|
Horoscopul pentru 12 septembrie 2018
BERBEC
De multe ori îţi doreşti să primeşti a doua şansă, cu gândul la un eveniment din trecut care n-a ieşit chiar aşa cum ai fi sperat, şi iată că azi ţi se oferă! Ai grijă cum o foloseşti, ar putea fi ultima ocazie de a mai începe odată ceea ce altădată s-a împotmolit din vina ta. Aruncă o privire înapoi în trecut şi descoperă acel subiect care n-a fost dus la îndeplinire aşa cum se cuvine şi ia-l de unde l-ai lăsat. Acum ar putea merge mult mai bine, pentru că între timp ai mai acumulat ceva experienţă.
TAUR
Presimţi că se apropie un eveniment care îţi inspiră o oarecare teamă dar, în loc să foloseşti timpul ce te desparte de acesta într-un mod constructiv, stai şi-ţi torni singur cenuşă în cap, lamentându-te întruna. Lucrurile ar putea fi gestionate cu bine, chiar dacă nu e vorba de un eveniment fericit, şi aceasta tocmai pentru că ai fost avertizat şi ai timp să le aranjezi pe toate în aşa fel încât să nu te afecteze urmările neplăcute. Zi mersi că mai ai câteva zile la dispoziţie pentru a te pregăti sufleteşte ca să treci cu brio peste acel hop.
GEMENI
Linguşelile unui amic vor ajunge acolo unde şi-a propus, pentru că poate câştiga ceva de la tine doar pentru cu vorbe dulci. Apelează la minciună, la prefăcătorie, la măşti care te conving mult prea uşor, dar în spatele lor nu se ascund gânduri atât de bune. Din păcate, mai credul din fire, te vei lăsa păcălit de metoda sa de cucerire şi-i vei oferi, în final, ceea ce urmăreşte de la tine. Eşti atât de bun la suflet, încât tratezi gesturile sale de prietenie ca fiind sincere, dar el nu vrea altceva decât să-şi atingă scopurile prin intermediul tău.
RAC
Dacă te simţi cu musca pe căciulă cu ceva, dacă ştii că nu ai cu ce te lăuda în acest moment, mai bine ai sta cuminte în umbră o perioadă. Nu trebuie să remarce şi alţii că nu ai făcut totul ireproşabil, că te-ai mai abătut de la reguli, că ai mai încălcat unele legi, că ai ocolit căile morale şi corecte, deci tăcerea se va dovedi a fi cel mai bun remediu ca să treci peste asta. Anonimatul e de preferat, dar în tot acest timp, dacă tot ştii că ai comis o eroare, fă tot posibilul s-o repari, pentru că, mai devreme sau mai târziu, tot va ieşi la lumină. Nu lăsa pe alţii să afle, ci rezolvă repede!
LEU
Tu eşti un pic mai diferit decât restul lumii, dai dovadă de o originalitate de multe ori greu de înţeles, poate pentru că eşti un excentric, un avangardist, un rebel în multe privinţe, dar vei vedea că, aşa ciudat cum eşti, multă lume depinde de deciziile tale. Unii s-au săturat de rutină, de monotonie, de lucrurile pe care le fac la fel de ani de zile şi te privesc azi ca pe eroul lor salvator. Tu le arăţi altă cale decât tot ce au încercat ei înainte şi, deşi pare complet ciudată şi riscantă pentru ei, te vor urma cu încredere deplină, ca şi cum tu eşti ieşirea lor din banal.
FECIOARĂ
Joci un rol cheie în rezolvarea unei probleme de serviciu cu care multă lume îşi bate capul. Tu eşti bine pregătit la nivel teoretic, ai acumulat deja informaţiile necesare pentru soluţionarea situaţiei de faţă, dar aştepţi să ţi se ceară părerea. Consideri că, dacă te bagi fără să fii consultat, ar fi un semn de infatuare. Îţi cunoşti valoarea, şi alţii ţi-o cunosc foarte bine, dar de data aceasta stai cuminte în banca ta până când colaboratorii ajunşi în impas vor ajunge la concluzia că trebuie să apeleze la tine. Abia după aceea orgoliul tău se va umfle în pene!
BALANȚĂ
Ai ajuns la capătul unui proiect şi deja poţi sărbători reuşita! Ai parcurs un drum anevoios, ai muncit din greu, dar eşti mulţumit de rezultate. Acum, privind înapoi, spui că nici nu mai contează eforturile depuse în ultima perioadă pentru a ajunge aici, ci contează numai sentimentul de satisfacţie a muncii împlinite care te învăluie acum şi te face să te simţi bine. Meriţi felicitări, tocmai pentru că ai trecut prin suficiente probe pe parcurs, când aproape că ai fi fost tentat să renunţi, dar iată că insistenţa şi răbdarea îţi sunt acum răsplătite pe deplin!
SCORPION
Îţi tot faci procese de conştiinţă pentru o veche greşeală de care nu te poţi încă detaşa, deşi ea nu-şi mai arată demult efectele. E vremea să te eliberezi tu, mai întâi, de acea obsesie, pentru că eşti încă bolnav emoţional din cauza celor întâmplate cândva. Iartă, uită, şterge cu buretele, închide acel sipet cu amintiri urâte, pentru că numai de tine depinde să echilibrezi situaţia trecutului în comparaţie cu prezentul. Poţi lua acum o decizie salvatoare care reabilitează toată situaţia de atunci, dar e nevoie de un dram de curaj ca să faci asta. E o operaţie fără anestezie, dar, după ce termini, vei fi complet vindecat.
SĂGETĂTOR
Lasă-te ghidat într-o direcţie nouă de oameni care au experienţă în acel domeniu. Nu orbecăi de unul singur fără să ştii foarte clar ce ai de făcut sau încotro mergi, ca să nu pierzi timp şi energie inutil, fără rezultate palpabile. Altfel lucrezi sub directa conducere a unor persoane care se pricep, pentru că aceasta poate fi chiar meseria lor: de profesori, de îndrumători, de consilieri care îşi pun cunoştinţele în slujba ta. Deocamdată nu prea ştii unde duce acest drum, dar merită să ai încredere în instrucţiunile primite şi să le urmezi ca la carte.
CAPRICORN
Se creează o atmosferă foarte plăcută în grupul din care faci şi tu parte, ceea ce vă îndeamnă pe toţi la dialog, la o cooperare fructuoasă, la o prietenie din care se pot naşte rezultate care să mulţumească pe toţi. Alătură-te colegilor cu interese similare şi uniţi-vă forţele într-un sens comun, pentru că ceea ce iese azi din eforturile voastre adunate la un loc e demn de laudă! Unul din secretele reuşitei este optimismul, şi atât timp cât vă trataţi unii pe alţii ca de la egal la egal, ca buni prieteni, victoria comună nu e departe.
VĂRSĂTOR
Intri într-o competiţie alături de rivali puternici, dar nu ţi-e deloc teamă de confruntare, pentru că eşti stăpân pe situaţie şi ai toate şansele să te impui. Faţă de contra-candidaţii tăi, tu ai un atu forte: un dram de tupeu car te ajută să treci peste orice piedică, la care se adaugă şi resurse imense de energie, care, coroborate, te vor propulsa direct în frunte. Succesul poate fi al tău, deci implică-te fără teamă în lupte de opinii, concursuri sau conflicte din care trebuie să ieşi învingător. Poţi fi primul!
PEȘTI
Iubirea este cel mai frumos dar pe care l-ai putea primi azi de la viaţă! De unde nici nu te aştepţi, se poate ivi şansa unei idile, dar numai de tine depinde dacă o laşi să te cucerească sau o priveşti cu mai multă detaşare. Inima ta bate mai tare cuprinsă de fiori noi, de emoţii intense, încât apar şi premisele unei iubiri la prima vedere. Gesturile de afecţiune care se schimbă între tine şi omul drag sunt la cote maxime, încât iubirea voastră se reaprinde din nou ca la început.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1760
- Populația:
- 697 locuitori
Slobozia-Hodorogea este un sat din cadrul comunei Bieşti, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Orhei și la 55 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 697 de oameni. Satul Slobozia-Hodorogea a fost menționat documentar în anul 1760.
Comentarii
(0)