|
Horoscopul pentru 4 septembrie 2018
BERBEC
Ieşi din mediile în care planează ostilitatea, agresivitatea de orice natură sau un spirit de competiţie folosit greşit, pentru că nu prea îi vei face faţă! Fii cu mare băgare de seamă în discuţiile aprinse pe care le porţi azi cu un adversar, pentru că lucrurile ar putea ajunge într-un punct critic, din care nu va ieşi nimic bun. Ori scandalul ajunge la cote alarmante, ori descoperi, cu această ocazie, câtă invidie sau răutate este în celălalt, dar fă tot posibilul să nu pici în capcana energiilor negative declanşate de rivalul tău, pentru că nervii nu vor scoate din tine ce ai mai bun, ci îi vei da apă la moară acestuia.
TAUR
Iubirea poate fi, de cele mai multe ori, cel mai eficient tratament, ca atare dăruieşte din prea plinul tău de iubire celui care trece acum printr-un moment dureros. Fie că e vorba de o boală a trupului, fie că e vorba de o tulburare a psihicului, gesturile tale de maximă afecţiune îl pot ajuta pe cel fragil să-şi recapete tonusul. Îl mângâi cu iubirea ta, îl acoperi cu afecţiunea ta, îi oferi doze mari de iubire pură şi aceasta îi readuce lui zâmbetul pe chip şi sănătatea în suflet. Nu apela la alt gen de vindecare pentru că ai cel mai bun medicament chiar la tine: inima ta mare!
GEMENI
Parcă se luptă două personalităţi diferite în sufletul tău, una îndemnându-te la acţiune, la schimbare, la o exprimare mai clară a propriilor dorinţe, în timp ce cealaltă te trage înapoi, spunându-ţi să stai în banca ta deocamdată. Lasă latura ta pozitivă şi tonică să iasă la iveală, nu accepta dominarea pesimismului, pentru că nu e momentul pentru a rămâne în umbră. Arată cine eşti, ce poţi, bucură-te de ceea ce reprezinţi, pentru că poate fi un moment bun să te remarci. Dacă te retragi în planul doi, dai dovadă de o oarecare neîncredere în calităţile tale şi dacă tu nu te placi aşa cum eşti, nici ceilalţi nu te vor aprecia la justa valoare. Iubeşte-te mai mult pe tine însuţi!
RAC
Eşti la mijloc între două tabere adverse care se războiesc cu ton agresiv, încercând, fiecare, să-şi impună autoritatea în felul propriu. Tu nu ştii ce să faci: să ţii partea vreuneia din ele sau să rămâi imparţial până când se va clarifica învingătorul. Parcă nu ai avea încredere în niciunul şi eşti ca între ciocan şi nicovală, adeseori primind atacuri de ambele părţi. Vina ta e că te-ai băgat între ei sperând că un arbitru va face pace, dar nu devii decât calul lor de bătaie, fără motiv. Retrage-te cât se mai poate!
LEU
Te-ai ţinut cu dinţii de o stare de lucruri şi totuşi vezi cu ochii tăi că nu te mai ajută. Chiar dacă nu eşti un mare amator de schimbare, chiar dacă de cele mai multe ori ţi-e frică să pui punct şi să porneşti în altă direcţie, azi ajungi, cu maturitate şi înţelepciune, la concluzia că e vremea pentru o schimbare de direcţie sau de atitudine din partea ta. Te-ai opus multă vreme, ai refuzat ocaziile de a o lua pe altă cale, dar de data aceasta nu mai poţi ocoli momentul. E vremea să îţi iei rămas bun de la o etapă pe care ai tot alimentat-o şi să te pregăteşti să alegi altă cale. Nu te crampona de lucrurile cu care eşti obişnuit, mai există şi alte variante, deci fii pregătit pentru nou!
FECIOARĂ
Indiferent cum e vremea de afară, tu ai o atitudine senină, de parcă toate ar evolua spre bine în viaţa ta. Păstrează acest tonus optimist cât mai mult timp, pentru că el va fi cheia tuturor reuşitelor tale viitoare! Poate o problemă, pe care o tot cari după tine de lunile trecute, îşi găseşte azi rezolvarea, ceea ce îţi inspiră un sentiment de linişte şi de calmare a spiritelor după o perioadă extrem de agitată. Vezi că a meritat să aştepţi şi, mai ales, să speri că totul se va rezolva? Realitatea îţi arată concret că nicio problemă nu durează veşnic şi, mai devreme sau mai târziu, orizonturile se limpezesc!
BALANȚĂ
E foarte motivant să vezi că ţelul pentru care munceşti cu atâta sârg este din ce în ce mai bine conturat la orizont. Nu mai e decât o chestiune de zile sau de săptămâni până vei ajunge acolo, dar nu renunţa la luptă acum, când eşti atât de aproape. Interesul tău trebuie să rămână ridicat, energia la cote maxime, deci nu deveni comod tocmai acum, când eşti pe ultima sută de metri! Dacă micşorezi ritmul înainte de finish, s-ar putea ca rezultatele să nu fie chiar cele scontate şi ai putea da rasol, doar pentru că ai obosit sau nu mai eşti la fel de bine stimulat. Luptă, nu te lăsa!
SCORPION
Azi poţi începe nişte proiecte extraordinare, iar succesul final depinde enorm de felul cum iei startul acum. Nu da drumul acestui plan până nu simţi că ai adunat toate elementele propice unui progres continuu, ca să nu te întorci din drum sau să-ţi pierzi elanul când vei descoperi că ai scăpat ceva din vedere. Imaginează-ţi că ai urcat în nacelă şi acum aprinzi focul care încălzeşte aerul din balonul, dar balonul nu se ridică până nu ajunge exact la capacitatea ideală pentru a zbura. Cam aşa eşti şi tu acum: vei porni în trombă exact atunci când toate detaliile de plecare vor fi aşezate la locul potrivit şi în forma ideală. Vezi cum aranjezi lucrurile încă de la sursă!
SĂGETĂTOR
Dacă toată lumea cu care discuţi azi îţi dă cam acelaşi sfat, ar fi bine să ţii cont de el. Da, poate tu vrei să te opui curentului şi să faci totul de-a-ndoaselea, dar de data asta chiar e mai bine să asculţi opinia colectivă. Semn că ceilalţi au trecut şi ei prin situaţii similare celei cu care te confrunţi acum şi au procedat într-un mod care s-a dovedit a fi eficient. Dacă tu ai încerca să faci totul invers decât îţi spune majoritatea, nu ar fi decât un consum inutil de timp şi de energie, pentru că, odată şi-odată, tot la vorba lor vei ajunge. Nu te încăpăţâna să faci ceva împotriva tuturor!
CAPRICORN
Dacă nu primeşti nici un fel de încurajare de la cei din jur, înseamnă că nu te afli în mediul adecvat pentru scopurile tale. Caută alt grup de colaboratori, ieşi din spaţiul sumbru în care ai nimerit, pentru că te-ar putea influenţa negativ. Tu eşti plin de energie, de poftă de mişcare şi de acţiune, or acest anturaj ostil, împovărat de griji şi probleme, s-ar putea să te tragă şi pe tine înapoi. Ai putea deveni motorul de energie de care au nevoie astfel de oameni – trişti, pesimişti, lipsiţi de direcţie – deci erijează-te în liderul lor şi condu-i spre ceva care să-i scoată din această stare nefastă.
VĂRSĂTOR
Nu fi copil, prea o faci pe supăratul de la un fleac. Poate eşti jignit sau nemulţumit, dar nu are rost să te comporţi ca şi cum toată lumea ar avea ceva cu tine. Te porţi de parcă ai fi în stare să-ţi iei jucăriile şi să pleci, când problema aceasta poate fi depăşită mult mai bine cu un dram de umor! Nu pune la suflet şi nu te întrista pentru cine ştie ce reacţie agresivă din partea vreunui amic. Şi tu eşti irascibil, nu uita, iar acum eşti mai sensibil ca oricând, aşa e, dar chiar nu merită să faci atâta caz pentru o banală vorbă aruncată în vânt. Întoarce-i-o şi tu celui care te-a atacat şi ai să te simţi şi mai bine!
PEȘTI
Birocraţia este cel mai mare inamic al planurilor tale de astăzi, deoarece la toate uşile la care baţi ori ţi se răspunde cu un refuz, ori nu găseşti pe nimeni. Înarmează-te cu multă răbdare şi ambiţie, pentru că numai cei care nu se lasă cu una cu două vor reuşi să-şi ducă intenţia la îndeplinire. Caută alte variante, dacă autoritatea în domeniu de care aveai nevoie nu e disponibilă acum, pentru că tocmai asta trebuie să demonstrezi: că ştii să te descurci în cazul în care planurile iniţiale cad. Sigur se iveşte o soluţie din altă parte decât căutai.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1443
- Populația:
- 5010 locuitori
Bardar este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Bardar este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ialoveni și la 25 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 5010 oameni. Satul Bardar a fost menționat documentar în anul 1443.
Comentarii
(0)