|
Irina Tarasiuc-Covalschi: „Sîntem pentru o lume fără frontiere și pentru omenie”
Celebra cîntăreață moldovenească Irina Tarasiuc-Covalschi din formația LUME a spus că familia sa i-a susținut pe refugiații din Ucraina cît au putut și îi susține din toată inima, este pentru o lume fără frontiere și pentru umanitate, întrucît ea este cea care nu are naționalitate, dar ea se arată nedumerită în privința negativității din partea unor ucraineni care cred că moldovenii poartă o oarecare vină față de ei, pentru că au ocazia să trăiască sub un cer pașnic, să se odihnească, să se bucure de viață și că le datoreze ceva, plus la aceasta le mai dau sfaturi insistente cum ar trebui să trăiască mai departe.
„M-am săturat de această negativitate din partea ucrainenilor!! Cît mai poți dori rău familiei noastre, să scrii lucruri urîte, să insulti, să te comporți așa de parcă sîntem vinovați de ceva în fața poporului VOSTRU, să blestemi și să insulți cum îți vine?? Noi sîntem MOLDOVENI! Ajutăm și noi de mai multe ori refugiații. Oamenii noștri n-au dormit zile întregi ca să le ofere refugiaților tot ce aveau nevoie. Personal eu și Sergiu am susținut cîteva concerte pentru refugiații din Ucraina, i-am susținut cît am putut și îi susținem, făcînd acest lucru din tot sufletul! Și totuna rămînem răi, tot nu facem ceea ce trebuie să facem! Ba nu avem dreptul să lucrăm, ba nu putem merge la mare cu copiii, ba la zoo nu se poate să mergem, nu ne putem posta clipurile, face transmisiuni live de la evoluări, ba nu se poate să fim fericiți, să zîmbim în fotografii, să ne odihnim și, ÎN GENERAL, nu se poate să iubim, să trăim și să existăm! În schimb, trebuie să ne scufundăm complet în politică! Toate postările și toată viața ar trebui să fie dedicate doar acestui lucru!Nu confundați politica și acțiunile politice ale altor țări cu țara vecinului! Nu sîntem de vină pentru nimic! Nu vă datorăm nimic! Vrem și noi să trăim! Trăim și îi mulțumim lui Dumnezeu că, deocamdată, avem posibilitatea de a trăi sub un cer pașnic pașnic! Deși nimeni nu știe ce se va întîmpla mîine la noi! Ne grăbim să trăim, și vrem să facem LUMEA un pic mai bună, exprimîndu-ne în cîntecele, gîndurile și creativitatea noastră! Vrem PACE PENTRU TOATĂ LUMEA – și aceasta este SINGURA NOASTRA POZIȚIE pentru cei care încă nu au înțeles-o! Sîntem oameni mici în politică, ba chiar acolo sîntem în general – NIMENI? Deci, ce vreți de la noi, ce așteptați?? NOI ACOLO, SUS, nu decidem nimic și nu vom decide, oricît de mult ne-am dori! SCRIEȚI celor care guvernează! Sîntem oameni care sîntem împotriva oricăror granițe! Din cauza lor sînt războaie în lume! Sîntem pentru OMENIE – pentru că ea este cea care nu are naționalitate!”, a scris Irina Tarasiuc-Covalschi pe pagina sa de pe rețeaua de socializare, atașînd acolo capturi de ecran ale corespondenței.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1569
- Populația:
- 2424 locuitori
Cigîrleni este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Cigîrleni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Ialoveni și la 40 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2424 de oameni. Satul Cigîrleni a fost menționat documentar în anul 1569.
Comentarii
(0)