transalpino-valaho-ungrovlaho-muntenilor, nu sînteți români, la urma urmei!
In istorie n-a existat o asemenea seminţie omenească, cu numele "români", care ar fi fost născută de natură şi Dumnezeu. E o fantomă scornită de imaginaţia unor fuduliști țicniți valahi pentru a se mîndri că se trag din mercenarii sîngeroși rîmleni, iar în realitate - din robii ferecaţi cu lanţuri de la Rîm.
V-aţi prostit pe voi înşişi, iar acum va poartă bludul și prin ţara moldovenilor cu asemenea coţcării sataniste...
Ce avem noi de a face cu prostia voastră? Voi ați isprăvit pătărania cu "nația românească", înădușind suflarea de neam a moldovenilor din statul nou-născut după unirea din 1859-62, săvîrșind astfel o crimă gravă de etnocid. Păcatul e al vostru și tot voi trebuie să-l ispășiți!
Creatorul lumii și a semințiilor omenești nu iartă asemenea samovolnicie și amestec al muritorilor în treburile lui suverane Dumnezeiești. Judecata cerească va fi cruntă și fatală. Așa e dat de Sus: toate națiile făcute cu păcat se desfac și sînt sortite peirii.
Să vă lepădați, o dată, de nădejdea stearpă că drujba voastră cu forțele Răului vă poate scăpa de peire. Stînd pe culmea unui vulcan nestins, "nația românească" își mai poate tărăgăna existența numai ispășind păcatele sale de pînă acum și însușind alte legități lumești pe care "românii" complexați nu le cunosc.
Pentru oamenii cu psihicul normal, avînd pretenţii de homo sapiens şi raţiune măcar cît o sămînţă de mac în gămălia de pe umeri, ar trebui să fie clar un adevăr axiomatic, simplu şi înţeles de toată lumea, că obîrşia naţională şi numele de neam al unui popor nu poate servi de marfă care s-ar putea vinde (cumpăra) la tîrg pe lei româneşti sau obiect pentru schimb de barter pe titluri academice, medale şi ordene de "eroi" ai României.
Naţionalitatea, adică apartenenţa la un neam e un dar Dumnezeiesc care se transmite prin genele ereditare ca moştenire sufletească de la strămoşi la moşi, de la mame şi taţi spre feciori şi nepoţi în mod firesc, fără presiuni sau ajutorul unor sfetnici din afară, fie aceștia chiar "românomari" cu stea în frunte.
Identitatea naţională, moştenită şi conştientizată,e o treabă intimă şi strict individuală a fiecărei persoane în parte. Ea nu poate fi obiect de discuţii nici de propagandă publică, cum nu poate fi folosită drept lozincă pentru a fi urlată de haite idiotizate pe străzi sau scrisă pe garduri. Identitatea de neam e un drept cetăţenesc inviolabil al fiecăruia, care nu poate fi încălcat (anulat, schimbat) de nici un organ statal sau internaţional.
Scrieți-l, domnilor românizatori, acest adevăr pe frunte şi staţi mereu în faţa oglinzii, dacă n-aveţi memorie nici minte pentru a-l însuși altfel!
Gherasim Ghidirim
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1907
- Populația:
- 557 locuitori
Bahu este un sat din cadrul comunei Săseni, raionul Călăraşi. Satul Bahu se află în valea rîulețului Bahu, afluent stîng al rîului Cula, la distanţa de 40 km de orașul Călăraşi și la 69 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 557 de oameni. Localitatea este menționată documentar în anul 1907.
Comentarii
(0)