|
Chișinăul și-a luat rămas bun de la Harmelin (Video)
Astăzi, la Chișinău, a avut loc ceremonia de rămas bun de la regretatul fondator și director artistic al Teatrului Dramatic de Stat pentru Tineret „De pe strada Trandafirilor”, regizorul Iuri Harmelin, decedat la 8 august.
Sute de discipoli ai săi, mii de cetățeni, admiratori ai talentului Maestrului au venit să-și ia rămas bun și să aducă ultimul omagiu Maestrului la sediul Teatrului „De pe strada Trandafirilor”.
La ceremonia de adio au participat Președintele țării, Igor Dodon, ministrul Educației, Culturii și Сercetărilor, Igor Șarov, Primarul General al capitalei Ion Ceban, alte personalități faimoase, oameni de cultură, artiști care au remarcat că odată cu moartea lui Iuri Harmelin cultura țării noastre a suferit o pierdere ireparabilă.
Șeful statului, Igor Dodon, a subliniat la ceremonia de rămas bun că Iuri Harmelin a fost un adevărat patriot și om de stat, un veritabil cunoscător al tot ceea ce ține de cultura moldovenească.
De mai bine de 40 de ani, Teatrul „De pe strada Trandafirilor” încîntă lumea cu spectacole minunate, iar meritul principal în acest sens îi aparține, fără îndoială, lui Iuri Arcadievici Harmelin, pe care Președintele țării l-a decorat în 2018 cu cea mai înaltă distincție în Moldova - Ordinul Republicii.
Visul principal al Maestrului a fost propria clădire pentru Teatrul „De pe strada Trandafirilor”, pe care l-a fondat.
„Pentru țara noastră, pentru cultura moldovenească, aceasta este o pierdere foarte mare. A luptat foarte mult timp. În ultimii ani, după ce ne-am cunoscut mai bine, după ce am avut onoarea să-i înmînez Ordinul Republicii, el a spus: „Igor Nicolaevici, pînă nu începem, pînă nu punem temelia Teatrului, nu voi pleca nicăieri. În memoria lui trebuie să facem tot ce este posibil pentru ca acest proiect al vieții sale să fie realizat. Acest lucru este necesar pentru Moldova, pentru memoria lui, pentru fiecare dintre voi. A fost visul întregii sale vieți”, a spus Igor Dodon.
„Îi mulțumesc lui pentru tot ce a făcut pentru poporul nostru, pentru țara noastră. Îi mulțumesc familiei sale: voi fi mereu alături cînd va avea nevoie de ajutor. Veșnica pomenire!”, a conchis șeful statului.
La rîndul său, Primarul General al capitalei Ion Ceban, a remarcat în cadrul discursuli său la ceremonia de adio că Iuri Harmelin a fost prietenul și colegul său.
„Este o pierdere uriașă. Iuri Arcadievici a fost dragul meu prieten, tovarăș, coleg. El îmi spunea: „Vom reuși, există mai mulți oameni buni decît răi”. Știu că creația lui trăiește și va trăi, trebuie să facem totul ce depinde de noi pentru ca ideile și visele sale să devină realitate. Odihnește-te în pace, dragă Iuri Arcadievici!”, a spus edilul capitalei.
În fața sicriului lui Iuri Harmelin mergeau soldați care purtau o fotografie a Maestrului și numeroasele sale premii. Cei prezenți și-au luat rămas bun de la Maestru, așa cum era de așteptat, cu aplauze puternice, care nu au încetat timp de cincisprezece minute. Astfel sînt petrecuți pe ultimul drum adevărații artiști. Discipolii lui Iuri Harmelin au plîns în hohote. Fondatorul și directorul artistic al Teatrului de Stat pentru Tineret „De pe strada Trandafirilor” a fost înmormîntat în Cimitirul Central (Armenesc).
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1955
- Populația:
- 21 locuitori
Mărineşti este un sat din cadrul comunei Ciutuleşti, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Florești și la 111 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 21 de oameni. Satul Mărinești a fost întemeiat în anul 1955.
Comentarii
(0)