|
Horoscopul pentru 9 noiembrie 2018
BERBEC
Eşti invitat să te alături unei acţiuni, unui proiect din care ai şi tu multe de câştigat, dar totuşi, înainte de a culege roadele, trebuie să şi contribui cu ceea ce ştii să faci tu cel mai bine. Rezultatele foarte bune ale acestei afaceri apar din cooperare, completându-te reciproc cu cei care au şi ei un rol de jucat aici. Singuri, fiecare separat, nu aţi ajunge la aceleaşi roade excelente, dar aşa, punând mână de la mână, umăr lângă umăr, idee lângă idee, iese un plan colectiv de toată frumuseţea care va mulţumi pe toată lumea care participă echitabil. Poate se lasă şi cu bani, dar şi aceştia se împart, nu doar eforturile!
TAUR
Eşti cel mai bun, deci n-o mai face pe modestul ci arată tuturor că te simţi bine în pielea ta, că eşti mândru de tine. Unii ar putea să trateze această atitudine de învingător ca un semn de aroganţă, dar nu te gândi la asta acum. Chiar meriţi să te lauzi, să arăţi la ce eşti tu cel mai bun, mândreşte-te cu ceea ce eşti sau poţi, pentru că numai alura de câştigător sigur pe el te va ajuta să ajungi la vârful propus. Dacă te laşi influenţat de ceilalţi care nu suportă să vadă că alţii au succes, rişti să te dai la o parte şi să permiţi ascensiunea unui mediocru fără nici un merit. Luptă pentru şansa ta la victorie!
GEMENI
Nu eşti bine înţeles de unii care spun nu la tot ce le propui, semn că nu le-ai explicat foarte clar ce intenţii ai. Vorbeşte-le pe înţelesul lor, concis şi la obiect, nu te abate de la subiect, pentru că mesajul tău trebuie să fie perceput corect dacă nu vrei să se nască tensiuni inutile. Unii pot trata orice critică venită de la tine, chiar şi una meritată, ca atac la persoană, tocmai de aceea trebuie să ai grijă ce cuvinte foloseşti. Nu-ţi ascunde părerile, spune-le sincer în faţă, dar fă-o în aşa fel încât să nu generezi supărări din cauza unor eventuale interpretări eronate. Nu-ţi convine ceva? Exprimă-te liber, dar cu idei bine argumentate logic.
RAC
Nu asculta ce spun ceilalţi despre faptele tale, nici despre proiectele la care îţi aduci din greu contribuţia. Ei nu au de unde să ştie câtă pasiune investeşti tu în acest sens, nu îţi cunosc puterile sau resursele, ca atare bazează-te pe principiul taci şi faci şi abia la urmă le vei arăta tuturor ce ai realizat. Faptele vorbesc de la sine, ca atare mergi pe calea ta în stilul tău personal chiar dacă mulţi, de pe margine, te critică sau te împing în alte direcţii. Nu contează că lucrurile evoluează mai lent decât ar dori unii, deci nu te abate de la ritmul propriu. Tu eşti pe calea cea bună: a ta!
LEU
Datorită anturajului foarte tonic în care te afli, şi ziua ta va fi una de mare succes. Te molipseşti de bună dispoziţie de la cei din jurul tău şi ai o colaborare foarte bună cu toată lumea. Parcă aţi forma o mare familie deoarece fiecare participă trup şi suflet la evenimentele celorlalţi. Poate se iveşte şi o ocazie excelentă de celebrat, pentru că v-aţi adus cu toţii contribuţia la o mare reuşită care acum merită pusă mai mult în valoare. Nu se poate vorbi de o competiţie, de o luptă pentru supremaţie aici, de parcă fiecare e câştigător în felul său.
FECIOARĂ
Dacă îţi vei uni forţele alături de colectivul în care lucrezi, rezultatele se vor contura mult mai repede, pentru că sunteţi foarte aproape de finish. Merită să faceţi un efort de voinţă pentru a ajunge la capătul unui proiect care a evoluat bine. Mai sunt doar câţiva paşi înainte de punctul final, dar vi se cere o participare totală, pentru că sunteţi atât de aproape de momentul culegerii roadelor. Ceea ce se întrevede deja la final sună promiţător şi vă stimulează să trageţi tare pe ultima sută de metri.
BALANȚĂ
Chiar dacă un plan pe care ţi l-ai făcut pentru azi pică în ultimul moment, asta nu te ia prin surprindere, pentru că ai altceva şi mai bun de făcut în schimb. Ba e posibil ca varianta de rezervă la care apelezi să se dovedească a fi un câştig mult mai mare decât dacă ai fi reuşit să duci la capăt primul plan, de aceea nu trebuie să te cramponezi de un singur scop. Dacă acela nu e accesibil, ce te faci? Aşa ai mereu un as în mânecă de care să te foloseşti în astfel de situaţii neprevăzute.
SCORPION
Ai nevoie de un stimulent, pentru că tu ai ajuns pe un nivel cam tern în care nimic nu se mai mişcă, ca atare apariţia unui colaborator isteţ, a unei sarcini noi în program sau o motivaţie cât de mică de la un superior pot fi exact scânteia pe care o aşteptai pentru a reintra din nou în circuit la turaţie maximă. Recunoşti şi tu că te aflai de la o vreme într-o zonă pasivă, or acest punct interesant din program, îţi dă un chef fantastic să te implici şi să ajungi cât mai repede la rezultatele visate.
SĂGETĂTOR
Ai pornit un drum nou, interesant, dar primii paşi aduc deja şi primele piedici. Nu trebuie să te laşi influenţat de acestea, obstacolele sunt absolut normale la orice început de drum, deci trebuie să-ţi menţii interesul viu, pentru că de hopuri nu scapă nimeni. Mergi mai departe, luptă cu ambiţie împotriva celor ce ţi se opun, celor care spun nu la propunerile tale, pentru că succesul acestui proiect depinde enorm de voinţa ta, de energia pozitivă pe care o investeşti şi de curajul de a trece peste toate opreliştile, deloc puţine, care se vor ivi pe parcurs.
CAPRICORN
Atmosfera nu prea e plăcută acasă, poate pentru că cineva drag din familie are probleme şi sunteţi cu toţii influenţaţi de starea tensionată creată de el. Sunt griji comune, ale întregii familii, deci nu poţi rămâne indiferent la tot ce auzi, de vreme ce eşti şi tu parte integrantă din acest întreg. Nu poţi trece cu vederea problemele unui părinte, ale unei frate, ale partenerului de viaţă, pentru că, dacă el nu e în toane bune, nici voi ca familie nu mai funcţionaţi perfect. Orice fisură în armonia familială se reflectă asupra tuturor acţiunilor voastre.
VĂRSĂTOR
Aşezi pe umerii persoanei iubite prea multe aşteptări, de parcă ţi-ai lega acum toate visele numai de el, dar acest lucru s-ar putea să nu îi prea convină. Cu cât te vede mai ancorat de el, cu atât s-ar putea să bată în retragere, ca atare nu te agăţa de el cu toată fiinţa ta. A proiecta asupra lui tot ce visezi e o responsabilitate mult prea mare pentru un om şi nu va înţelege corect nevoia ta imensă de a fi cu cineva, de a iubi şi a fi iubit. Pune-te un pic în pielea lui şi vezi cum te-ai simţi dacă el s-ar prinde de tine şi nu te-ar mai lăsa să respiri. Nu te-ai simţi prea bine, nu-i aşa? Şi el e în aceeaşi situaţie, deci… altuia nu-ţi face ce ţi-e nu-ţi place!
PEȘTI
Uneori, a fi mai bun decât ceilalţi nu e o garanţie a integrării tale în lumea din jur. Tu ai azi un atu numai al tău, de care eşti mândru şi care atrage atenţia asupra ta, dar parcă nu te simţi în largul lui tocmai datorită acestuia. Acceptă-ţi unicitatea şi talentul special şi ajută-i pe cei din jur să te cunoască aşa cum eşti, ca şi cum nu ai fi cu nimic mai special decât ei (chiar dacă eşti). Te simţi ca în povestea cu răţuşca cea urâtă, dat cumva la o parte pentru că era altfel, dar care la final s-a dovedit a fi o superbă lebădă. Caută deci compania celor la fel de speciali ca şi tine. A rămâne printre cei mulţi şi comuni, te poate face să te simţi inadaptat, străin, ciudat.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1925
- Populația:
- 698 locuitori
Codrul Nou este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Codrul Nou este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţă de 25 km de oraşul Teleneşti şi la 86 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 698 de oameni. Satul Codrul Nou a fost înființat în anul 1925.
Comentarii
(0)