|
Turneul Regional Voievod "Cupa Leova" (Foto)
În premieră, oraşul Leova a întrat pe 24 decembrie în marea familie a artelor marţiale.
Federaţia de Luptă Naţională "VOIEVOD" a organizat prima ediție a Turneului Regional VOIEVOD "CUPA LEOVA" sezonul 2016. Un eveniment exclusiv oferit pentru oaspeţii şi locuitorii din Leova.
Astfel, cei mai buni 15 sportivi din raionul Leova s-au duelat cu selecționata cluburilor, formată la fel din 15 sportivi, fiecare reprezentînd raioane diferite: Orhei, Criuleni, Anenii Noi, Drochia, Cimișlia, Străşeni, Teleneşti, dar şi municipiul Chişinău.
Startul competiţiei a fost dat de către oaspeţii de onoare: primarul or. Leova, Vitalie Gargaun, consilierul raional Leova Sergiu Tomşa și directorul companiei "Darwin", Adrian Cojocaru.
Primii în concurs au întrat copiii şi juniorii, fiind urmaţi de seniori, care au arătat un adevărat spectacol pe saltea, demonstrînd tehnici de luptă excelente.
Cea mai tensionată şi dramatică luptă a Turneului a fost superfightul la categoria de greutate -80kg dintre Pascaluţă Cătălin (Leova) şi Demian Ion (Orhei), duel cîştigat de sportivul din Leova.
Această luptă a atras interesul sportivilor, antrenorilor şi simplilor amatori ai artelor marţiale.
Echipa oaspeților a devenit cîştigatoarea etapei, impunîndu-se cu 120 de puncte – 110 în fața echipei gazdă din raionul Leova.
La final au fost premiaţi cei mai buni sportivi cu medalii şi diplome de către vicepreşedintele Federaţiei „Voievod", Oleg Sclifos, secretarul general, Serghei Stoler, şi oaspeţii de onoare.
Competiția a avut parte şi de o surpriză, unde antrenorul echipei Clubului Voievod "Wolves" din Leova, Andrei Starciuc, a cerut-o în căsătorie pe aleasa inimii lui.
Federaţia îi dorește lui Andrei Starciuc succese pe plan profesional şi personal.
Desfăşurarea Turneului Regional este apreciată de organizatorii evenimentului, preşedintele Federaţiei, Nicolae Pascaru, şi oaspeţii de onoare, ca fiind una de succes.
Scopul evenimentului a fost promovarea sportului şi propagarea modului de viaţă sănătos, dar și aprecierea performanțelor sportivilor.
De menționat că Federaţia organizează regulat turnee regionale din anul 2012. De la începutul anului curent s-au desfășurat 6 etape în raioanele Drochia, Criuleni, Căuşeni, Orhei, Soroca şi Leova.
Pentru luptătorii Voievod această competiție a fost ultima din acest sezon.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 226 locuitori
Iliciovca este un sat din cadrul comunei Şalvirii Vechi, raionul Drochia. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Drochia și la 193 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 226 de oameni. Satul Iliciovca a fost menționat documentar în anul 1910.
Comentarii
(0)