|
Naționala Moldovei va întîlni astăzi echipa Scoției
Naționala de fotbal a Moldovei va disputa în această seară ultimul meci pe teren propriu din 2021. Tricolorii vor întîlni reprezentativa Scoţiei, participantă la Campionatul European din acest an, transmite IPN.
„Cu siguranţă, vom avea un meci foarte dificil, foarte important pentru ambele echipe. Ştim foarte bine că urmează să jucăm cu o echipă care a muncit mult pentru a se califica la Mondialul din Qatar. Şi mai ştim că este o echipă care, pe lîngă calităţile tehnice şi tacticile pe care le au, este o echipă foarte puternică, foarte agresivă şi, deci, va fi un meci intensiv", a declarat selecționerul Moldovei, Roberto Bordin.
„La începutul campaniei preliminare au suferit o înfrîngere usturătoare într-un meci cu Danemarca, dar, pe parcurs, au devenit mai competitivi. Luna trecută au pierdut în Israel cu 1-2, iar noi știm că e greu să joci în Israel. Au făcut un meci bun", a spus despre tricolori antrenorul Scoției, Steve Clarke
Moldova şi Scoţia s-au întîlnit pînă acum de trei ori. Tricolorii au remizat o dată și au suferit două înfrîngeri. Cel de-al patrulea meci direct dintre cele două reprezentative se va disputa pe stadionul Zimbru, de la ora 19:00. Partida va fi arbitrată de sîrbul Srdan Jovanovic.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 63 locuitori
Novaia Jizni este un sat din cadrul comunei Ofatinți din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Rîbnița și la 95 km de Chișinău. Populaţia satului Novaia Jizni alcătuia 63 de oameni în anul 2012. Satul Novaia Jizni a fost înființat în anul 1924.
Comentarii
(0)