|
Foto: incomemagazine.ro |
Previziuni privind Noul an chinezesc
În Asia a început joi Anul Caprei (sau Anul Oii), cu focuri de artificii și petarde care, potrivit credinței populare, alungă spiritele rele. Chinezii petrec cea mai importantă zi a anului în familie sau la temple, evenimentul fiind sărbătorit în estul și sud-estul Asiei și aproape peste tot unde se află diasporă chineză, relatează AFP.
Calendarul lunar chinez cuprinde un ciclu de 12 ani, fiecare având ca semn zodiacal un animal. Capra se află pe poziția a opta, după cal și înaintea maimuței.
Potrivit astrologilor chinezi, anul 2015 ar urma să fie mai puțin agitat decât 2014, în virtutea caracterului blând al caprei. Capra poate fi la fel de bine și oaie, cuvântul 'Yang' desemnând în chineză ambele animale. Fie ovină sau caprină, animalul este mai puțin dinamic și puternic decât celelalte creaturi, cum ar fi dragonul sau calul, și, ca atare, mai puțin susceptibil să declanșeze tulburări.
În tradiționalul său 'indice feng shui', casa de brokeraj CLSA vede perspective favorabile pentru 'sănătate, bani și dragoste' datorită 'blândei capre'. 'Acest an va fi mai liniștit în privința catastrofelor naturale sau a accidentelor', spune Thierry Chow, o tânără de 27 de ani care a moștenit de la tatăl său arta citirii oracolelor chinezești. 'Anul trecut a fost exploziv din cauza prezenței dominante a focului' în orbita cerească a calului. În 2014, pe Pământ au domnit violența și moartea, din Ucraina până în Siria, din Nigeria în Lampedusa și până în Hong Kong.
Prezicerea viitorului în Asia se bazează pe credințe vechi de mii de ani, evenimentele fiind dictate de cele cinci elemente care constituie universul (metal, lemn, apă, foc și pământ). Arta feng shui — care înseamnă vânt și apă — are o mare influență în țări din Asia, unde locuitorii respectă anumite principii în aranjarea casei sau a locului de muncă și în luarea deciziilor, sperând să își maximizeze norocul, averea și starea de bine. Din acest motiv unele chinezoaice însărcinate au sperat să nască înainte de 19 februarie: au dorit să evite să aducă pe lume copii sub semnul caprei/oii. Pașnic și blând, copilul născut în anul caprei este mai înclinat să aibă accese de melancolie.
'Această trăsătură de caracter explică și faptul că oaia/capra nu este destul de puternică să pună capăt total instabilității observate anul trecut', afirmă un prezicător. Unii prezicători chinezi se tem de reapariția unor flageluri ca SRAS (sindromul respirator acut sever), soldat în 2003 cu 800 de morți în lume, precedentul an al caprei. 'Va fi o mare explozie de bacterii', avertizează Thierry Chow, subliniind legătura puternică dintre capră și elementul terestru, asociat uneori cu boala.
La rândul său, celebrul prezicător Sherman Tai spune că 2015 va fi un an cu obstacole și extreme, în care 'vor continua să se adâncească diferențele între bogați și săraci, mai ales în China'. O altă prezicătoare, Lillian Too, prevede pentru acest an 'mari oportunități pentru a face bani și pentru a atinge obiective' întrucât capra este un semn foarte echilibrat. Pentru a avea noroc în 2015, experții recomandă o curățenie totală a casei, inclusiv mutarea mobilelor.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XIX
- Populația:
- 5525 locuitori
Ciorescu este un sat şi comună în componenţa municipiului Chișinău. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ciorescu, Goian și Făureşti. Satul Ciorescu este situat în centrul Moldovei, la o distanță de 14 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului Ciorescu constituia 5525 de locuitori. A fost menționat documentar la sfîrșitul secolului al XIX-lea
Comentarii
(0)