20 martie 2016, 11:15 Sănătate views 6880
Reformă în domeniul Ocrotirea Sănătăţii
20 martie 2016, 11:15 Sănătate views 6880

Reformă în domeniul Ocrotirea Sănătăţii

Autorităţile vor întreprinde o serie de măsuri pentru a ţine medicii în sistemul de Sănătate. Astfel, aceştia vor fi remuneraţi conform competenţelor, iar de facilităţi vor beneficia atât tinerii specialişti, cât şi doctorii care au obţinut rezultate bune pe parcursul anilor.

Acestea sunt câteva dintre prevederile incluse în Strategia de dezvoltare a resurselor umane din sănătate 2016 - 2025. De asemenea, în instituţiile medicale vor fi create condiţii care să permită creşterea profesională a angajaţilor.

În opinia autorităţilor, acest lucru îi va motiva pe specialişti să devină mai profesionişti. Documentul mai prevede realizarea eficientă a planificării şi selectării tinerilor care vor să studieze la medicină.

Planificarea va fi făcută în funcţie de morbiditatea populaţiei, tendinţele demografice, competenţele candidaţilor şi capacităţile instituţiilor medicale.

"Vor creşte substanţial salariile pentru tinerii specialişti. Creşterea este de două ori sau chiar şi mai mult. Pentru specialiştii cu stagiu creşterea salarială este între 5,8, 10 procente. La general creşterea salarială va fi în jur de 20-22 la sută, însă pentru diferite categorii va fi diferit", a concretizat Nicolae Jeleamschi, secretar de stat Ministerul Sănătății.

Sursa: www.publika.md

Cuvinte cheie:

reforma , sanatate , medic

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1616
Populația:
1076 locuitori

Alcedar este un sat şi comună din raionul Şoldăneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Alcedar, Curătura și Odaia. Satul Alcedar este situat pe malul drept al rîului Nistru, la o distanță de 12 km de oraşul Şoldăneşti şi la 127 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1076 de oameni. Satul Alcedar este atestat pentru prima în anul 1616.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.