|
Voievozii la Campionatul Moldovei K-1 amatori, ediția-2017 (Foto)
10-11 martie, în mun. Chișinău s-a desfășurat Campionatul Moldovei K-1 amatori, ediția 2017, care a stîrnit un interes enorm, întrunind peste 200 de luptători din toată ţara, o cifră record pentru o asemenea competiție.
Startul competiţiei a fost dat de către oaspeţii de onoare: Ministrul Tineretului şi Sportului, Victor Zubcu, şi Preşedintele FM K-1 amatori, Dorin Damir.
"Numărul participanţilor la Campionatul Republicii Moldova K-1 demonstrează încă o dată că ramificaţia este una mare. Numărul acelor care doresc şi practică acest gen de sport este la fel în creştere", a afirmat Ministrul Tineretului şi Sportului, Victor Zubcu.
"Este apreciat nivelul luptătorilor, deoarece nu la toate categoriile este o concurenţă la nivel. Sînt categorii unde concurenţa e mai slabă. Împreună îi vom identifica într-adevăr pe cei mai buni din cei mai buni", a afirmat preşedintele FM K-1 amatori, Dorin Damir.
Sportivii au concurat la 4 categorii de vîrstă: copii, cadeţi, juniori şi seniori.
La Campionat au participat și sportivi din cadrul Federației de Luptă Națională „Voievod", care au arătat rezultate remarcabile:
La sfîrșitul acestei competiţii va fi format lotul naţional ce va evolua în perioada 22-25 aprilie la Campionatul European din Lituania.
Federația de Luptă Națională „Voievod” participă al 5-lea an consecutiv la această competiție, organizată de către „Federaţia Mondială K-1 de Amatori”, datorită parteneriatului existent între Federațiile moldovenești de luptă. Ca și în anii precedenți, sportivii de la „Voievod” obțin locuri de frunte. Datorită acestor competiții, nivelul tehnic al luptelor moderne crește, iar sportivii din țara noastră sînt tot mai aproape de a obține rezultate remarcabile la nivel mondial.
Federația de Luptă Națională „Voievod” aduce sincere mulțumiri pentru invitație și remarcă nivelul înalt de organizare al acestui Campionat.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1761
- Populația:
- 1851 locuitori
Molovata Nouă este un sat şi comună din raionul Dubăsari. Din componenţa comunei fac parte localităţile Molovata Nouă și Roghi. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Dubăsari și la 58 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1851 de oameni. Satul Molovata Nouă a fost menționat documentar în anul 1761.
Comentarii
(0)