|
În Moldova va fi efectuat un studiu privind consumul de sare
În Republica Molodva va fi realizat un studiu național privind consumul de sare în rîndul populației. Cercetarea va fi făcută de către Centrul Național de Sănătate Publică, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.
Studiul va include colectarea probelor de urină și de sare de la peste 2000 de persoane adulte.
Participanții la studiu sînt selecți aleatoriu din localitățile rurale și urbane de către intervievatori, care sînt lucrători medicali cu experiență în colectarea datelor la nivel populațional.
Rezultatele acestui studiu vor fi folosite la monitorizarea și evaluarea politicii de sănătate adoptate în domeniul nutriției și bolilor netransmisibile și a tendințelor privind starea de sănătate a populației.
În acest context, Ministerul Sănătății îndeamnă populația să manifeste deschidere și să contribuie la colectarea datelor!
Potrivit specialiștilor în sănătate, reducerea consumului de sare scade riscul de hipertensiune arterială și conduce la evitarea a mii de decese de accident vascular cerebral, boli de inimă și de rinichi.
Bolile netransmisibile sînt cauza principală a dezabilității și mortalității premature în Republica Moldova. Maladiile cardiovasculare și cele de rinichi afectează circa 40% din populația adultă din țară, iar tensiunea arterială crescută este unul din factorii de risc principali pentru aceste boli.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1907
- Populația:
- 554 locuitori
Munteni este un sat din cadrul comunei Lipoveni, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Cimișlia și la 44 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 554 de oameni. Satul Munteni a fost menționat documentar în anul 1907.
Comentarii
(0)