Cel mai bun moment al zilei pentru a slăbi
De-a lungul timpului, s-a pus întrebarea cînd e mai bine să faci exerciţii fizice, dimineaţa, înainte de micul dejun, sau după prima masă a zilei. Cercetătorii britanici au ajuns la un răspuns pentru această întrebare.
Chiar dacă alegi să te duci la sala de sport sau faci exerciţiile fizice acasă, cel mai bun moment al zilei pentru a slăbi este să lucrezi înainte de micul dejun.
Conform britanicilor, efortul fizic înainte de prima masă a zilei este mai eficient decît în orice altă perioadă, informează Corriere della Sera.
Nu numai că efortul înainte de micul dejun reduce din greutatea corporală, dar favorizează şi o circulaţie mai bună a sîngelui.
Doctorul Jason Gill, cel care a condus studiul, consideră că exerciţiul fizic în sine este bun pentru sănătate, dar cel efectuat dimineaţa forţează corpul să se bazeze pentru energie pe grăsimea corpului.
"Cînd oamenii vorbesc despre slăbit, se referă la faptul că vor să scape de grăsime", a adăugat el.
Zece bărbaţi au făcut o vizită la laboratorul lui de la Institutul Cardiovascular şi al Ştiinţei Medicinei şi au primi micul dejun de fiecare dată. La prima vizită, bărbaţii nu au făcut niciun fel de exerciţiu fizic, la a doua au făcut o plimbare pe jos timp de o oră înainte de micul dejun iar la a treia vizită au efectuat acelaşi efort după prima masă a zilei.
Cei care au luat micul dejun după exerciţiul fizic au folosit mai mult de 33 la sută din grăsimea corporală pentru efortul fizic, conform studiului. Totuşi, cei care nu pot efectua exerciţii fizice înainte de micul dejun nu trebuie să dispere pentru că şi ei au parte de rezultate benefice în comparaţie cu cei care nu fac mişcare.
"Cea mai mare diferenţă este între a face ceva şi a face nimic. Dacă vei face sport înainte de micul dejun, vei avea rezultate mai bune într-un timp mai scurt. Dar dacă nu poţi face exerciţii fizice înainte de micul dejun, nu dispera, tot vei avea rezultate benefice, dar mai încete", a mai spus Gill, care a dorit să menţioneze că totuşi procesul de slăbit este unul încet.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1820
- Populația:
- 1835 locuitori
Burlacu este un sat şi comună din raionul Cahul. Din componenţa comunei fac parte localităţile Burlacu și Spicoasa. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Cahul și la 175 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1835 de oameni. Satul Burlacu a fost menționat documentar în anul 1820.
Comentarii
(0)