|
Foto: trm.md |
Patru mii de persoane au făcut viroze şi pneumonii, în şapte zile
În jur de 3 mii de persoane au făcut viroze, iar alte peste o mie s-au îmbolnăvit de pneumonie în ultima săptămână. Numărul cazurilor de viroze a scăzut de 0,8 ori în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar numărul cazurilor de pneumonii s-a micşorat de 0,7 ori, informează Centrul Naţional de Sănătate Publică citat de Moldpres.
Mai mult de jumătate dintre pacienţii diagnosticaţi cu pneumonie (602) sunt copii cu o vârstă de până la patru ani. Au fost spitalizate 55 la sută dintre persoanele care au făcut pneumonie şi 9 la sută dintre pacienţii cu viroze. Majoritatea oamenilor care au făcut pneumonie au fost depistaţi în municipiul Chişinău (460), la Bălţi (83) şi în raionul Ungheni (79).
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă pentru următoarele trei zile o răcire a vremii de până la minus 22 de grade în orele nocturne.
În acelaşi timp, Centrul Naţional de Sănătate Publică atenţionează populaţia că temperaturile joase pot afecta starea de sănătate. Expunerea prelungită a organismului la frig poate cauza hipotermie, degerături, somnolenţă, pierderi de memorie sau dificultăţi de vorbire.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1463
- Populația:
- 1596 locuitori
Arioneşti este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Arioneşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Arioneşti este situat la o distanţă de 27 km de oraşul Donduşeni şi la 217 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1596 de oameni. Satul Arioneşti este atestat documentar în anul 1463.
Comentarii
(0)