Malaria poate fi contractată la aeroport
Unul din factorii importanţi care contribuie la răspîndirea bolilor pe planetă a devenit globalizarea, iar aceste boli sînt neobişnuite pentru regiunea şi zona climatică dată. De mult timp a fost recunoscut faptul că transportul aerian a provocat apariţia cazurilor de îmbolnăvire a oamenilor cu diverse boli de natură virală (ca de exemplu malaria), în aeroporturi, scrie lifeukr.net. Pentru această varietate a bolii a fost inventat chiar şi un nume: malaria de bagaje sau malaria aeroportuară.
Există cazuri de malarie aeroportuară în ţările din Europa şi America, unde nimeresc țînțarii infectați din țările tropicale, în calitate de "pasageri" involuntari.
Țînțarul care răspîndește malaria în aeroporturi pătrunde în sala de aşteptare unde se află oamenii şi îi mușcă. Dacă la bordul unei aeronave a pătruns o femelă țînțar, ea ar putea depune ouă, punînd bazele unei colonii de țînțari. În cazul în care zona de lîngă aeroport are o climă potrivită, s-ar putea ca acolo să se stabilească țanțarii de malarie. În legătură cu acest fapt zona de pericol se află nu numai în aeroport, dar şi în jurul teritoriului său.
Țînțarii care răspîndesc malaria se acomodează în noile zone mai ușor și grație încălzirii globale.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1431
- Populația:
- 466 locuitori
Mihăileni este un sat şi comună din raionul Briceni. Comuna Mihăileni se află la o distanță de 24 km de oraşul Briceni, 35 km de staţia de cale ferată Ocniţa și 216 km de Chișinău. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Mihăileni şi Grozniţa. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 466 locuitori. Prima atestare documentară a satului Mihăileni datează din 15 iunie 1431.
Comentarii
(0)