27 martie 2018, 16:00 Rubrica vizitatorilor-autori 16713

Act fals și ignorant

Trecînd peste toate greutăţile, astăzi, societatea vede şi simte clar distanţa tot mai mare şi diferenţa tot mai acută între ceea ce proclama, ce-și dorea şi ce cerea societatea moldovenească şi realitatea actuală ruşinoasă, numită sistem politic moldovenesc.

În anul 1989 însă cetăţenii Moldovei, inspiraţi de lozinca „Moldoveni, Uniţi-vă!", cereau pentru Limba moldovenească – statutul de limbă de stat!". Acest impuls a constituit unicul moment din noua istorie, cînd majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor moldoveni, inclusiv intelectualitatea literară şi ştiinţifică, reprezentanţii tuturor profesiilor intelectuale: profesori, ingineri, agronomi, medici, economiști etc., cuprinşi de o aspiraţie unică, un gînd unic şi o credinţă unică, au cerut ca limbii moldoveneşti să-i fie acordat statutul de limbă de stat, care să devină păstrătoare adevărată a demnităţii naţionale moldoveneşti. Despre aceasta ne vorbeşte Rezoluţia, întocmită după sute şi mii de adunări, mitinguri, publicaţii în zilele senine ale verii anului 1989, toate acestea constituind subiecte pentru televiziune şi cinema. Mesajul Adunării Populare Republicane din 27.08.1989, este, de asemenea, publicat în „Literatura şi Arta", sînt înregistrate în jur de 250.000 scrisori cu sute de semnături cu cerinţe insistente: „Limbii moldoveneşti – statut de limbă de stat". Doritorii pot lua cunoştinţă de proiectele de legi publicate cu privire la Limba Moldovenească ale Uniunii Scriitorilor, Institutului de Limbă şi Literatură a Academiei de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti, astfel prin decizia Adunării Generale a Academicienilor şi membrilor corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe s-a luat decizia: „Limbii moldovenești i se atribuie statutul de limbă de stat". Luînd în consideraţie poziţia consolidată şi aspiraţia întregii societăţi, Consiliul Suprem al RSS Moldoveneşti, la 31.08.1989, a introdus modificări în Legea de bază (Constituţia), completînd-o cu articolul 701: "Limba moldovenească constituie limba de stat a RSS Moldoveneşti".

Ca, deja, în a doua jumătate a anului 1991, după destrămarea URSS şi interdicţia Partidului Comunist, adepţii Frontului Popular (FPM), format la comanda răufăcătorilor bucureşteni aflaţi în Moldova, au acaparat toate structurile de stat ale RSS Moldoveneşti. Fără a deţine majoritatea în Sovietul Suprem „frontiştii" au reuşit să-l plaseze în fruntea Guvernului (cu ajutorul lui Al. Moşanu) pe liderul său M. Druc, au numit oamenii săi în organele Armatei, Miliţiei, Procuraturii, la Curtea Supremă de Justiție şi chiar în organele Securităţii de Stat. Într-o astfel de situaţie, ei au început (conform instrucţiunilor bucureştene) să aducă temeiurile etno-istorice, principiile statalităţii moldoveneşti la pretenţiile teritoriale româneşti (ficţiuni), ceea ce este expus detaliat de N. Iorga, B. Hașdeu, N. Stoicescu, I. Fereneț, Geza-Kuun, Al. Philipdi, L. Baia, V. Spinei. Anterior susținînd că românii sînt valaho-cumani, iar ei sînt romali. Şi pentru a ascunde provenienţa lor, după expulzarea voievodului legitim Al. Ioan Cuza, numai în anul 1866 s-au proclamat - români.

Ca să vă fie clară posibilitatea dorită spre romanizarea dacilor predunăreni și formarea așa-ziselor limbi romanice, comparați ocuparea romană timp de numai 165 ani (106-271) pe o suprafață de numai 14% din întregul teritoriu al Daciei, cu datele ocupației tuturor popoarelor subjugate de Imperiul Roman și numai atunci o să vă fie clară această tendință a poporului valah, spre așa-zisa romanizare, care nu a existat în tot Imperiul. La ei a existat, numai pentru a ascunde adevărata lor provenință - cumano-romali, care au invadat teritoriul dacilor încă în anul 1055 e.n., cînd au și învățat limba latină a localnicilor. Priviți și analizați faptele, aduse prin rațiunea gîndirii, care confirmă calea descrisă, cum că ocupația a avut loc, în: Malta – 814 ani, Sardinia – 704 ani, Sicilia – 703 ani, Spania – 673 ani, Macedonia – 624 ani, Grecia – 622 ani, Africa – 622 ani, Asia – 605 ani, Galia – 596 ani, Siria – 539 ani, Palestina – 539 ani, Britania – 528 ani, Germania – 528 ani, Iliria - 525 ani, Egipt – 506 ani. Dacă așa au stat lucrurile, cu sute de ani de ocupație a popoarelor descrise și în întregul Imperiu Roman nu a existat romanizarea, chiar și pe Peninsula Italică, de altfel, la ei n-ar exista sute și sute de dialecte latine, formate prin limba latină, adusă de latinii veniți aici din nordul Munților Carpați, cu mii de ani înainte de a fi Romulus o realitate istorică pe acest ținut.

Acestea toate sînt confirmate de Magda Stan și Cristian Vornicul în lucrarea "Antichitate și istoria lumii" din Enciclopedia Niculescu, București, 2007, la pagina 157. De aceeași părere e și N. Săvescu, expunînd-o în cartea sa "Noi nu suntem urmașii Romei, unde scrie: "Latinii au invadat Peninsula Italică încă în anii 3000 în e.n., de la care au și luat naștere toate limbile neolatine, ce contravine magiei "lingvofariseilor" istoricilor bucureșteni, deoarece se știe exact științific, că limbile popoarelor se nasc de la graiuri, și nu de la nume ca Romulus. Chiar, la Patria acestui imperial nume, secole și milenii la rînd, compatrioții lui, fiind conștienți, în acest aspect, și-au numit națiunea și limba ei - italiană, nicidecum - romană, cu atît mai mult - română. Această chestiune găsește lămurire în legea lui Mihai Viteazu, din anul 1593, unde găsim afirmația: "Fiecare țăran pe a cui moșie se va afla în ziua publicării acestei legi, să rămînă veșnic-rumân, adică șerb". La ce, președintele Academiei Române – Mihail Kogălniceanu, la ședința solemnă (1891) de 25 ani a acestei instituții, afirmă: «Numele glorios al romanilor ajunse în Valahia a se face sinonim de "rumân", ce și înseamnă șerb și nu român, deoarece există numai și numai limbi neolatine!". Faptele descrise ne permit să ne mîndrim, că sîntem moldoveni și că avem rădăcini milenare în tot cuprinsul Țării Moldova, ce are în geneza sa un singur nucleu cu euro-atlanții, pe care l-au și inventat în nordul Munților Carpați, de la care a și luat naștere limba moldovenească și acelea neolatine.

Adevărurile istoriei descrise sînt confirmate de participanții expediției speciale a atlantologilor, arheologilor și a șapte sute cincizeci de autori lingviști și istorici internaționali și locali, care în baza datelor acumulate au ajuns și ei să fie în unison cu elementele analizei și deducerile expuse în materialele descrise, unde se afirmă că limba moldovenească cu nucleul ei latin, a fost și a rămas în istorie și în clasificația limbilor ca limbă de sine stătătoare a moldovenilor. Pe cînd la agenții români, ce acţionau în republică în civil, astfel precum Marcel Dinu, care deja a ocupat un post înalt în cadrul Ministerului Afacerilor Interne al republicii, au fost invitaţi şi alţi consultanţi pentru a dicta ignoranţilor locali acte oficiale în interesele României, astfel precum este „Declaraţia de Independenţă".

La 27.09.1991 la Chişinău a fost convocată „Marea Adunare Naţională", unde conform poveştilor lor s-au adunat circa 600.000 reprezentanţi ai cărui popor nu este indicat. Noi am calculat cîţi oameni pot încăpea pe 1m2. Dacă e să credem acestor poveşti, atunci în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dacă luăm în consideraţie chiar şi Parcul Catedralei şi perimetrul Bibliotecii „V. Alecsandri" (N. Krupskaia) pot încăpea doar 30.000 persoane, nicidecum altfel. Cu toate acestea istoricul A. Moraru scrie „Poporul s-a adunat pentru a protesta împotriva puciştilor moscoviţi", mai mult nimic. În timp ce piaţa certa „puciştii moscoviţi", în Parlament omul de afaceri în civil scria în grabă deja textul „epocal". Sub acţiunea acestui spion din Bucureşti A. Moraru a început să inventeze un alt text: „Parlamentul Republicii Moldova în baza Hotărîrii? Marii Adunări Naţionale, prin numărul absolut de voturi (cine a numărat), a adoptat (nu aceea pentru ce s-a votat – împotriva puciştilor moscoviţi) Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova de URSS". Cu alte cuvinte, în baza urletelor şi strigătelor străzii, a mulţimii adunate din inițiativa FPM, Parlamentul a adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, pe cînd mulţimea vota împotriva puciştilor moscoviţi.

Un alt istoric de aceeași „rasă" - N. Enciu, repetă ficțiunile lui A. Moraru şi mai adaugă de la sine: la 27.08.1991 din iniţiativa FPM a fost convocată Marea Adunare Naţională, la care au participat mai bine de 600.000? de reprezentanţi... ai cui? și au solicitat ca cei de la Parlament să desfășoare o votare nominală a „Declaraţiei de Independenţă" şi să aprobe imnul „Deşteaptă-te române"? Pe de o parte, N. Enciu nu a observat ce a văzut A. Moraru: Cum "Marea Adunare Naţională s-a exprimat împotriva puciştilor moscoviţi", concretizînd că adunarea s-a pronunţat şi "a cerut de la Parlament votarea nominală a Declaraţiei", pe care nimeni din cele 600.000 persoane fantastice nici nu au văzut-o, nici nu au auzit-o. Pînă în prezent nu este cunoscut faptul cine din cei 600.000 inimaginabili s-a ridicat la tribuna din piață şi a propus „votarea nominală"- a, nu se ştie cine? Pînă la moment, reieşind din materialele publicate, nu este cunoscut faptul cîţi deputaţi s-au aflat în sală la 27.08.1991, nu se știe ce Comisie şi cine raporta de la tribuna Parlamentului concluzia generalizată. Istoricul I. Ţurcanu, agent conex între Al. Moşanu şi P. Lucinschi, membru al Prezidiului, a caracterizat clar şi obiectiv textul scris de mînă străină, unde textul prezentat a fost nu Declaraţia de Independenţă, dar Declaraţia de Unire cu România. Jenaţi de faptul constatării de către I. Ţurcanu a Declaraţiei de Unire cu România, Al. Moşanu, V. Maticiuc (Matei) şi V. Nedelciuc (şefii tranzacţiei) au introdus careva modificări neesenţiale în document („Timpul" - 29.07.2001, „Adevărul" – 23.08.1993). Astfel, constatarea lui I. Ţurcanu cum că „nu este o declaraţie de independenţă, ci o declaraţie de unire cu România", pînă în prezent nu a fost combătută. Şefii tranzacţiei politice Al. Moşanu, V. Maticiuc (Matei) şi V. Nedelciuc le-au prezentat deschis deputaţilor Declaraţia de Unire cu România şi ei au votat-o sub denumirea de „Declaraţie de Independenţă".

Este ridicol, după ce clădirea Parlamentului a fost jefuită barbar, iar arhiva lui arsă de legionari, Al. Moşanu a clarificat că pentru Declaraţia de Unire cu România sub formă de Declaraţie de Independenţă au votat 278 din cei prezenţi. Probabil, după 7.04.2009 vor apărea încă multe alte „descoperiri" uimitoare. Este evident, că această mistificare şi trădare va rămîne pentru secole o pată de ruşine neştearsă, textul publicat (al Declaraţiei de Unire, dar nu a Declaraţiei de Independenţă, scris de spionul român) al Declaraţiei, impuse de către trădători: Al. Moşanu, V. Maticiuc (Matei) şi V. Nedelciuc a fost votat necugetat şi iresponsabil faţă de poporul moldovenesc şi de demnitatea țării, faţă de întreaga lume. În Declaraţia ciudată de Independenţă aceşti mistificatori declară, că la crearea ei a fost luat în considerare, în primul rînd, „trecutul de secole al poporului nostru şi statalitatea lui continuă". În primul rînd, textul nu concretizează despre ce popor este vorba. În text se aminteşte despre un oarecare „popor misterios al nostru". Anonim. Dacă se are în vedere poporul de care aparţine autorul textului – român, atunci este clar ce a avut în vedere. Dacă în text, întîmplător, se are în vedere poporul moldovenesc, ne-ar fi plăcut faptul ca într-un sfîrșit (valahii, aşa-numiţii români) să înceapă să înțeleagă că rădăcinile noastre ce vin de la dacii liberi, își au începutul de la euro-atlanți, care şi sînt confraţii lor care s-au salvat de Potopul Mondial în partea de Nord a Carpaţilor, pe atunci insulele Carpatine. Iar valahii, prin strămoşii săi cumanii (romalii), sînt un popor venetic (1055) pe teritoriul dacilor din partea de Nord a Indiei şi Persiei, iar pe teritoriul dacilor au învăţat limba latină. Peste 70 de ani (1125) ei au fost prigoniţi către Dunăre, unde regele lor Basar-Borz a şi format Împărăţia sa cu numele de Cumania, fapt confirmat de Ermitaj şi Enciclopedia Engleză. După moartea acestuia (1180), fiul lui Seneslav, în cinstea mamei sale Valaha a numit Împărăţia succesorală Valaho-Cumană. Valahilor, aşa-zişilor români, nu le face cinste să inducă în eroare întreaga lume, că se trag din centrul Romei, deoarece ţările lumii cunosc că au existat popoare a căror strămoşi, fiind ocupați, au făcut parte milenii la rînd din componenţa Imperiului Roman şi pînă în prezent nimeni dintre aceștia nu se numesc romani.

Apropo, Dio Casius, Fransua Jose Sulzer, Robert Roesler, N. Iorga Jerome Carcopino, C. Daicoviciu, V. Simionescu, N. Savescu, V. Spinei indică în scrierile sale, că romanii au ocupat doar 14% din teritoriul dacilor şi acel teritoriu era situat în zona meridională a Carpaţilor. Astfel, nu vă face cinste vouă, valahilor, așa-zișilor români, să induceți și lumea civilizată în eroare. Citiţi cartea editată în anii 1999 și 2002 la Bucureşti de N. Savescu „Noi nu sîntem urmaşii Romei". Oare mai e nevoie de careva dovezi, sînt destule în prezentul (sus-menţionatul) text.

În al doilea rînd, considerăm nepotrivit de a striga în piaţă despre „statalitatea continuă a moldovenilor". Din păcate, statalitatea poporului moldovenesc de cîteva ori, precum şi în Polonia, Slovenia, Finlanda etc. a fost întreruptă, ceea ce nu a împiedicat aceste popoare să se lupte pentru renașterea şi restaurarea statalității lor. Dacă despre aceasta nu a ştiut autorul textului, atunci istoricul, Al. Moşanu sau măcar legislatorii acestor grupări ar putea înţelege că nu le face cinste să denatureze faptele istorice. Aceşti mistificatori ai istoriei consideră actele dezmembrării din anul 1775 şi 1812 – acte ce contravin dreptului istoric şi naţional şi statutului istoric, al statului moldovenesc". Actele politico-juridice de o astfel de însemnătate nu admit termeni şi sintagme neadecvate de tipul „dreptul istoric şi naţional", deoarece, pînă în prezent, nimeni nu a putut explica care sînt limitele „dreptului istoric şi naţional". Politologul român Valentin Stan se exprimă mai clar: "Niciodată nu vom şti unde vom ajunge, referindu-ne la istorie". Cu toate acestea argumente istorice, pot fi aduse din toate părţile. Dacă într-un moment anumit „dreptul istoric şi naţional" va avea putere juridică, așa-zisa Românie, ar trebui să se retragă din Dobrogea şi Trasilvania. Iar Republica Moldova cu uşurinţă va reveni la locul său istoric cu dreptul de a forma un stat întreg unitar de la Carpaţi pînă la Nistru, astfel cum a fost el în decurs de 629 de ani (1230-1859), pentru că o altă soluție, pur și simplu, nu există! Actele de o astfel de importanţă cer ca argumentele să fie complete şi exacte, fapt, care pe parcursul întregului text a fost ilustrat cu acte de nivel internaţional, însă ele au fost selectate în conformitate cu interesele acestor autori străini (români), de aceea Al. Moșanu şi adepţii săi ascund intenţionat realitatea istorică, notează numai actele anilor 1775 şi 1812. Ei se prefac a nu cunoaşte „actul de dezmembrare a Moldovei în anul 1484, cînd cumanii valahi (rădăcina genealogică), ostaşii turci şi tătari au acaparat pentru 323 de ani a treia parte din teritoriul moldovenesc; se prefac a nu cunoaşte faptul, că anume valaho-cumanii, unindu-se cu turcii, au și fost primii, care au «amputat» Moldova. Ei trec cu vederea acaparările teritoriale din anii 1538 şi 1715, cînd zonele Tighinei şi ale Hotinului au fost transformate în raiale (dispunînd ei înșiși de proprietăți). Susţinătorii Declaraţiei, chipurile, de Independenţă, unde este menţionată continuitatea de secole a unui oarecare popor, declară, prin prisma lor, că nu știu de actul de trădare din ianuarie 1918, cînd România a atacat aliata sa Rusia, ocupînd teritoriul dintre Nistru şi Prut, strangulînd Republica Democratică Moldovenească și limba ei moldovenească care a fost promulgată, în anul 1290 la Prima Conferinţă Lingvistică Internaţională de la Florenţa (V. Spinei, Moldova în secolele XI-XIV) şi în Constituţia RDM. Toate aceste acaparări şi atacuri violente şi sîngeroase s-au aflat necontenit într-o contradicție profundă cu dreptul juridic şi naţional, dar şi cu statutul juridic al Statului Moldovenesc. Numai necesitatea de a tăinui descendenţa cumană a valaho-românilor, întrucît acest lucru le este cunoscut și acelora de pe cealaltă parte a Prutului, unde stau la pămînt și alţi moldoveni, care de asemenea îşi ţin minte propria istorie, dar în caz de unire a lor, marea lor dorinţă, a cumano-valahilor-români, va eșua brusc şi pentru totdeauna.

Agentul străin în civil, inclusiv şi autorul Declaraţiei de Unire cu România şi adepţii lui, urmăreau atent cele relatate şi din acest motiv i-au ademenit pe Al. Moşanu, V. Maticiuc (Matei) şi V. Nedelciuc...etc., cărora le-au și sugerat că „Parlamentele diferitor ţări consideră Acordul germano-sovietic din 23.08.1939 nevalabil de la bun început. Aceștia știind realitatea, aflîndu-se într-o coaliţie cu Hitler nu l-au mai întrebat de nevalabilitatea lui, numai pentru că se cerea și Hotărîrea Congresului de la Paris (1919) al statelor europene, la care a participat însuşi preşedintele Americii W. Wilson, care a declarat fără plebiscit ilegală ocuparea aşa-zisei Basarabii (el cunoştea cartea lui D. Cantemir „Descrierea Moldovei"), ceea ce se și confirma la 28.10.1920 prin aceeaşi Conferinţă de la Paris, pentru care fapt, în anul 1940 a şi fost înaintată nota de protest a României de a elibera teritoriul dintre Prut şi Nistru - ocupat forţat în anul 1918, în baza căreia a fost întocmit Acordul germano-sovietic din anul 1939. În acest caz cererea lor de a lichida Acordul este nepotrivită. Spionii menţionaţi, în civil, știind de incompetenţa ignoranţilor moldoveni, politicienilor bilingvi ai Moldovei, precum Al. Moşanu, V. Maticiuc (Matei) şi V. Nedelciuc şi alții, le-au sugerat ideea despre Acordul germano-sovietic din 23.08.1939, confuzi, asurziţi de mulţimea zgomotoasă, imaginîndu-şi aceasta, le-au prezentat deputaţilor „Declaraţia de lichidare a statului moldovenesc", întrucît în baza acestui acord el a fost format nelegitim şi deputaţii, dublu, în anul 1991 şi 2009, au mai votat această prostie, de nu s-ar fi găsit şi patrioţi cu cunoștințe istorice și rațiuni deștepte a demnității naționale moldovenești. De altfel, „lichidarea Acordului germano-sovietic din 23.08.1939, inclusiv şi aşa-numitul Pact Ribbentrop-Molotov, de la începutul consecinţelor politico-juridice, ar fi însemnat transformarea Republicii Moldova în Provincie română". Anume la această dată de 23.08.1939 Republica Democratică Moldovenească (încă la 28.03.1918 şi-a publicat Constituţia în calitate de stat suveran) s-a aflat sub ocupaţia României deja sub denumirea de „provincia româneacsă Basarabia" şi nu Moldova, întrucît există numai Moldova „de Sus, de Jos și Bugeacul", ,,după cum afirmă și D. Cantemir în cartea sa și nu altfel. RSSA Moldovenească nu a intrat în componenţa Moldovei. Lichidarea consecinţelor politico-juridice (a Contractului germano-sovietic şi a Procesului verbal anexat la cel descris), se are în vedere reîntoarcerea la situaţia din 23.08.1939, dar aceasta înseamnă lichidarea republicii Democratice Moldoveneşti şi, respectiv, a Statului Moldovenesc. Astfel, autorul şi propagandiştii Declaraţiei de Independenţă (agenţi ai României: Al. Moşanu, V. Maticiuc (Matei) şi V. Nedelciuc şi alţii) neagă caracterul legitim al RSS Moldoveneşti, respectiv şi a Republicii Moldova, inclusiv şi al limbii moldoveneşti, iar Declaraţia de Independenţă se înlocuieşte automat cu Declaraţia de Unire. Iar deputaţii noştri cu încrederea poporului în anul 1991 şi o parte în anul 2009 au înghiţit orbeşte şi această tendință mistificatoare, majoritatea din ei din necunoaşterea istoriei, iar alţii de la naştere avînd predestinația de a trăda.

Puţini sînt acei care cunosc că Declaraţia de Independenţă a fost elaborată de trimisul român Aurel Preda din Ministerul Afacerilor Extrene de la Bucureşti, la rugămintea lui Mircea Snegur. V. Nedelciuc a plecat personal la Bucureşti şi l-a invitat să viziteze, urgent, Chişinăul, unde a şi redactat „Declaraţia de Independenţă", din 27.08.1991. Dacă l-au invitat, agentul Aurel Preda le-a şi eliberat conţinutul sub acoperirea de independenţă, „Declaraţia de Unire cu România".

Despre ce legitimitate a aşa-numitei independenţe poate fi vorba, dacă inspiratorii ei şi deputaţii au încălcat grosolan legea de bază (Constituţia) Republicii Moldova din 31.08.1989, încercînd să inducă în eroare nu numai cetăţenii republicii, dar şi Parlamentele altor ţări.

Cu această acoperire acești mistificatori străini îşi închipuie că tendinţa cetăţenilor Republicii Moldova spre libertate, independenţă şi unitate naţională poate fi exprimată în legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova de proclamare a limbii române - limbă de stat, greșesc amarnic. Așa-zișilor, domni trădători și mistificatori ai istoriei moldovenești, nu există astfel de tendințe, de legi şi hotărîri!

Parlamentul Republicii Moldova nu a adoptat niciodată legi şi hotărîri de proclamare a unei limbi ce nu există (Eliade Rădulescu în anul 1828 a scris gramatica, aşa-numitei limbi valahe). S-a explicat de nenumărate ori că strămoşii lor cumanii (romalii), sosiţi în anul 1055 au fost nevoiţi să înveţe limba latină a dacilor, de la care a şi provenit limba moldovenească, confirmată la I Conferinţa Lingvistică Internaţională, din anul 1290 de la Florenţa, V. Spinei „Moldova în secolele XI-XIV". Adică limba valahă acaparată este limba altei ţări, care este limba oficială a Statului Moldovenesc, constituit în anul 1230, cînd Statul Valah încă nu exista (1330). Din această cauză şi din multe altele Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27.08.1991 este neştiinţifică, tendenţioasă, ignorantă, ilegală, precum şi orice alt act care contravine Constituţiei şi legislaţiei în vigoare a Statului Moldovenesc.

La 28.08.2009 ziarul român „Gardianul" a publicat un articol al omului de cultură Viorel Patrichi. În baza acestui articol, cel puţin Mircea Snegur, Al. Moşanu, V. Maticiuc (Matei) şi V. Nedelciuc, An. Plugaru şi alţii, pot fi acuzaţi de trădare de stat, de rînd cu cei care au depus jurămîntul de credinţă Statului Român.

Are dreptate Viorel Mihail: „Votăm pentru toate, fără alegere, chiar şi pentru «scuipatul» lui Ghimpu, Chirtoacă, Hadîrcă şi mulţi alţii la fel, pentru dubla cetăţenie, pentru vînzătorii propriei ţări, pentru acei ce ne înjosesc demnitatea, pentru acei ce ne pîngăresc casa comună. Timp de douăzeci și cinci de ani nicidecum nu sîntem în stare şi nici nu vrem să distingem pe cel limbut de concetățeanul rațional și patriot al Țării Moldovei.

Suportîndu-le pe toate, moldovenii cu mîndrie mare poartă și azi cu glorie pe frunte coroana Moldovei lor, amintindu-le la toți, că ea va sclipi necontenit pe acest mănos, faimos, sfînt și nemuritor pămînt, chiar cînd vrăjmașii ei ne răzlețesc prin diferite denumiri cu un singur scop păgîn ca să uităm de propriul nume, dar și graiul sfînt. Armonioasa noastră Moldovă iubită, ai și tu dreptul cel mare să fii și tu fericită în întregime, unde coroana nemuririi tale singură pe frunte o așezi cu ce vom cînta cu toții pieirea veșnicei dureri, dacă vei ști unde să mergi. Iar dacă nu vei ști de unde în grădina ta floarea înflorește, degeaba soarta vei ruga să fie milostivă asupra ta. Deci, să mergi Măria ta, cu dibăcie, în toată vîltoarea ta, încît numele tău pe vecii pomenit să fie, cum cîndva era, demnitatea ta ca o coroană pe cap strălucea ancorată încă de Ștefan vodă a Moldovei noastre, care atît de mult a apărat-o de robie și trădare. Acest mănos și faimos pămînt, ce și azi în el cuprinde conținutul limbii tale moldovenești, unde tot cuvîntul ei e fagul dulce al limbii tale moldovenești, pe care Eminescu a cîntat-o toată viața lui, ca o sacră esență a Moldovei sale.

Așa sa fie pe vecie la toți moldovenii mei și punctum!!!

De aceea, amuțește, orbește, fii gata să întimpini orice suferință, dar mîna trădătoare nu ridica împotriva Moldovei tale, deoarece vei fi blestemat și în ramurile rădăcinilor tale, pe vecii așa să fie, din care, astfel de oameni să nu se mai nască iarăși ca să mai fie blestemul ei.

Deci e timpul, ca și Eminescu sa tragem și noi învățături, să nu aducem propriului nume, cîntat de graiul limbii moldovenești și de glasul voiniciei, cules din îngălbenitele foi cronicărești, la stare de ocară și să tăvălim pe ulițe cîntarea gloriei neamului nostru cel străbun, exprimat în doine și balade, desăvîrșite prin cîntata muzică latină în cultura vieții omenești, pe care în ceruri și ei vor s-o asculte, deoarece în această lume vastă mai dulce și duioasă, ca a noastră limbă moldovenească, pur și simplu nu-i!!!. De aceea nu poate fi, pe tot întinsul necuprins al lumii vaste, o limbă cu două nume, la drept vorbind nu întotdeauna, pot fi, două nume pentru o limbă ca a noastră cea străbună, împletită într-un cuvînt latin "Civitas Moldaciens" și ocrotită de veșnicul ei scut "Moldova", din vechime cunoscut, de unde și limba moldovenească a luat naștere, care pe vecii a stat să fie coroana demnității noastre, vorbirea căreia e sînul veșnic al Moldovei noastre, cu care crescuți noi toți am fost dintr-o bucată și sudați în șirul neamului euro-atlanto-dac, unde cu sfințenie mare numele ni l-am păstrat, în lupte cu vărsări de sînge mare și în muncă cu sudori amare.

Deci, politica liberală a cumano-valahilor, așa-zișilor români, este cauza tuturor nenorocirilor Moldovei noastre, deoarece ea este orientată, atît acolo, cît și aici spre patimile misterioase și distrugătoare ale tuturor moldovenilor țării noastre.

Necătînd la aceste toate, încă Eminescu spunea: "Spațiul spiritual în Moldova va fi moldovenesc, ori nu va fi deloc – la slăbiciunea demnității noastre naționale. Moldovenii mei, veșnic își vor vorbi și își vor numi graiul matern cel moldovenesc, chiar dacă vor fi rebotezați în tanzanieni. Vorbește cu moldovenii tăi numai moldovenește. Pe cînd, o oarecare altă orientare, dusă de la unitatea sa moldovenească, presupune o gogire permanentă a instabilității și a premiselor de conflict etnic-național cu urmări tragice și imprevizibile.

La acestea toate, este foarte prețios, dacă ai capacitatea să înțelegi prețul demnității naționale și vrei ca să fie ea stimată de fiecare neam al lumii vaste, atunci e necesar să păstrezi cinstea genitalității moldovenești, care a apărut în conștiința ta națională odată cu laptele mamei tale, fiind alături de ea și tatăl tău, care prin sîngele lui ai și tu același nume de familie și de neam moldovenesc, pentru a-l putea transmite și generațiilor următoare ale neamului tău. La ce, Mihai Eminescu, cu ardoare sufletească, afirma: «Eu, fiu al poporului meu moldovenesc, veșnic și necontenit am vorbit limba mea maternă moldovenească, deoarece e maternă a întregului meu popor moldovenesc, dăruită și mie de părinții mei, ce-s născuți ca și toată genitalitatea acestui neam - în "Civitas Moldaciens". (George Călinescu. v. I. "Opera, viața și activitatea lui M. Eminescu", București, 1935).

Autor: Tudor Semeniuc