|
Colectivul teatrului ”A.P. Cehov” a adresat o scrisoare deschisă ministrului Culturii
Colectivul Teatrului Dramatic Rus de Stat "A. P. Cehov" i-a adresat o scrisoare ministrului Culturii din Moldova, Sergiu Prodan, în care îl îndeamnă să nu întrerupă contractul de muncă cu actualul director Constantin Haret, relatează Noi.md.
Totodată, copii ale scrisorii au fost transmise președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, Prim-ministrului Natalia Gavrilița, precum și președintelui și tuturor membrilor Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
În scrisoare se menționează faptul că directorul Teatrului rus de stat "Anton Cehov", Constantin Haret, a primit o notificare din partea Ministerului Culturii cu privire la rezilierea contractului cu el de la sfîrșitul lunii septembrie 2022.
Colectivul teatrului a atras atenția asupra faptului că contractul de muncă cu domnul Haret a fost încheiat la 9 octombrie 2020, cînd articolul 19 litera (h) din "Legea cu privire la teatre, circuri și organizații concertistice" prevedea că directorii teatrelor, circurilor, organizațiilor concertistice sînt numiți de fondator prin concurs sau fără, pe un termen de 5 ani, în bază de acord individual de muncă (contract).
În același timp, în 2021, adică după numirea lui Constantin Haret în funcție, s-a făcut o modificare a legislației, potrivit căreia "conducerea teatrelor de stat, a circurilor și a organizațiilor concertistice este realizată de directori care sînt numiți în funcție de fondator în baza de concurs" articolul 19 litera (h). Între timp, conform art. 7 din Codul Civil al Republicii Moldova, Legea nu are efect retroactiv.
Potrivit autorilor scrisorii,"în acest context, Ministerul Culturii încalcă în mod clar legislația actuală".
Colectivul Teatrului Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov” a remarcat că numeroasele încercări de a-l înlătura pe directorul interimar al teatrului în ultimii ani ne fac să ne gîndim la fundalul politic și la intrigile diplomatice care-l vizează nu numai pe domnul Haret, ci are drept scop și distrugerea teatrului "A. P. Cehov".
"Apar suspiciuni rezonabile că există persoane care nu sînt mulțumite de faptul că teatrul "A. P. Cehov" are indicatori înalți sau care își urmăresc propriile interese egoiste materiale sau teritoriale", se spune în scrisoare.
Se subliniază faptul că sub conducerea actualului director al teatrului "A. P. Cehov", Constantin Haret, teatrul se dezvoltă, înflorește și prezintă o dinamică pozitivă, chiar și în ciuda pandemiei, a situației economice și politice dificile din țară și nu numai. Creștere numărul de vizitatori la teatru, se îmbunătățesc condițiile pentru angajați și spectatori.
"Îl cunoaștem pe domnul Haret drept un profesionist în domeniul său și un lider de încredere, care acționează exclusiv în interesul colectivului, al publicului și al prosperității culturii teatrale moldovenești în țară și peste hotare. Colectivul teatrului este adus la disperare din cauza discriminării totale, la presiune psihologică, nelegiuire și agresiune deschisă din partea ministerului", se spune în scrisoare.
Colectivul Teatrului Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov” l-a rugat pe ministrul Culturii să nu rezilieze contractul cu actualul director dl. Haret în baza:
1. Contractului actual încheiat la 09 octombrie 2020 pentru o perioadă de 5 ani pînă la 09 octombrie 2025 pe bază legală;
2. Meritelor incontestabile pentru teatru și minister, managementului eficient și dezvoltării teatrului în această perioadă grea;
3. Susținerii majorității absolute a colectivului;
4. Perioadei economice și de încălzire dificile care urmează, în timpul căreia este inacceptabil să privăm teatrul de un conducător profesionist, experimentat și eficient.
"Vă rugăm să nu exercitați presiune psihologică asupra colectivului, să respectați munca și meritele noastre, să ne oferiți posibilitatea de a activa în beneficiul societății, sprijinind publicul în acest moment dificil", se subliniază în scrisoarea colectivului Teatrului Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov”.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XVII
- Populația:
- 3308 locuitori
Scumpia este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Scumpia, Hîrtop și Nicolaevca. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Fălești și la 140 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3308 oameni. Satul Scumpia a fost menționat documentar la începutul secolului al XVII-lea.
Comentarii
(0)