26 iunie 2019, 09:48 Caleidoscop views 3859
Consiliul UE îşi alege viitorul secretar general, incendiu la un combinat chimic din Spania, o nouă campanie anti-Brexit
26 iunie 2019, 09:48 Caleidoscop views 3859

Consiliul UE îşi alege viitorul secretar general, incendiu la un combinat chimic din Spania, o nouă campanie anti-Brexit

Consiliul Europei îşi vor alege miercuri viitorul secretar general

Cele 47 de state-membre ale Consiliului Europei aleg miercuri noul secretar general al acestei organizaţii, care de la 1 octombrie îl va înlocui pe norvegianul Thorbjorn Jagland.

În cursă se află doi candidaţi, respectiv belgianul Didier Reynders şi croata Marija Pejcinovic Buric, transmite Agerpres.ro.

În scrisoarea sa de candidatură postată pe website-ul Consiliului Europei, belgianul Didier Reynders, membru în partidul Mişcarea Reformatoare - formaţiune francofonă de dreapta, menţionează, printre altele, că în calitate de ministru de externe a lansat mai multe iniţiative pentru susţinerea statului de drept, inclusiv un mecanism colegial de control în cadrul Uniunii Europene.

La rîndul ei, Marija Pejcinovic Buric, membră a formaţiunii conservatoare Uniunea Democratică Croată, subliniază experienţă dobîndită în cadrul Consiliului Europei, după ce a fost membră a Adunării Parlamentare şi a condus Comitetul de Miniştri al acestei organizaţii.

La votul de miercuri va participa şi Rusia, după ce în noaptea de luni spre marţi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a decis să restabilească dreptul de vot al acestei ţări, suspendat în urma anexării Crimeii, în anul 2014.

Incendiu la un combinat chimic din Spania

Un incendiu a izbucnit, marți, la un combinat chimic situat într-o zonă industrială a orașului spaniol San Roque.

Un nor uriaş de fum s-a ridicat deasupra oraşului situat în apropiere de Gibraltar, transmite Libertatea.ro.

Serviciile de urgenţă au anunţat că focul era sub control după-amiază și sectorul industrial Guadarranque, unde se află combinatul, a fost evacuat.

O persoană a primit tratament pentru inhalare de fum. Locuitorii au fost sfătuiţi să închidă ferestrele şi uşile pentru a nu intra fumul, dar nu li s-a cerut să plece.

Patru scriitori britanici vor porni într-un turneu european anti-Brexit

Scriitorii Ken Follett, Jojo Moyes, Kate Mosse şi Lee Child, patru nume grele ale literaturii britanice, vor pleca în luna noiembrie într-un "Turneu al prieteniei" în Europa, pentru a face auzite vocile celor 48% dintre britanicii care în 2016 au votat împotriva Brexit-ului.

Cei patru scriitori de succes se vor întîlni cu tineri romancieri europeni şi vor răspunde la întrebările ce le vor fi adresate de admiratorii lor, atît despre Brexit, cît şi despre alte chestiuni, au anunţat marţi organizatorii acestei iniţiative culturale, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la Londra, transmite Hotnews.ro.

"Facem acest lucru pentru că sîntem bulversaţi de evenimentele politice petrecute în ţara noastră în ultimii trei ani", a declarat Ken Follett, referindu-se la referendumul din 23 iunie 2016, cînd britanicii au votat în procent de 52% pentru ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Știrile nopții , UE , Brexit

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1765
Populația:
4528 locuitori

Borogani este un sat şi comună din raionul Leova. Borogani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Leova și la 103 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4528 de oameni. Satul Borogani a fost menționat documentar în anul 1765.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.