|
Ei sînt primii finaliști ai etapei naționale al Eurovisionului 2016
La 23 februarie curent a avut loc prima semifinală a etapei naționale a concursului muzical „Eurovision 2016". În cadrul acesteia au evoluat 12 interpreți.
Primii finaliști care au reușit să cucerească jurații și publicul din fața micilor ecrane sînt:
Maxim Zavidia – La la love, Doinița Gherman - Irresistible, Valeria Pașa – Save love, DoReDos – Funny Folk, Viola- In the name of love, Che-MD – Vodă e cu noi și Valentin Uzun - Mine.
La fel, aceștia au extras și numerele potrivit cărora vor ieși în scena marei finale din 27 februarie. Valentin Uzun va fi cel care va deschide marea finală, apoi va fi urmat de Maxim Zavidia, cu numărul trei va fi Doinița Gherman. Numărul șase i-a revenit celor de la Che-MD, Viola va cînta sub numărul 12, urmată de cei de la DoReDos, iar ultimul din această primă semifinală, va ieși în scenă cu numărul 15 Valeria Pașa.
Membrii juriului a fost compus din fondatorul Chișinău Youth Orchestra, Adriano Marian; compozitorul Vladimir Beleaev; interpretul Iurie Mahovici, pictorița Valeria Barbas, actorul Boris Cremene, interpreta Georgeta Voinovan, Antrnoar Emerit a Republicii Moldova -Svetlana Gozun, interpretul Ruslan Țaranu și actrița Angela Ciobanu.
Telespectatorii au putut suna de 10 ori și au ocazia să trimită 10 sms-uri de pe telefonul mobil, la fel au avut șansa de a suna de 20 de de ori de pe telefonul fix, votînd astfel pentru interpretul și melodia preferată.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1828
- Populația:
- 884 locuitori
Iserlia este un sat şi comună din raionul Basarabeasca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ivanovca, Carabiber, Bogdanovca și Iserlia. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Basarabeasca și la 91 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 884 de oameni. Satul Iserlia a fost întemeiat în anul 1828.
Comentarii
(0)