|
Foto: moviespictures.org |
Valeriu Calancea ‒ omul de fier care a ridicat greutăţi cît o garnitură de tren!
Îmbrăcat cu o jachetă din fâş de culoare neagră, în blugi, încălţat sport, bărbatul cu părul blond din faţa noastră, cu fizionomie de copil, îşi coordonează prin comenzi scurte elevii, invitaţi să participe la inaugurarea bazinului de la Dinamo!
Valeriu Calancea (34 de ani), fost campion mondial şi european la haltere (Vancouver-2003 şi Strasbourg-2007), este astăzi antrenor la Secţia de haltere a Clubului Sportiv de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Cînd vorbeşte despre pregătirea celor mici, mimica feţei lui trădează bucuria. "Sînt încîntat că pot să lucrez cu cei mici. Am cîţiva copii chiar foarte talentaţi. Doi dintre ei provin chiar din Republica Moldova, locul unde m-am născut eu", spune cel care a ajuns să concureze pentru România ca sportiv naturalizat. Cum reuşeşte să-i convingă pe cei mici să aleagă sportul, o lume dominată de atîtea tentaţii? Răspunsul lui este cît se poate de sincer: "E din ce în ce mai greu să te lupţi cu această avalanşă de tentaţii. Pe vremea mea, cu o masă caldă şi o ciocolată intram în sală cu ochii închişi. Acum, situaţia s-a schimbat radical", spune el.
Crede că suspendarea lui a fost un joc murdar făcut la nivel înalt
În 2007, la Campionatul Mondial din Thailanda, Calancea a fost depistat pozitiv, la controlul antidoping. Atunci viitorul lui în lumea olimpismului s-a închis definitiv, România fiind ţara care exclude definitiv din activitatea olimpică un sportiv descoperit ca fiind dopat. "Vă spun şi acum, cît se poate de sincer, că, atunci, am fost curat. Totul a fost un joc murdar făcut la nivel înalt. Am rămas cu marele regret că nu am putut să-mi demonstrez valoarea la Olimpiadă. Dacă aş fi concurat, sigur luam o medalie", a explicat Calancea.
A ridicat greutăţi cît o garnitură de tren!
Dacă ar fi să facă un calcul simplu, estimativ, privind numărul de kilograme ridicat de-a lungul carierei sale, după cîteva secunde de gîndire, Valeriu Calancea încearcă să dea un răspuns cît mai aproape de realitate: "Dacă stau bine să mă gândesc cred că în toată carierea mea am ridicat greutăţi echivalente ca şi kilograme cu o garnitură de tren cu douăzeci de vagoane de marfă, pline ochi!", a specificat el.
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1830
- Populația:
- 1008 locuitori
Ferapontievca este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Ferapontievca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 15 km de municipiul Comrat și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 1008 oameni. Satul Ferapontievca a fost menționat documentar în anul 1830.
Comentarii
(0)