14 septembrie 2017, 10:45 Sănătate views 4238
Guvernul a aprobat programul naţional ce prevede reducerea consumului de tutun
14 septembrie 2017, 10:45 Sănătate views 4238

Guvernul a aprobat programul naţional ce prevede reducerea consumului de tutun

Consumul de tutun şi impactul fumatului asupra sănătăţii moldovenilor urmează să fie redus considerabil până anul 2021.

Sunt prevederile Programul naţional privind controlul tutunului, aprobat, miercuri, de către membrii Guvernului.

Prin acest document, autorităţile vor institui un sistem naţional de monitorizare a morbidităţii şi mortalităţii legate de fumat.

De asemenea, se propune identificarea precoce şi cuprinderea în programe de consiliere până la 80 la sută din populaţia fumătoare.

Totodată, vor fi inițiate programe de tratament a dependenței de tutun.

Mai mult, vor fi luate măsuri mai drastice în ce priveşte accesul persoanelor până la 18 ani la produsele din tutun, precum și reducerea importului ilicit al acestor produse.

Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, din cele peste 39.000 de decese înregistrate anual în Moldova, aproximativ 4.700, adică 12 la sută, mor din cauza bolilor cauzate de fumat şi expunerea la fumul de tutun.

Sursa: www.publika.md

Cuvinte cheie:

guvern , tutun , fumatul

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1560
Populația:
769 locuitori

Parcani este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Parcani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume situat la o distanță de 4 km de orașul Șoldănești și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 769 de oameni. Prima mențiune documentară a satului Parcani datează din anul 1560.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.