09 decembrie 2019, 15:00 Personalități 7050

Chitaristul trupei "СерьГа" este originar din Moldova: visează dimineața în sat și cîntatul păsărilor (Foto, Video)

Andrei Chifiac, chitaristul trupei „СерьГа", a relatat în cadrul unui interviu exclusiv pentru „Блокнот Молдова" despre viața, creația sa și calea grea spre obiectiv.

În ciuda performanțelor obținute, turneelor prin întreaga lume, aprecierea formației "СерьГа", compatriotul nostru a reușit să păstreze bunătatea și simplitatea unui băiat simplu dintr-un sat moldovenesc.

„M-am născut într-un sat moldovenesc"

- Nu m-am născut pur și simplu în Moldova - m-am născut în satul Scumpia raionul Fălești și, la fel ca toți copii din sat, am fost crescut ca un viitor țăran.

Părinții mei au fost și ei oameni simpli, și-au petrecut veacul într-o mică casă modestă, în ciuda tuturor încercărilor mele de a-i aduce la mine, la Moscova. Dar poate este spre bine, pentru că au trăit toată viața pe pămînt și au fost fericiți în casa lor. Păcat că mi-am dat seama prea târziu de acest lucru.

Mama a fost bună, iubitoare, mereu a gătit ceva gustos, ne răsfăța. Poate datorită ei am reușit să păstrez această trăsătură specială în mine - să fiu moldovean, să-mi amintesc gustul mîncărurilor noastre uimitor de delicioase, dulceața dialectului moldovean de sat. Este un sentiment incomparabil - să fii din Moldova.

Oamenii noștri sunt speciali. Doar la noi, pentru un om total străin care vine în vizită se întind mese regale, gazdele îl duc în pivniță cu un butoi de vin, ei se îmbrățișează și cîntă cîntece, varsă lacrimi din cauza acestor cântece și devin frați pentru toată viață. Și nu-mi spuneți că toate acestea au fost uitate și au dispărut pentru totdeauna - nu! De fiecare dată cînd vin acasă, văd aceste lucruri la moldoveni. Da, sîntem un popor uimitor ...

Tatăl a fost așa cum trebuia să fie un tată - rezervat, puțin sever și foarte curajos. A trecut prin război, a suferit o contuzie, și acest lucru l-a făcut să se separe de oameni. La întoarcerea de pe front, i s-au oferit posturi mari în consiliul satului, dar acesta a refuzat și astfel a lucrat toată viața singur, departe de oameni.

M-a pedepsit rar, în copilărie era suficient să-i văd sprâncenele încruntate. Nu m-a bătut, nu. Îi era teamă că, în mânie, ar putea pierde controlul asupra sa lovindu-mă accidental. Dar întotdeauna l-am considerat un model de bărbat - nu s-a plâns de viață, a încercat să facă totul cu mâinile sale. A fost un bărbat în sensul deplin al cuvîntului.

Muzica ... încă din copilărie

Muzica a pătruns în viața mea în frageda copilărie. S-a întâmplat așa că ea a sunat mereu în jurul meu - de fapt, toate rudele mele au interpretat cîntece sau au cîntat la instrumente muzicale. Îmi amintesc de sărbători mari când se aduna toată familia - tata, unchii și mătușile, frații, surorile și cântau mult, acompaniindu-și cu acordeon și bătînd ritmul.

Nu-mi amintesc când exact a apărut ideea că vreau să fiu muzician, eu eram foarte mic. Drept confirmare, vă voi spune un caz - aveam vreo patru ani când am înțeles că toată muzica provine dintr-un radio. Și ... am dezasamblat radioul pentru a găsi acolo muzicienii. Am vrut să ajung la esența muzicii. Am primit o pedeapsă bună atunci.

Având în vedere că am locuit în sat, nu am avut o educație muzicală. Prin voia sorții, după clasa a opta am ajuns la o școală profesională din Bălți, unde am studiat construcțiile. Desigur, am ales școala profesională în care exista un grup muzical, am stăpânit tobele și am început să merg la concertele unor colective muzicale locale.

Ulterior, eu însumi am început să cînt cu ei - știam de minune toate restaurantele de la Bălți de atunci. Am cîntat la petreceri, nunți și oriunde era nevoie de muzică. Am călătorit jumătate din republică cu acești băieți.

Și în anul 79 am ajuns printre cei care au mers să reconstruiască Moscova pentru Olimpiada-80. În acele vremuri eram asigurați cu locuință, aveam un salariu bun, ne puteam permite multe. Vă puteți imagina? Un tânăr dintr-o înfundătură moldovenească locuiește la Moscova pentru plăcerea lui - toate fetele erau ale noastre.

Doar o problemă aveam - nu vorbeam rusa, și acest lucru mi-a complicat foarte mult viața la început. Cu timpul, desigur, am învățat limba, dar atunci mi s-a părut un obstacol de netrecut.

„Moscova nu crede în lacrimi"

La Moscova, nu am abandonat niciodată muzica - mi-am creat propria trupă și i-am dedicat mult timp. Aici am stăpînit și chitara, a fost un vis vechi, de atunci nu am mai lăsat griful din mîini.

La început a fost foarte dificil, căutam o oportunitate de a cîștiga mai mult, a trebuit să schimb mereu colectivele: am cîntat în trupa Primus cu Iuri Antonov, într-o orchestră condusă de Anatoli Kroll, am plecat într-un turneu cu Willi Tokarev.

În anii 90, am lucrat cu băieții din formația Megapolis, care erau foarte populari în Rusia la acea vreme. Tot atunci, a avut loc debutul meu solo la televiziune.

Am fost invitați la o emisiune matinală pe un post de televiziune centrală din țară. Moderatoarea l-a întrebat pe liderul trupei Oleg Nesterov:„Ce fel de muzică cîntați?" Și acesta a spus: „Muzica populară a diferitor etnii". Moderatoarea, desigur, a cerut „Arătați-mi!". Și alegerea a căzut asupra mea - eu am fost singurul care nu este nici moscovit și nici rus.

Am pășit înainte sub lumina reflectoarelor și, nu știu de ce, am început să cânt „Ia-ti, mireasa, ziua bună" - această melodie este interpretată la nunțile moldovenești, la dezbrăcatul miresei. Mi-a prins bine activitatea mea la restaurante din trecut. Aveam emoții mari în acel moment, dar m-am isprăvit.

Nimeni nu se aștepta ca această performanță a mea va avea efectul unei bombe. La emisiune au sunat oamenii din toată fosta Uniune Sovietică, plîngînd la telefon - „Aceasta este într-adevăr o melodie moldovenească, aceasta este melodia noastră, îmi amintesc!" și eu abia nu am plâns cu ei - ei bine, cine, dacă nu eu, va înțelege sentimentele lor? Ne macină dorul de Moldova, aflîndu-ne departe de ea.

„Am venit ... și am rămas"

Pentru mine, "СерьГа" a devenit o casă și o familie. Au trecut mai bine de 10 ani de la momentul în care Galanin s-a apropiat de mine la o petrecere și a spus - „Vino în trupa mea". Am venit și am rămas. Faptul că sîntem împreună de atîția ani vorbește despre foarte multe lucruri.

Este surprinzător de ușor să lucrezi cu Serghei și restul băieților, uiți de toate - despre timp, despre vîrstă, despre grijile minore. Galanin oferă fiecăruia dintre noi libertate completă în creație – cînți, compui, discuți, dovedești ceva al tău. Anume acesta este adevăratul vis al muzicianului - să trăiești prin muzică și să o creezi.

Nu știu cît de mult vom mai cînta și vom merge în turnee. În profesia noastră, dacă o putem numi așa, nu există o vîrstă exactă de pensionare. Nu vreau să ghicesc, îmi place când viața îmi face surprize plăcute.

Una dintre aceste surprize a fost prezentarea în octombrie a videoclipului meu pentru piesa „Din cer în cer" («С неба в небо» - nota red.). Piesa s-a născut încă în anii 90, dar abia în acest an Tatiana Gaidai (vechea prietenă a lui Andrei – nota red.) a compus versurile pentru ea. Este o melodie caldă și sinceră, sper să fie apreciată și în Moldova.

Dacă voi reveni vreodată în Moldova? Poate voi reveni. O să mint dacă spun că nu îmi lipsește Patria. Uneori, visez dimineața în sat, cîntatul păsărilor dimineața, mugetul vacilor, toate sunetele lîngă care am crescut.

De aceea, este foarte posibil ca într-o bună zi voi lua cele mai importante lucruri și mă voi întoarce acasă - casa părintească încă mai stă, are nevoie de puțină reparație și poți trăi.

Până atunci însă sunt cu trupa "СерьГа". Și chiar vreau să îi văd pe toți cei care citesc acest interviu, care îndrăgesc muzica și care au urechi la concertul nostru care va avea loc la Chișinău pe 13 decembrie. Chiar înainte de sărbătorile de Anul Nou. Te iubesc, Moldova, și te aștept la concert!