|
O nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret
În perioada 19-22 aprilie, la „Moldexpo", se va desfăşura ediţia a XXII-a a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret. Evenimentul le oferă vizitatorilor posibilitatea să cunoască mai multe edituri din ţară şi de peste hotare, să afle despre noi titluri de carte, să participe la discuţii şi întîlniri cu scriitorii, la ateliere de creaţie și concursuri şi, nu în ultimul rînd, să procure cărţi la preţuri reduse.
Potrivit unui comunicat de presă al Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă", la ediţia din anul curent vor fi prezente circa 150 de edituri şi distribuitori de carte din nouă ţări: Republica Moldova, România, Franţa, Germania, China, Lituania, Rusia, Polonia și Ucraina.
Deschiderea oficială a Salonului va avea loc pe 19 aprilie, la ora 10.00. Joi, vineri şi sâmbătă programul este între orele 09.00 şi 18.00, iar duminică – de la 09.00 pînă la 16.00.
Cartea-surpriză care va fi oferită gratuit copiilor-vizitatori este „Poezii mici de crescut mare", de Vasile Romanciuc. Pe parcursul evenimentului vor fi lansate circa 80 de titluri de carte.
Pe lîngă standurile editurilor și distribuitorilor de carte, vor putea fi vizitate expoziţiile: „Centenarul Unirii Basarabiei cu Țara" a Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chişinău; „Din străbuni am moștenit" a copiilor de la Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico" și „Cărțile adună prietenii", care va include cărțile scriitorilor din România, Lituania, Rusia, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Kazahstan.
După inaugurarea Salonului, pe 19 aprilie, la ora 11.00, Masanobu Yoshii, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, va citi copiilor două povești japoneze și va discuta cu ei despre rolul cărții în viața sa.
În cadrul Salonului va avea loc premierea cîştigătorilor concursului „Noi aventuri ale personajelor preferate în benzi desenate", organizat în memoria Alexandrinei Rusu. La concurs au fost prezentate 45 de lucrări.
Pe parcursul zilelor de 19-21 aprilie, la standul Secţiei Naţionale IBBY a Bibliotecii „Ion Creangă", se va desfăşura concursul de lectură „Cine citește se-mbogățește". Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii va organiza atelierul pentru copii de 3-6 ani „Reguli de siguranță" și atelierul pentru părinți „Sentimente de părinte – cum le stăpînim".
În cadrul Salonului va avea loc Conferința Internațională cu tema: „Biblioteca și lectura copiilor: provocări actuale" și Panelul de discuții cu tema: „Literatura și cartea pentru copii în lumea modernă", la care vor participa bibliotecari, scriitori, cercetători literari din Republica Moldova, România, Suedia, Lituania, Rusia, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Kazahstan.
Festivitatea de premiere a laureaţilor Salonului va avea loc la 22 aprilie, ora 12.00.
Sursa:
- Cînd speră România să adere la spațiul Schengen
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1634
- Populația:
- 1749 locuitori
Moşana este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Moşana și Octeabriscoe. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Dondușeni și la 223 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1749 de oameni. Satul Moşana a fost menționat documentar în anul 1634.
Comentarii
(0)