Foto: facebook.com

25 mai 2015, 15:58 Meşteşuguri populare 16826

Meșterul moldovean care realizează articole din piele și bijuterii steampunk (Foto)

Radu Butuc este un meșter autohton, a cărui creație atrage prin stilul său science fiction și designul tehnologic destul de specific. E vorba de produse de piele și articole executate în gen steampunk şi nu numai. Cu o mare varietate de lucrări, începând de la bijuterii și articole decorative și terminând cu huse, portmonee și genți de piele, operele meșterului au stârnit interesul publicului şi peste hotarele țării, unde Radu Butuc își realizează produsele cu ajutorul unui magazin online. Echipa MadeinMD s-a deplasat la atelierul lui Radu Butuc, unde a aflat mai multe detalii despre lucrările pe care le face și despre subcultura steampunk.

Eu încerc să nu-mi pun piedică propriilor călcâie şi nu mă limitez la ceva anumit.

În primul rând vedem în colecția ta o mare varietate de produse. Ea conține articole din sticlă, metal şi piele. Cum reușești să faci lucrări atât de variate?

Se spune că omul are doar acele limite pe care şi le impune singur. Ei bine, eu încerc să nu-mi pun piedică propriilor călcâie şi nu mă limitez la ceva anumit, mă fac să uit ce înseamnă „nu pot" ci dimpotrivă, caut modalităţi de a crea ceea ce-mi place şi-mi pare că va fi interesant nu numai pentru mine. Uneori nu sunt mulţumit de rezultat, sau realizez că nu am primit suficientă plăcere din procesul de creaţie, în aşa cazuri e posibil să renunţ la a mai lucra în acea direcţie. În general, mă apuc doar de ceea ce-mi este interesant, nu suport să fac ceea ce urăsc sau mă lasă indiferent. Poate acesta este cauza principală a varietăţii de tehnici pe care le posed.

De ce ai ales genul steampunk pentru produsele tale? E vorba de o preferința personală?

O, steampunk-ul este o dragoste veche, devenită eternă. Fiind inginer de formaţie, am avut mereu o pasiune aparte pentru mecanisme, începând cu bicicletele şi terminând cu avioanele cu reacţie. Tehnica apărută la începutul revoluţiei industriale farmecă prin simpleţe şi genialitate, chiar dacă nu este cea mai eficientă posibil. Roţile dinţate, niturile masive, lăsate la vedere, maşinile cu aburi, dirijabilurile – toate astea au fost primii paşi spre cucerirea planetei de către om şi au fost uitate pe nedrept. Este o parte din istorie şi ea trebuie ţinută minte. Iar în procesul de creaţie am înţeles că steampunk-ul mi se potriveşte foarte bine, pregătirea profesionistă îmi permite să mă descurc uşor în acest domeniu şi să creez ceva cu adevărat nou şi interesant.

Cum este privită și cunoscută subcultura steampunk în Republica Moldova? Sunt interesați tinerii din țară de lucrări de acest gen?

La moment steampunk-ul este deja destul de cunoscut în Moldova, inclusiv şi datorită nouă. A fost primit chiar de la început ca ceva original şi interesant, n-a fost nevoie să conving sau să demonstrez ceva nimănui. A fost ceva de genul – veni, vidi, vici. La patru ani de la crearea atelierului, lumea încă se mai interesează de steampunk, poate nu aşa intens ca înainte, totuşi de fiecare dată găsim persoane noi, interesate de produsele noastre, avem chiar şi adevăraţi fani, care se reîntorc de fiecare dată atunci când au nevoie de un cadou deosebit.

La moment steampunk-ul este deja destul de cunoscut în Moldova, inclusiv şi datorită nouă.

Unde poate lumea să facă cunoștință cu producția pe care o realizezi?

Produsele noastre se pot găsi uşor – pe facebook, pe adresa https://www.facebook.com/Steamlab, tot acolo ne pot scrie, în caz că sunt interesaţi de ceva anume. Am şi un magazin pe etsy.com, dar acolo sunt preţuri pentru cumpărătorii internaţionali, locuitorii Moldovei beneficiind de preţuri mult mai reduse. Dacă doriţi să vedeţi pe viu lucrările noastre, puteţi veni la atelier, care se află la stadionul Dinamo.

Reușești să vinzi lucrările tale și peste hotare? Cum ai reușit să promovezi și să faci cunoscută producția ta în afara țării?

Cum spuneam mai sus, am un mic magazin pe Etsy.com, care mă ajută să găsesc cumpărători în întreaga lume. Astfel, pot afirma cu mândrie că am clienţi în toate continentele, mai puţin Africa. Cei mai mulţi sunt totuşi din SUA, după ei urmând statele UE şi Canada. Principala metodă de promovare este banal de simplă – reţelele de socializare. Şi dacă pe facebook găsesc mai mulţi clienţi din Moldova, pe Instagram mă găsesc cei de peste hotarele ţării. Una din reţele care a început să aducă tot mai mult trafic este Pinterest.com, pe ultimul loc după eficienţă fiind Tumblr.com. Socializez, îmi fac prieteni noi, vorbesc cu lumea, le arăt ce pot face şi, dacă le place, îmi plasează comenzi. Activez de un an şi ceva pe etsy şi sunt relativ mulţumit de rezultate, dar este loc şi de mai bine, ca în orice alt domeniu.

De unde iei materia primă pentru lucrările tale și unde are loc procesul de producție? Lucrezi singur sau ai o echipă?

Materia primă este cea mai dureroasă problemă – în Moldova nu se găseşte mai nimic. Totul este de producţie străină, de la piele, la vopsele şi chiar aţa cu care cos. Mi-a luat extrem de mult să conving un importator de piele să-mi aducă anume ceea de ce am nevoie – pielea tăbăcită vegetal, şi chiar după ce a început să aducă, nu sunt foarte încântat de calitate. Totuşi, e mult mai bine ca la început, când abia începusem activitatea. Acum am deja legături peste hotare, de unde primesc vopsele şi finişuri pentru piele, furnitură, aţă şi alte chestii indispensabile în această meserie. Din iunie anul trecut am reuşit să mă mut de acasă într-o încăpere dedicată, la început aveam doar 15 mp, de curând ne-am mutat într-un atelier ceva mai mare. La moment lucrez singur, iar atelierul îl împart cu un amic bun, care este şi el meşter pielar. Ceea ce ţine de bijuterii – le face soţia mea, Ana, eu o mai ajut uneori acolo unde este nevoie de ceva forţă sau foc.

Principala metodă de promovare este banal de simplă – reţelele de socializare.

Ce fel de piele folosești la realizarea lucrărilor?

Principala materie primă este pielea tăbăcită vegetal – o piele deosebită, de care a cam uitat lumea, fiind practic totalmente înlocuită de pielea tăbăcită chimic. Ultima este impermeabilă, este foarte bună pentru încălţăminte, dar nu este deloc potrivită pentru marochinărie. Pielea tăbăcită vegetal se păstrează mult mai bine, nu se roade, în timp capătă o patină foarte plăcuă, iar piesele lucrate manual pot fi chiar transmise prin moştenire, având o durată de viaţă impresionantă. Pielea tăbăcită chimic dimpotrivă – are o durată de viaţă minimă – maxim 5 ani, se roade uşor în procesul de exploatare, nu respiră şi nu se patinează frumos, altfel zis, nu e cea mai bună alegere. Dar, fiind mai ieftină, devine de obicei alegerea celor care nu au altă soluţie. Pot afirma cu mândrie că am fost printre primii care au început lucrul cu pielea tăbăcită vegetal şi am făcut tot posibilul ca despre proprietăţile acesteia să afle cât mai multă lume. Piesele din piele tăbăcită vegetal sunt mai scumpe fiindcă necesită un volum mult mai mare de lucru – impregnare cu ulei de os, vopsire, acoperire cu finiş, faţă de pielea tăbăcită chimic, care vine gata vopsită şi finisată. În acelaşi timp, ele ţin cel puţin de trei ori mai mult, arată mult mai interesant şi sunt mai plăcute la atingere. Cineva zicea – preţul se uită rapid, dar senzaţia de calitate persistă.

Din câte cunoști, mai există pe piața autohtonă meșteri care fac lucrări similare?

Sigur, sunt încă câţiva meşteri-pielari, doi dintre care îmi sunt prieteni buni – ne ajutăm reciproc, iar cu ceilalţi păstrez relaţii bune fiindcă nu avem ce împărţi – fiecare lucrează în stilul său şi produsele sunt extrem de variate. Astfel, fiecare client îşi poate găsi ceva pe placul său, iar asta este cel mai important.

De unde vine inspirația pentru a face lucrări atât de originale și creative?

Inspiraţia vine, cel mai des, din cauza că... vreau să mănânc Dar lăsând gluma la o parte, inspiraţia este o chestie care poate fi dresată. Adică, ştii ce ai să faci, ai un dead-line şi te apuci de treabă. Aşa cum pofta vine mâncând, şi inspiraţia vine lucrând, iar norocul îi iubeşte pe acei care muncesc din greu. Dacă înainte îmi mai făceam schiţe, ca să nu dau greş, odată cu experienţa căpătată pot să mă apuc de un proiect nou fără să trag o linie pe foaie, lăsând piesele să iasă aşa cum vor ele, păstrând totuşi ideea iniţială. Unele chestii dau dovadă de caracter şi nu mă lasă să le fac aşa cum vreau eu, încercând să iasă din plan. De obicei, le las în pace, fiindcă astfel de lucrări posedă o proprie personalitate, care îi adaugă caracter iar piesa devine cu adevărat unică.