11 mai 2024, 13:30 Rubrica vizitatorilor-autori views 22964
Drapelul lui Stefan al III-lea este simbolul statalității moldovenești vechi de secole
11 mai 2024, 13:30 Rubrica vizitatorilor-autori views 22964

Drapelul lui Stefan al III-lea este simbolul statalității moldovenești vechi de secole

"... Astfel pe turnul cel mare al cetăţii Hotinului n-a întîrziat să se înalţe flamura cu zimbru şi domniile lor Vlaicu şi Goian au fost aşezaţi acolo pîrcălabi..."

"...Apoi făcu rînduiala intrării (în Chilia) şi ceru să i se aducă calul. Flamura cu zimbrul se ridicase în turn..."

"...Cînd ultimul moldovean și-a scăpat sabia, ieniceraga a putut porunci abaterea steagului cu zimbru de deasupra turnului..."

"....au cîntat trîmbiţele pentru ridicarea împresurării. Flamura domnească a rămas fîlfîind peste singurătăţi, ruini şi necurăţenii, (lăsate de leşi), către care priveau cu nepăsare străjerii de pe platforme, rezemaţi în suliţi (apărători ai Sucevei)"

Mihail Sadoveanu "Viaţa lui Ştefan cel Mare"

Despre drapelul domnesc «Steagul cel Mare» al lui Ștefan al III-lea cel Mare se ştie din documentul «Omagium Palatini Moldauiae», în care se vorbeşte despre jurămîntul domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare, dat în faţa regelui polonez, în anul 1485. Documentul este scris în limba latină și în traducere fragmentul cu mențiunea despre steag sună astfel: „O pînză mare de culoare roșie, pe care este reprezentată cu auriu, frumos, stema Țării Moldovei» (... Banderium quoque magnum sericeum coloris rubri, in quo arma Terrae Moldauiae pulcre auro depicta erant...) (Cl. Isopescu în „Diplomatarium Italicum", I, 1925, p. 423-426, nr. XXXVIII; „Arhiva istorică a României", I, 2, p. 23-26., Victor Eskenasy "Omagiul lui Stefan cel Mare de la Colomeea (1485), note pe marginea unui ceremonial medieval").

Cred că pentru toți e evidentă importanța pentru Moldova a lui Ștefan cel Mare (1457-1504) și a simbolurilor perioadei sale. Epoca acestui suveran personifică lupta poporului moldovenesc pentru independența și măreția Statului Moldovenesc. Ștefan al III-lea, cel mai important reprezentant al Muşatinilor, nepotul lui Alexandru cel Bun, fiul lui Bogdan, a fost caracterizat de contemporanii săi ca un strateg militar iscusit și priceput.

El a apărat Moldova în mai mult de 46 de bătălii, lăsîndu-le urmaşilor o țară suverană. Anume în această perioadă și sub acest steag roșu cu capul de bour au fost obținute cele mai importante victorii, care au proslăvit Moldova în întreaga lume creștină.

În ciuda numărului mare de războaie, care se desfășurau, în principal, pe teritoriul Moldovei, datorită domniei înţelepte a lui Ștefan cel Mare, țara a cunoscut o perioadă de prosperitate economică. În afară de calitățile remarcabile de comandant, diplomat, domnitor, Ștefan s-a manifestat în calitate de ctitor al bisericii și culturii, dintre toţi domnitorii din Moldova el a fost întemeietorul celui mai mare număr de biserici și mănăstiri.

Anume din acest motiv steagul lui Ștefan al III-lea cel Mare îi unește pe toți acei care nu sînt indiferenți față de soarta Patriei noastre comune - Moldova.

Cuvinte cheie:

drapel , Stefan cel Mare

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1840
Populația:
1509 locuitori

Viişoara este un sat şi comună din raionul Glodeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Viişoara și Moara Domnească. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Glodeni și la 179 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1509 oameni. Satul Viișoara a fost menționat documentar în anul 1840.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.