|
Dragostea nu este o glumă!
Vă mai amintiți cum cînta odată într-un cîntec mai puțin cunoscut interpretul notoriu Victor Țoi: "Dragostea nu este o glumă! Știi, eu nu glumesc ... "? Da, într-adevăr așa este, nu e deloc o glumă. Dacă ne oprim măcar pentru o clipă, lăsînd la o parte toate gîndurile și problemele importante, care ne frămîntă și cugetăm un pic, atunci putem ajunge la concluzii destul de interesante și palpitante, ca în cele din urmă să ne convingem că merită.
Înțelepții consideră că dragostea este leacul tuturor bolilor. Mințile luminate spuneau că viața fără iubire este imposibilă, ba chiar susțineau că acesta este începutul și sfîrșitul existenței noastre. Celebrul scriitor rus Lev Tolstoi a spus foarte bine că „dragostea este singurul lucru din lume care poate fi dăruit și pe care poți să-l păstrezi pentru tine". Poetul și dramaturgul englez, Robert Browning, sublinia că „dacă distrugi iubirea, atunci pămîntul nostru se va transforma, pur și simplu, într-un mormînt" și aici sîntem de acord cu el.
În același timp, iubirea este acel sentiment pe care nimeni așa și nu l-a putut explica pînă la capăt. Desigur fiecare persoană are propria definiție a dragostei, percepe în felul său acest sentiment al tainei universale ... Clasicul literaturii ruse Constantin Paustovski considera că putem nici să nu vorbim despre dragoste, pentru că noi nici pînă astăzi nu știm ce este aceasta. E posibil să fi avut dreptate, căci dragostea este ceea ce nu putem vedea, dar nici atinge, ci doar să o simțim undeva în interiorul nostru, să o trăiești cu bucurie sau dor, fericire sau durere, acțiune sau pasivitate ...
Oricum n-ar fi viața unei persoane, indiferent unde nu s-ar afla, oriunde n-ar merge, ea oricum e în stare să cunoască dragostea. Putem spune chiar mai simplu și mai categoric: omul e pur și simplu obligat să cunoască dragostea! Și nu neapărat acest sentiment apare pur și simplu în calea vieții sale: soția legală sau zîmbetul frumos al unei minunate necunoscute. Poate fi doar o mîna întinsă în momentul, cînd ai pierdut orișice speranță că poți schimba în bine viața ta! Dragostea se poate manifesta chiar și prin vîntul proaspăt și prin căldura blîndă a soarelui.
Dragostea nu poate fi cumpărată cu bani, ea nu poate fi obținută cu ajutorul mitei, ea nu se supune nedreptăților și înșelăciunilor, ea nu se vinde ...
"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul, dragostea nu va pieri niciodată".(I Corinteni 13: 4-8, Biblia).
"A fi iubit este mult mai important, decît să fii bogat, celebru, frumos și popular, căci a fi iubit înseamnă a fi fericit" (Claude Tillier).
Dragi compatrioți! Oferiți dragoste unii altora, prețuiți dragostea care trăiește în voi și nu vă descurajați niciodată!
***
Камень и розы
Мы встретились чисто случайно,
Наверное, так должно было быть,
Ты стояла и ждала свой поезд,
А я ждал пароход, чтоб уплыть.
Солнце светило мне в спину,
А птицы исполняли джаз,
Я поднял глаза и увидел тебя,
И понял, что не в последний раз.
Твои друзья только знали, что пили,
Они не ведали, кто такой Бог,
И если ты выгоняла их прочь из дома,
Они все равно обивали порог.
Я помню дни, когда было скучно,
И мы искали выход к воде.
Нам казалось, что мы не относимся
Никак к окружающей среде.
У тебя были светлые корни –
Твой отец был хранителем муз,
Один раз ты даже сказала:
«Папа купит Советский Союз!»
Когда войны ходили по миру,
И люди купались в крови,
Ты беспечно слушала лиру
И мечтала о волшебной любви.
А еще тогда в твоём доме
Вместо лампы горела луна,
Ты писала сама себе письма
И ответа с нетерпеньем ждала.
Это всё вспоминается часто,
Особенно, когда пьяна голова,
Ты, милая дама, однажды сказала:
«Не думай о завтра, живи во вчера».
Я старался вести речь без мата –
Слова мои стали просты.
Мне казалось, я делаю так, как хочу,
А выходило – как хотела ты.
Но дорога не всегда прямая –
Бывают ямы, бывают мосты.
Мы шли долго и вдруг увидали
Впереди два разных пути.
Ты прошептала: «Мой друг, до свидания»,
А я выдавил еле: «Пока»,
И лишь когда горизонт скрыл твои очертанья,
Я вдруг понял, как ты мне дорога.
С того дня прошло уж так много,
Что успел закончиться век.
Я бродил по старинным дорогам,
Потом вспомнил, что я – человек.
Ещё в детстве я читал в одной книге,
Что человек – это дом и семья,
И подумав серьезно об этом,
Я, конечно же, вспомнил тебя.
Я вернулся туда, где расстались
Наши руки, глаза и сердца.
Помнишь, небо сводило нас вместе,
А разлучила нас матерь-земля?
Стоя долго у этой развилки,
Я молился родным небесам,
Пока Бог в моём тающем сердце
Не промолвил: «Встречай Её сам».
Дрожь холодная впилась мне в спину,
Я был уверен, что сейчас упаду –
Путь, которым ушла ты когда-то,
Стал сверкать как лучи на снегу.
За секунду так сильно вспотев,
Я стал мокрым как Жак-Ив Кусто.
И сквозь прозрачную пыль в атмосфере
Я увидел твоё лицо.
Мы обнялись как облако с солнцем,
И пробили друг друга насквозь.
Я упал, превратившись в камень,
А ты стала букетом роз.
И с тех пор мы всё время вместе,
Ждём, когда настанет тот час,
Когда кто-то подойдет к нам близко
И с улыбкой посмотрит на нас.
Nicolai Mișcoi
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XVIII
- Populația:
- 1355 locuitori
Badicul Moldovenesc este un sat şi comună din raionul Cahul. Badicul Moldovenesc este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Cahul și la 152 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1355 de oameni. Satul Badicul Moldovenesc a fost întemeiat în secolul al XVIII-lea.
Comentarii
(0)