Tainele Egiptului Antic (Video X-files)
Despre film: Filmul "Tainele Egiptului Antic" este bazat pe un material unic filmat în timpul mai multor expediții, şi se bazează pe fapte şi ipoteze care sînt în mod deliberat trecute sub tăcere de ştiinţa academică, deoarece ameninţă să schimbe imaginea cu care ne-am obișnuit a trecutului îndepărtat al omenirii. O serie de obiective sînt închise pentru accesul public, iar filmarea lor este interzisă. Deaceea, multe lucruri spectatorii le vor vedea pentru prima oară. Realizatorii filmului au decis să nu se bazeze pe o teorie sau alta, ci doar pe fapte, logică şi bun simţ. O astfel de abordare duce în mod inevitabil la concluzia că pe teritoriul Egiptului cu mii de ani înainte de primii faraoni a existat o civilizație înalt dezvoltată, care depășea prin cunoştinţele şi tehnologiile sale nu numai societatea primitivă a vechilor egipteni, dar și societatea modernă. Pe reprezentanţii acestei civilizaţii, egiptenii antici îi numeau zei...
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1610
- Populația:
- 928 locuitori
Stoicani este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Stoicani și Soloneţ. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Soroca și la 140 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 928 de oameni. Satul Stoicani a fost menționat documentar în anul 1610.
Comentarii
(0)