|
Horoscopul pentru 20 iulie 2018
BERBEC
E vremea să te eliberezi de o zonă sumbră a amintirilor de odinioară, pentru că ceea ce ai trăit atunci, nu mai are nicio legătură cu prezentul. Închide acel capitol odată pentru totdeauna, iartă şi uită ce s-a întâmplat, pentru că acum nu mai contează absolut deloc ce laşi în urmă, ci doar concluziile folositoare extrase din experienţele respective. Concentrează-te asupra viitorului, pentru că ceea ce ai învăţat cândva are efecte benefice asupra noilor sensuri pe care mergi azi, fără a duce după tine, ca o ghiulea de picior, o amintire negativă.
TAUR
Stai ca pe ghimpi în aşteptarea unui eveniment anunţat pentru perioada următoare şi de la care ai mari aşteptări. Simţi că va aduce linişte în inima ta, că te va umple de iubite şi de fericire, poate pentru că are, într-adevăr, şi unele conotaţii sentimentale. Poate urmează prima întâlnire cu cel care te-a cucerit. Poate începe o etapă nouă în relaţia deja începută. Poate iei o decizie ce va avea efecte pe termen lung în viaţa ta şi în care îţi pui mari speranţe. Oricare ar fi momentul în faţa căruia te afli acum, îl priveşti cu iubire, cu optimism şi cu o atitudine pozitivă că totul va fi bine!
GEMENI
Nu te lăsa influenţat de criticile şi limitele pe care ţi le impun cei din jurul tău. Ai alături de tine oameni care se tem de orice, de schimbare, de nou, de provocare, or tu eşti într-o pasă mult mai curajoasă! Dacă nu ai ţine cont de graniţele stricte ale lumii în care trăieşti, ai fi capabil de reale succese, deci luptă cu opreliştile care vin de pretutindeni, ca nu cumva să-ţi taie şi ţie elanul. Tu deţii toate resursele necesare pentru a ajunge acolo unde ţi-ai propus cu singura condiţie de a rămâne imun sau surd la încercările unora de a-ţi pune beţe în roate sau de a strecura frica în sufletul tău. Important e ce crezi tu!
RAC
Poate n-ar fi rău să renunţi la un plan pe care l-ai gândit în cele mai mici amănunte. Ceva îţi spune că nu e momentul cel mai bun pentru a-i da drumul, că sensul ales nu e cel mai potrivit scopurilor tale, că nu va avea efectele scontate, şi deci ar fi bine să te gândeşti şi la altceva. Poate ai deja un plan de rezervă în minte pe care să-l poţi pune imediat în aplicare, înlocuindu-l pe cel care deja îţi ridică unele semne de întrebare, decât să consumi timp şi energie pentru un proiect în care deja ţi-ai pierdut încrederea. Mai bine te-ai concentra asupra altui sens, care poate avea mai multe şanse de succes. E o zi în care abandonul poate fi generator de schimbări pozitive, deci nu te teme să spui: stop, altceva la rând!
LEU
Nu spera rezultate imediate la planul pe care abia acum îl construieşti pas cu pas, pentru că mai e cale lungă până la capăt. Vor exista hopuri pe parcurs, întoarceri din drum, amânări şi ocolişuri, dar important e că vei ajunge acolo unde ţi-ai propus. Cât timp înaintezi conştient că evoluţia ta e lentă şi anevoioasă, fără a spera miracole peste noapte, vei şti să-ţi drămuieşti bine resursele pentru un succes deplin la sfârşit. Chiar şi azi dai piept cu un mic afront care, altădată, te-ar fi făcut să abandonezi, dar te-ai înarmat cu răbdare şi voinţă încât nu te vei opri aici. Vei lupta cu tot ce ţi se ridică în cale, încrezător în roadele finale.
FECIOARĂ
Ai şansa de a reintra într-un grup din care ai făcut cândva parte, dar, din diverse motive, te-ai retras pentru că nu te mai simţeai bine. Atmosfera se stricase şi nu mai aveai nicio plăcere să te vezi cu acei oameni, dar azi ceva te cheamă înapoi, dornic să ierţi ceea ce a generat cândva suferinţe şi decepţii. Se pare că şi ei doreau acelaşi lucru la fel de mult, dar niciunul nu-şi lua inima în dinţi ca să redeschidă calea spre dialog şi împăcare. Poţi fi tu acela, pentru că eşti mai îngăduitor, capabil să ierţi, deci adună cumva grupul şi propune împăcarea. S-ar putea ca toţi să fi aşteptat acest moment cu speranţă şi iată, chiar sunt şanse să se întâmple!
BALANȚĂ
Permite-ţi o zi în care să nu faci altceva decât să dormi, să te odihneşti, să stai cu ochii în tavan şi să visezi la ceea ce îţi doreşti tu cel mai mult. Ai nevoie şi de astfel de momente de repaus, de visare, de relaxare totală în care să nu te oboseşti cu nimic, decât cu planificarea unora din cele mai frumoase etape ale vieţii tale de acum încolo. Poţi descoperi, în momentele tale de sondare a psihicului tău, cât de multe lucruri ai dori să primeşti de la viaţă, dar nu ai ştiut să exprimi în cuvintele visele tale. Fă-o acum, cu încredere majoră, convins că e o perioadă a miracolelor când dorinţele sunt auzite. Cere ce îţi doreşti cu mai multă deschidere!
SCORPION
Nu te grăbi în iubire, lasă relaţia să curgă cum vrea ea, pentru că nu e planul care cere control sau îndrumare strictă, ci deplină libertate. Cu cât înaintează mai lent, cu atât aveţi şanse să vă cunoaşteţi mai bine, să treceţi relaţia prin cât mai multe probe edificatoare, să vă bucuraţi cât mai mult de senzaţiile plăcute de la începutul iubirii. A te gândi deja la nuntă, la copii, la a vă muta împreună deşi abia v-aţi cunoscut, nu e în beneficiul iubirii tale, pentru că pierzi din vedere o mulţime de aspecte specifice evoluţiei fireşti a relaţiei. Fiecare pas contează în construcţia acestei relaţii, deci acceptă acest ritm. Tot ce se clădeşte lent, ţine, şi nu asta vrei?
SĂGETĂTOR
Conştiinţa nu te lasă să nu spui lucrurilor pe nume sau să nu recunoşti adevărul aşa cum e. Consideri că, pentru a te elibera de cine ştie ce motive de stres, cel mai bine e să spui adevărul fără a te mai ascunde. Te simţi cu musca pe căciulă în privinţa unei situaţii şi, decât s-o tot cari după tine, nemaiştiind cum să inventezi scuze, cel mai bine ar fi să faci un pas în faţă şi să recunoşti sincer că ai greşit, că regreţi şi că vei repara problema cât mai corect cu putinţă. A continua să ascunzi adevărul nu e deloc în beneficiul tău, pentru că minciuna va creşte ca un bulgăre de zăpadă până când nu vei mai şti de unde ai plecat. Mai bine spui acum ce te macină şi te eliberezi ca prin farmec de vină.
CAPRICORN
Priveşti spre viitor cu încredere şi optimism, şi ai o capacitate de vizualizare pe care nimeni n-o întrece. Tu vorbeşti despre viitor de parcă e deja acolo, sub ochii tăi. De fapt, nici nu vorbeşti despre marile tale dorinţe la timpul viitor, ci spui că sunt deja parte din viaţa ta, că le atingi, că te bucuri de ele. E cea mai bună atitudine în faţa dorinţelor, pentru că aşa arăţi maximă încredere în materializarea lor. Proiectezi chiar tu viitorul prin ceea ce spui lumii că urmează să primeşti, deci tu eşti arhitectul, tu eşti constructorul propriului tău destin. Tu vorbeşti despre ziua de mâine ca şi cum ai povesti o carte deja scrisă, şi tonul tău e luminos, fericit, entuziast!
VĂRSĂTOR
Nu ştii ce să apreciezi mai mult la persoana iubită: încrederea şi fidelitatea pe care ţi le arată, sau frumoasele cuvinte de amor pe care le şopteşte. Ai nevoie şi de unele şi de altele, pentru că o relaţie adevărată nu poate exista fără gesturi de afecţiune, dar nici fără fapte concrete care să susţină vorbele. Dacă partenerul spune lucruri frumoase şi atât, nu e de ajuns pentru o relaţie de succes, ca atare arată-i ce anume aştepţi de la el. Poate nici nu-şi dă seama că tu priveşti iubirea şi dintr-un unghi ceva mai palpabil, dincolo de latura pur emoţională. Vrei din ambele câte puţin şi la fel oferi şi tu: şi fapte concrete, şi vorbe dulci!
PEȘTI
Ai nevoie de un stimulent de la cineva, pentru că nu-l găseşti în tine însuţi. Ai noroc: se iveşte de undeva o persoană cu un tonus mai bun decât al tău care, prin exemplu personal sau prin încurajări foarte convingătoare, reuşeşte să te sustragă dintr-o zonă de apatie şi neîncredere în care ai alunecat. Îl vei privi ca pe un adevărat salvator, pentru că a apărut în calea ta exact când aveai nevoie de un plus de energie pozitivă. Prinde-te de el şi lasă-l să te ridice înapoi la lumină, pentru că prezenţa sa are un efect excelent pentru un psihic obosit ca al tău.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1594
- Populația:
- 546 locuitori
Bobletici este un sat din cadrul comunei Coşcodeni, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 35 km de oraşul Sîngerei şi la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 546 de oameni. Satul Bobletici a fost menționat documentar în anul 1594.
Comentarii
(0)