28 septembrie 2017, 15:20 Rubrica vizitatorilor-autori 4904

Stefan Sadovnicov: Heraldica mea

1. Heraldica ca disciplină istorică specială în perioada puterii sovietice

Conform Decretului Comitetului Executiv Central și al Comisariatului Poporului din 10 noiembrie 1917 "Cu privire la distrugerea păturilor privilegiate ale societății și a rangurilor civile", semnat de V. Lenin și I. Sverdlov, precum și actele ulterioare, prin care erau scoși din circulație epoleții și ordinele, drapelul național, stema de stat, blazoanele nobilimii, orașelor, titlurile, odată cu celelalte instituții fiind desființat și Departamentul Heraldic al Senatului Guvernator. Bolșevicii, respingînd tot simbolismul Rusiei prerevoluționare erau preocupați totuși de însemnele și emblematica puterii lor și, odată ce au elaborat noi steme, au interzis concomitent studiul disciplinei istorice - heraldica. La 25 iulie 1939 drept urmare a noii reorganizări, Cabinetul disciplinelor istorice suplimentare s-a transformat în Cabinet de arhivă pe lîngă Arhivele Centrale de Stat din Leningrad. Cunoscutul heraldist V. Lucomschi, care a supraviețuit tuturor acestor reorganizări spunea că în acea zi, în URSS, a încetat să mai existe Centrul Heraldic Special. Materialele Cabinetul de Arhivă au fost transferate permanent diverselor muzee și instituții. Astfel, heraldica ca disciplină științifică s-a aflat mult timp într-o poziție semilegală. Și doar diligența cîtorva specialiști arhiviști și ai iubitorilor artei heraldice au salvat acest domeniu al științei și practicii de uitarea completă.

Toate acestea nu au putut să nu se răsfrîngă asupra dezvoltării heraldicii de stat, dar și asupra gîndirii heraldiste. Căci emblematica și heraldica au, de fapt, un limbaj special, iar dacă nu sînt învățați să folosească aceste limbaje speciale, oamenii pierd oportunitatea de a folosi patrimoniul cultural în cauză, manifestînd adesea analfabetism heraldic și emblematic. De aceea, rezultatul multor experimente de creativitate heraldică din epoca sovietică a fost unul trist.

2. Heraldica în emisiile de monede

Lucrînd în calitate de pictor-grafician, din anul 1982, în cadrul Departamentului de Etnografie al AȘM al RSSM, a trebuit să desenez un număr mare de monede moldovenești mici din argint, din Evul Mediu ,"groși", pentru o monografie științifică în domeniul numismaticii.

Iată atunci mi-am pus întrebarea, de unde a apărut această stemă cu capul de bour pe aversul monedei, iar pe revers – diverse steme dinastice ale domnitorului. Această întrebare i-am adresat-o minunatului om de știință, celebrului numismat A. Nudelman, căruia în viața de zi cu zi toți îî spuneau Gheorghi Alexandrovici. Și Dlui mi-a povestit că heraldica ca disciplină științifică nu există, în general, lipsind din programul universitar, că nimeni dintre oamenii de știință nu se ocupă de această disciplină, deoarece nu este acceptat să fie studiate simbolurile străvechi ale locurilor, orașelor și chiar mai mult heraldica fostelor principate și state, care au intrat în componența Imperiului Țarist, iar ulterior în componența URSS.

Desigur, numismatul, care numai parțial a contactat cu știința heraldicii, nu a putut să-mi răspundă la întrebarea deloc simplă, iar eu am fost "trimis" de către el la Biblioteca Academică, însă înainte el mi-a dat o carte poștală, pe care a ortografiat cu scrisul său original, caligrafic, cu înclinare spre stînga, trei nume ale unor oameni de știință și denumirile operelor lor.

Cufundîndu-mă în lectura cărților acestor trei autori, desigur, nu am găsit nimic despre originea stemei Moldovei. Era menționată doar în treacăt descrierea acesteia. În schimb, au existat numeroase referiri la alți autori, istorici care s-au ocupat de medievistica arealului Balcano-Carpatic. La următoarea noastră întîlnire, Nudelman m-a întrebat cum merge lectura literaturii istorice și mi-a relatat o povestire instructivă, precum că în anii '70 a fost întreprinsă o încercare de a studia geneza stemei Principatului Moldovei, de către binecunoscutul istoric-medievist L. Polevoi, dar mai tîrziu el a încetat să lucreze asupra acestei lucrări, spunînd că totul a fost demult studiat și scris de cercetătorii români și ruși, la sfîrșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. Gheorghi Alexandrovici mi-a recomandat să continui să citesc literatură istorică, dar totodată, luîndu-mă în rîs, mă încuraja să nu abandonez această temă, spunîndu-mi că Dumnezeu știe, pînă la ce concluzii pot eu ajunge citind.

Am citit toate articolele și monografiile lui L. Polevoi, dar am realizat că autorul, după ce a publicat studiile științifico-istorice referitor la trecutul arheologic al Moldovei și României: epigrafie, toponimie, antroponimie și numismatică, s-a axat pe studierea etnogenezei grupurilor etnice romane, dar așa și nu a scris nimic referitor la heraldica Principatului Moldovei.

Lectura mă fascina și eu deprindeam știința heraldicii.

Heraldica - informații succinte

Heraldica este unul dintre genurile de artă plastică care a apărut în secolul al XII-lea, după Prima Cruciadă, din necesitatea de a marca pentru distingere cu culori vii, înainte de luptă, soldații proprii, îmbrăcați în armuri și cu căști de cavaleri, cu o deschizătură îngustă pentru ochi, astfel încît cavalerul în luptă avea vizibilitatea minimă. Dorința de a fi recunoscut pe cîmpul de luptă a dus la apariția tradiției de a-și incrusta scuturile cu diverse figuri, care s-au transformat în curînd în însemne de recunoaștere și au început să fie asociate cu personalități concrete. Din acest motiv, simbolurile heraldice timpurii erau extrem de simple și ușor de citit, fără să conțină desene complexe și inscripții. Ulterior, acest simbolism a început să devină mai complicat, a apărut grafica scuturilor, a armelor, acestea fiind completate cu animale de pradă, himere, păsări și flori. O influență enormă asupra răspîndirii heraldicii a avut-o practica desfășurării turneelor cavalerești, care au stat la baza heraldicii, în rîndul aristocraților pînă în secolul al XVI-lea. Cu timpul, au fost elaborate regulile de alcătuire și descriere a stemelor. Aceste reguli aveau propriile particularități în fiecare țară, dar erau, în principiu, comune pentru toți, fiind respectate cu strictețe. Respectarea regulilor era reglementată de către heralzi.

Acest cuvînt provine de la cuvîntul german „herald", adică veteran, astfel erau numiți în Germania, în Evul Mediu, persoanele cunoscute pentru eroismul și curajul lor, care urmau să fie apoi reprezentanți de onoare, prezenți la festivități, turnee și bătălii; de competența lor erau responsabilitățile de a monitoriza respectarea obiceiurilor cavalerilor. De obicei, înainte de turneul în sine avea loc demonstrația îndelungată a stemelor și a accesoriilor blazoanelor. Anunțarea de către herald a cavalerului, care participa la turneu a dus la formarea unei limbi heraldice speciale, caracterizată prin formulări clare și lipsite de ambiguitate, căpătînd totodată și un anumit caracter poetic. Stemele participanților la turneu le erau demonstrate celor prezenți de către doi bărbați sau băieți îmbrăcați în costume de îngeri, monștri sau sălbatici. Din această practică, ulterior, a rezultat un element onorific al stemelor – un suport cu figurine de animale, alte figuri (non umane) care susțineau scutul din ambele flancuri.

Inițial, stemele erau însemne personale ale cavalerilor, participanți la cruciade, care apoi s-au transformat în blazoane moștenite, familiale. Ulterior acestea au devenit simboluri ale independenței (suveranității) teritoriilor, orașelor, statelor.

Drept bază a majorității armelor servesc scuturile. Acestea sînt de diferite forme. Scutul Triunghiular sau Scutul Antic; cel oval mai este numit italian; cel pătrat, ușor rotunjit în partea de jos - spaniol. Cel mai răspîndit a fost așa-zisul scut francez - quadrangular, ușor ascuțit în partea de jos. În sistemul de însemne a heraldicii erau folosite două metale: aurul și argintul (reprezentate respectiv în culorile galben și, respectiv, alb). În afară de galben și alb, cinci culori sînt folosite în heraldică, care erau numite tradițional, smalțuri: roșu, albastru, verde, purpuriu, negru. Culoarea avea o semnificație simbolică, existînd o mulțime de interpretări ale acestora. Cele mai frecvente le-a enumerat francezul heraldist al secolului al XVII-lea. P. Anselme: "Aurul semnifică virtuțile creștine: credința, dreptatea, mila și umilința și calitățile lumești: puterea, nobilitatea, permanența și, de asemenea, bogăția. Argintul simbolizează puritatea, speranța, adevărul și nevinovăția, iar din semnificațiile lumești: nobilitatea, sinceritatea, puritatea. Culoarea roșie simbolizează iubirea, vitejia, curajul, generozitatea; cea neagră: prudența, înțelepciunea și persistența în încercări; albastru: castitatea, onestitatea, loialitatea și impecabilitatea; cea verde - speranța, abundența, libertatea și bucuria. Culoarea purpurie semnifică pietatea, moderarea, generozitatea și supremația. Există și alte interpretări ale semnificațiilor: cîmpul roșu simbolizînd sîngele vărsat în numele bisericii sau suveranului, cîmpul albastru semnifică cerul, cel verde - iarba luncii, cel negru - întunericul, tristețea. Pe scuturile stemelor, putem vedea cele mai variate imagini. În afară de figurile heraldice (diferite divizări ale scutului, cruci), sînt folosite și cele neheraldice (oameni, animale, păsări, pești), simbolizînd anumite virtuți ale cavalerilor. Cel mai misterios grup pentru oamenii moderni îl constituie figurile legendare sau fantastice (centaurul, sirena, unicornul și altele de acest fel). Figurile suplimentare ale stemei sînt: casca, elementele de decor ale stemei, coroana, elementul de decor al căștii, suportul cu figurine de animale, alte figuri (non umane) care susțineau scutul din ambele flancuri, panglica cu moto-ul, mantaua și baldachinul. Heraldistul secolului al XVII-lea Claude-François Menesteri în tratatul său "L 'art du blason" a comparat heraldica cu o enciclopedie. El a descoperit în ea o teologie specială, care explică simbolurile ei misterioase, filozofia ei, care examinează proprietățile stemelor ei, propria jurisprudență a acesteia, care definește drepturile de a folosi stema, apoi geometria care descrie figurile și dislocarea lor, istoria originilor și cauzelor lor și, în final, geografia, care indică țările de origine ale heraldicii și gramatica care explică limba specifică a acestora. Celebrul heraldist rus V. Lucomschi a adăugat la această listă "... și domeniul, aflat în strînsă legătură cu heraldica, pe cel al creativității libere - arta".

4. Heraldica cu emisiile de monede, pentru prima dată într-o Culegere academică

Adîncindu-mă în studiul literaturii științifice, consacrate istoriei Principatelor Țării Românești și Moldovei, a descrierilor stemelor lor de stat, studiind toate simbolurile lor heraldice concomitent cu cele ale statelor vecine și copiind desenele stemelor de pe monedele vechi moldovenești, mi-am schițat primul articol dedicat acestei teme către sfîrșitul anului 1986. Și totuși a fost foarte ciudat pentru mine că niciunul dintre oamenii de știință nu s-a ocupat de cercetarea unui subiect atît de interesant – heraldica, în general, iar cea de stat reprezentînd un obiect pentru studiu și mai rîvnit. Dar nu eram informat în totalitate. Odată Nudelman mi-a comunicat că odată cu restructurarea au început să apară primele lucrări în domeniul heraldicii. Unul dintre primii cercetători din URSS, în vremurile noi, ale restructurării, a fost N. Sobolev, care a studiat discipline istorice speciale: sfragistică, numismatică, genealogie, simbolistica veche și modernă a Rusiei și URSS. Lucrările Dnei Sobolev "Heraldica rusească urbană și regională din secolele XVIII-XIX", "Vechi steme ale orașelor rusești", publicate în anul 1985, au fost foarte informative și utile pentru mine, în ce privește conștientizarea domeniului. Nudelman, după ce a citit articolul meu și a aflat că există posibilitatea ca acesta să fie publicat în Culegerea academică, ca om experimentat în știință și extrem de precaut, a insistat, categoric, asupra schimbării denumirii acestuia. Cunoscînd atitudinea puterii sovietice față de istoria republicii, el mi-a interzis să folosesc termenul "geneză" în titlu, sugerîndu-mi un titlu foarte rațional: "Unele observații asupra imaginii stemei statului moldovenesc la sfîrșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XVI-lea".

În procesul de studiere a genezei stemei statale a Principatului Moldovei în baza numeroaselor emisii de monede, "groși", și a sigiliilor domnitorilor, începînd cu primele apariții ale semnelor heraldice ale familiei Mușat, am întreprins următorii pași concreți, studiind pentru prima dată:

1. Imaginea heraldică a bourului antic, simbolizînd puterea și independența noului Principat Moldovenesc, fiind cercetată în baza mai multor discipline științifice, inclusiv a atribuțiilor istorice factologice (monede, sigilii, steaguri), toată literatura științifică și de cercetare la istoria Moldovei și a Principatelor vecine, epigrafia, etnografia cîntecelor și ritualurilor vechi moldovenești, arta veche pe teritoriul Moldovei antice și a întregului areal Balcano-Carpatic, precum și numeroase înregistrări ale legendelor despre originea Moldovei, care au fost alcătuite mult mai tîrziu, sub conducerea prințesei Elena Voloșanca, la curtea țarului Ivan al III și care în prezent se păstrează în arhivele României, Poloniei, Rusiei și Germaniei.

2. A fost făcută tipologia imaginii antice a bourului pe stema națională a monedei moldovenești a tuturor domnitorilor care s-au perindat pe tron, din familia Mușatinilor, ceea ce a facilitat în continuare lucrul arheologilor în ce privește datarea monedelor moldovenești, găsite în timpul săpăturilor. De asemenea, a fost cercetat tipul fontului latin de pe legendele circulare ale monedei "groș".

3. A fost cercetată și dovedită proveniența primului maestru-heraldist al primelor emisiuni de monede și a primului sigiliu al lui Petru I Mușat. Astfel, au fost respinse nenumăratele ipoteze ale istoricilor României Regale și cele ale României moderne, ale istoricilor Rusiei țariste, ale istoricilor din RSSM și ale oamenilor de știință sovietici care erau preocupați de stabilirea genezei și de încercarea de a dovedi influența străină asupra originii monedei moldovenești ca atare. De remarcat că de această problemă la Academia de Științe a RSSM s-a ocupat cunoscutul istoric, doctorul în științe istorice L. Polevoi.

5. Heraldica în vremuri noi

Primul meu articol, care a trecut mult timp prin creuzetul de respingere a temei în sine, cu contribuția enormă al lui A. Nudelman, a fost totuși publicat, în anul 1989, în Culegerea științifică a Academiei de Științe a RSSM, la Editura "Știința", cu titlul: "Monumente ale artei antice pe teritoriul Moldovei".

Situația complicată cu publicarea articolului meu a fost însoțită de reticența organelor sovietice de conducere ale Academiei de Științe în a nu permite apariția unor astfel de cercetări. În Culegerea academică, în adnotările redactorului responsabil, despre articolul meu era scris foarte scurt și voalat: „Culegerea se încheie cu lucrarea lui S. Sadovnicov, în care sînt analizate elementele de ornare ale stemei medievale, evoluția lor vremelnică și ilustrarea acesteia pe monede".

Purtați de valul Frontului Popular, proaspăt format, de articolul meu au început să se intereseze oficialii Cabinetului primului președinte al Republicii Moldova. Vizitîndu-mă, ei au spus că au auzit despre marea mea lucrare științifică și mi-au cerut articolul pentru a lua cunoștință de cele publicate, promițînd să mă invite la lucrul în cadrul Comisiei heraldice create pentru elaborarea stemei de stat.

Și iată că în primăvara anului 1990, Sovietul Suprem al RSSM a anunțat Concursul pentru crearea unei noi steme de stat, în locul stemei RSSM. La 12 mai 1990 au fost numiți membrii juriului concursului, format din 13 deputați, printre care: Mircea Snegur, Ion Borșevici, Nicolai Dabija și alții.

Bineînțeles că deosebit de prudent trebuia abordată soluționarea problemelor heraldicii de stat, inclusiv a drapelului de stat și național, a stemelor, emblemelor, lucrul asupra cărora s-a desfășurat numai odată cu apariția interesului față de trecutul republicii și al poporului în anul 1989.

La concurs au fost prezentate circa 130 de lucrări, realizate de o sută de pictori. Fotografiile color ale celor mai bune șase lucrări, din nu știu ce motive anume, au fost duse la București, la Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie. Nu am fost invitat să particip la crearea stemei statului independent Moldova, din motive întemeiate. Și a devenit clar că alegerea stemei fără opinia și presiunea Bucureștiului nu va fi posibilă.

La București a fost finalizată versiunea stemei cu vulturul, propusă de către pictorul Gheorghe Vrabie, împreună cu vicepreședintele Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie, cercetătoarea româncă, expertă în arme antice, Maria Dogaru. Ea a devenit coautoarea stemei cu vulturul, a concepției generale și în problemele teoretice.

Iată cum a povestit într-un interviu însuși domnul Vrabie despre ideea introducerii stemei românești în cîmpul juridic al Moldovei: "În cadrul Departamentului cultură și ideologie al Comitetului Central, sub conducerea lui Evgheni Sobol, a fost organizată o conferință, la care au fost invitați 20 de oameni de știință și 7 pictori. Toți oamenii de știință au fost de părere că era necesară întoarcerea la stema de pe vremurile lui Ștefan cel Mare. În timpul discuției, domnul Lucinschi, care la acel moment era șeful Comitetului Central, a întrebat: "Dvs., Domnule Vrabie, de ce părere sînteți?". Eu am răspuns atunci: "Noi nu ne putem întoarce la perioada medievală, deoarece heraldica și știința au progresat în dezvoltarea lor, iar noi trebuie să ținem seama de schimbările care au avut loc. Noi sîntem obligați să începem cu perioada interbelică, cînd a existat o stemă a României Mari, unde pe scutul său era reprezentat vulturul auriu cu labele încrucișate, pe pieptul căruia se aflau embleme cu simbolurile provinciilor, inclusiv: Țara Românească - vulturul, Moldova - capul de bour și așa mai departe. Anume de aici trebuie să luăm două elemente - vulturul și capul de bour". Niciunul dintre oamenii de știință însă nu a susținut ideea mea ..."

Acum devine clar, de ce domnul Vrabie nu era susținut de niciun om de știință, pentru că domnul Vrabie și stăpînii lui din culise au încercat să înlocuiască rădăcinile poporului moldovenesc, care provin din marea istorie a moldovenilor, cu acele valahe, românești, care nu au nimic în comun cu poporul moldovean. Se știe că primele două runde ale concursului s-au încheiat fără nici un rezultat. Cîștigătoare a etapei a treia a devenit varianta cu stema medievală moldovenească, încadrată în ramuri de stejar, încoronată cu o coroană din spice, prezentată de un grup de pictori, sub conducerea lui Simion Odainic. În cadrul ședinței Parlamentului Moldovei, aflat sub controlul primului val de unioniști, stema lui Odainic a fost respinsă, undă verde primind, la aceeași ședință, stema respinsă de specialiști de trei ori, cea a lui G. Vrabie. Drept urmare, la ședința Parlamentului a fost decisă desfășurarea încă a unei runde de concurs, a patra, care a fost mai degrabă, o farsă, la care, după ce a fost aprobat tricolorul român în calitate de steag național, cîștigătorul primelor 3 runde, Simion Odainic a refuzat să participe. În ceea ce privește tricolorul românesc, puterea unionistă, care exista pe atunci a notificat fără echivoc pentru toți participanții la Concursul Heraldic că drapelul moldovenesc va fi anume tricolorul românesc, ca drapel al tuturor statelor române. Ca urmare, tricolorul românesc și stema cu vulturul valah au fost adoptate în cadrul ședinței printr-un vot simplu.